Cine sunt aliații români ai lui Donald Trump

Marian CUCȘA, președintele Partidului Republican din România: „Republicanii români și Alianța AUR aduc în țară valorile promovate de Donald Trump și Partidul Republican din Statele Unite”.

Proaspăt întors din SUA, unde a condus delegația republicanilor români la CPAC, Conferința anuală a conservatorilor americani, Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România s-a arătat încrezător în viitorul relațiilor bilaterale dintre cele două state, „cu atât mai mult cu cât Donald Trump și Partidul Republican sunt pe cale să câștige alegerile prezidențiale de anul acesta și, totodată, să obțină, prin reînnoirea unor mandate, majoritatea în Congresul american”, se arata într-un comunicat transmis presei.

„Sunt mulțumit de ceea ce am obținut în SUA, sunt bucuros de deschiderea cu care am fost primiți de către liderii Partidului Republican și de către cei mai apropiați oameni ai președintelui patriot Donald Trump, care ne-au dat posibilitatea de a crea punți de legătură cu personalitățile politice ale celei mai mari democrații din lume. Partidul Republican din România este decis să implementeze strategia și inițiativele americane în țara noastră, să schimbe cu adevărat percepția publicului asupra politicienilor. Ca membri ai aceleiași familii politice din care fac parte și conservatorii americani, ca suveraniști, vom contribui, împreună cu George Simion și partenerii de la AUR, cu care am fost la evenimentul de la Washington DC, la efortul comun al patrioților din întreaga lume, ce-l are în frunte pe Donald Trump, de a lupta împotriva globaliștilor și progresiștilor, a căror unică misiune este ștergerea identității naționale, culturale și spirituale a popoarelor planetei”, declară Marian Cucșa.

Conform comunicatului, liderul republican român a mai precizat că dialogul cu membrii Partidului Republican din Statele Unite ale Americii vor continua și că se fac eforturi pentru consolidarea legăturilor dintre cele două formațiuni republicane. „Așa cum Trump și republicanii americani vor face din nou America mare, așa și noi, patrioții români din Alianța AUR, vom face România Mare și prosperă”, conchide Marian Cucșa.. Nefăcând parte din Parlament nu putem decât să acționăm ca cetățeni responsabili, ca formațiune politică și să facem propuneri factorilor decidenți pentru a combate aceste fenomen și lucrăm la o strategie pentru a o pune în dezbatere publică”, a spus Marian Cucșa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

27 de Comentarii

  1. Trump din pacate, promoveaza ca valoare, balacareala! Imi pare rau sa spun asta, despre un partid, care a dat pe RONALD REAGAN, ca presedinte, si multi altii, destul de buni…

  2. Heckle and Jeckle de la AUR,respectiv Partidul Republican din România plus Miss Piggy de la SOS astia sunt muppetii gorbaciovului Trump
    Asa cum Gorbaciv a distrus URSS, asa vrea Trump sa distruga SUA si muppetii lui sa distruga Romania

  3. @ofiter : lasă-l pe Reagan să se odihnească, lasă văicăreala, ia zi, tu între Trump si Biden, pe cine ai alege?

  4. QUI PRODEST….Trump si republicanii sai sunt expresia clara si actuala a dominatiei nealesilor,a serviciilor secrete,ale parchetarilor si judecatorilor,asupra celei mai titrate si propagate democratii.Dati-mi voie sa cred ca este mai multa democratie la vedere in Koreea de Nord decat in democratia SUBTERANA a Statelor Unite.Cum dracu sa faci democratie in Romania in care nu ai legal SEF SL STATULUI dar ai faptic un faraon fanfaron,care se sterge undeva cu foi din Constitutie….Despre ce democratie consultativa,ca astea sunt alegerile in democratie,vorbim cand FARAONUL nu a prezentat NICIODATA spre ratificare de Parlament conform legii supreme,acordurile incheiate cu kolhoznicii europeni,cu USA,cu tarile arabe,cu evreii,cu africanii,cu rusii,cu martienii,etc….Despre ce democratie vorbim cu separarea puterilor in stat cand FARAONUL,fara atributii legale de a fi faraon,numeste PERSONAL orice ministru, judecator,parchetar,ofiter de servicii asazis secrete,etc.Romania are astazi cea mai dura dictatura din lume,fara faraon nu se misca nimic.Poate observati si zicerile acestor Bobu si Postelnicu,Lolek si Bolek,adica Covrigaru si Capraru cand incep o conferinta-Am discutat,am stabilit,am informat,etc si pe FARAON care a….fost de acord.
    Va mai aduceti aminte entuziasmul cu care a fost impuscat Ceausescu dar mai ales sinistra sa sotie….Nu ca era constrangere materiala,lipsuri,intuneric si frig,ci pentru ca era un TUTTY FUTTY,exact ca FARAONUL sasesc de astazi.Din pacate noi romanii nu avem memorie nici cat o rama.

  5. La câteva luni de la preluarea mandatului, Reagan i-a iertat pe W. Mark Felt și Edward S. Miller, singurii oficiali ai FBI condamnați pentru crimele COINTELPRO. A semnat o lege în vigoare prin care părinții nu au dreptul de a da în judecată o companie farmaceutică atunci când copilul lor este rănit sau ucis din cauza unui vaccin. Când procurorul Garrison a trimis actele de extrădare pentru Edgar Eugene Bradley, unul din cei care au complotat să-l omoare pe JFK în Van Nuys, California, Guvernatorul Ronald Reagan a refuzat să le semneze. El a fost cel care i-a spus lui Brian Mulrooney că singura cale către pacea mondială este prin controlul mental al maselor. A spus că „poți întotdeauna să chemi rachetele de croazieră înapoi”… Acum, poți chema înapoi un B-52, dar o rachetă de croazieră când aterizează, face boom! Omul care numea rachetele balistice intercontinentale ,,făcători de pace”. Cel care a apărut la tv și a spus că războiul nuclear poate fi câștigat. Cel care a apărut la tv și a propus să arunce bombe atomice demonstrative în Europa pentru a arăta că sunt oameni serioși. Cel care îi asemăna pe Contras cu echivalentele morale ale părinților fondatori americani. Cel care spunea că Africa de Sud face progrese în ceea ce privește egalitatea rasială. Cel care spunea că Sandiniştii urmăresc, vânează şi persecută evreii din Nicaragua. Dar liderii lor merg la tv a doua zi și spun că sunt 5 familii de evrei în toata Nicaragua și că nu au probleme. Omul care spunea că nicaraguanii își finanțau revoluția prin introducerea ilegală de droguri în S.U.A. Dar DEA spunea: „Nu este adevărat, Contrasii președintelui Reagan o fac”… Dar pentru nătăraii republicani MAGA acestea sunt exerciții de rațiune care le sunt straine. Idem pentru democrați.

  6. Trump le stă în gât trolacilor Urcaci.
    Ei l-ar vrea tot pe Robinet, că-l pot trage la edec prin Vânător, măRog…😜
    MAGA ! 2024 TRUMP 2024 ! MAGA !

  7. Ofiter-ule,
    Sa sustii ca Ronald Reagan a fost un Presedinte de Respectat (banui, ca NU ai pus niciun Califivativ langa Numele Apucatului Cowboy de mana a Treia in Filme Retardate cu Westuu Wild, mi se pare exagerat.
    S-u intalnit Apucatuu’ de Pistol SI ciu Naroduu’ POLITIC al Tuturor Secolelor,
    Ala de a avut Puterea Cadou Nemeritat si a pierdut-o preCUM Danila Prepeleac care s-a dus in Trag cu un Car trasnic legat si cu o Pereche de BOI Voinic si a ramas cu o Turbinca GOALA, de se uita in Dansa ca Miloguu’ …
    Ashia DOI, Un Zmecker BRUTAL si un PROST cu Spume au UCIS prin Consecinte Milioane de Oameni in Lume, din 1989 si pana ACUM.
    REFORME? DA! DA ! DA !
    Da’ de pe Pozitii INCA de Forta, preCUM Deng Siaoping in China …
    Impreuna am ramas in Urma Occidentului Zmecker (din Prostia Presedintior URSS si a Sabotajului INTERN din URSS … 😊,
    impreuna sa fi ramas o Perioada de Timp, adica PASTRAND CAER si OTV.
    AltFEL se purta Occidentuu’ cu NOI, TOTI, in CAP cu URSS, venea cu Caciulile in Manuri, ca in Vietnam, UNDE sunt fff bucurosi sa IA 49 la Suta din Profit … 😊
    BINE dezvoltam UNITI si ajungeam TOTI o A Doua China …
    APOI, ne puteam SEPARA si CREA un Spatiu de Neutralitate intre NATO si URSS, garantat spre Propriul Interes al fiecaruia dintre Cei Doi MARI, sa STEA Cuminti fiecare de Frica SANATOASA a Celuilalt …

  8. URMARE SCURTA … 😊 😊 😊
    Toata Lumea statea in Liniste, Pace, Ordine si RATIUNE, Apareau si Altii mai Proaspetisi mai Mintosi la Varf in SUA si Rusia, si in Europa si ALTA ar fi fost FATA Lumii ACUM.
    34 de ani PIERDUTI in NeBunie si Crima la Nivel MONDIAL, ca NICIODATA in Trecut …
    ASHA UNuu’ MARE s-a crezut Dumnezeu si IATA CE a ieshit.
    ASHA facea si Rusia daca era Invers …😊
    ACUM daca Romanii care au ajuns laTrump reusesc Ceva, sa fie pimit, ca avem Mare Nevoie de UNuu’ ca Trump si sa NE fie favorabil, ca suntem santajati de 34 de Ani cu Transilvania si ASHA am cazut de CAPRE al Occident … 😊
    De NE fac TOATE Rushinile posibile si imaginabile din Filmele PORNO Proaste
    IO sper precaut si pastrez si o Rezerva prudenta … …

  9. Cine, cine oare? Niste mediocrități mioape. Cu siguranță, politica acestor nulități vândute este domeniul gargarei. Daca facem apel la baza de date a acestor tembeli politici, putem emite o judecată simpla: cu ei, cu frazele lor sforaitoare, Romania Moare! Caci ei, panglicarii, fiind doba de necarte, nu stiu sa faca legi regulamente, sa caute solutii, sa ofere o viziune. Dar cel mai mare handicap al fictiunilor unioniste sau suveraniste este ca nu pot sa-si inchpuie normalitatea. Si asta pentru ca așa-zișii trumpisti traiesc intr-un univers populat de hucinatii. In fine, avem de-a face cu niste dezechilibrati Ro-manelisti care vor face Unirea cand Trump se va vopsi brunet.

  10. …cata panica!…in sobolanime!…in mandatul lui trump america a avut o crestere economica cum nu a mai avut de decenii…a stins mai multe conflicte si nu a starnit niciun razboi…a facut si greseli dar si-a invatat lectia…daca nu-l mazilesc astia, pre multi are sa popeasca in primele zile…si un lucru bun pt noi, pe langa cele rele care vor urma: razboiul din coasta noastra se va termina in cateva zile…am putea avea parte de schimbari in bine si pe cocioc, daca vom alege schimbarea…daca nu, foame va scrie pe fruntile noastre…

  11. Vanatorul de troli NOPE. Economia a stagnat, rata șomajului a crescut la 14,7% fiind cea mai mare de la Marea Depresie. Puțin peste jumătate dintre americanii cu putere de muncă au avut un loc de muncă, cel mai rău raport din ultimii 70 de ani. A spus ca le scade taxele mujicilor americani, dar in schimb pana in 2027 cei mai bogati 1 % (adica pretenii lui ca e miliardar, nu e pretenul vostru) vor primi 83 % din reducerile de taxe promise mujicilor, iar un procent de 0,1 cei mai BOGATI din cei mai bogati 1 %, vor primi 60 % din reducerile de taxe. Nu va inteleg, voi chiar sunteti prosti-prosti sau cititi invers?

  12. Aliați😯😯😯? Mai curând lipitori pentru profit! Se spune din bătrâni „prostii se unesc în jurul unui prost mai mare că ei!” Și chiar este realitate.

  13. …pt intox…probabil asta este motivul pentru care va fi votat de peste 70% dintre americani…aceeasi intrebare mi-o pun si eu, nu stiu de unde te informezi, ce citesti dar stiu sigur faptul ca citesti in oglinda…

  14. Cine sunt? Cine vor fi?! This is the question! Cam toți romãnii, cum au întors spatele atâtora în istorie, si au schimbat cur-ajos obiectul lingusirii.

  15. @ sanduk 15:12
    Cătă DREPTATE ai, ca-ntotdeauna !
    Să votăm tot PiZiDeii, PeNeLacii, uSE🌈icii !
    Ăștia care se tot rotesc la guvernare de 34 ani.
    Să ducă România la 200 miliarde coco datorie externă, să o bage-n faliment, să o cumpere Rat’sChild, ca-n Urcaca !
    Urmarea o vedem, măR🤮g…

  16. Votati PiSiDi si ramineti sluji la licurici si mine-alalta ,carne de tun la urclkaci . Cum sa stati drepti,in 4 labe ,fain,nu!

  17. Nu-s doar aia.
    Toata suflarea filoputinoasa mioritica este aliata cu Trump, din cauza ca Trump il pupa-n bot pe Putina.
    [Savant in apa chioara incompresibila, 2 specializari de inalte studii la Gherla si Vacaresti]

  18. Citesc aceste comentarii și te crucești😂Ce legătură avem noi cu cine cîștiga in SUA?! Nu Biden sau Trump fac agenda in SUA. Politica fata de Romania va fii la fel. Noi trebuie sa avem oameni inteligenți sa joace la mai multe capete. Ceace ce nu e cazul deocamdată.

  19. Nu pricepusi nimic. Miza putinofililor si rusofililor mioritici care colcaie in Rromanistan este ca daca Trump va iesi presedinte, nu va mai ajuta Ucraina si isi va retrage grupurile de lupta din Romania (Deveselu, M Kogalniceanu), lasandu-ne la discretia Putinantropului.
    De aici deriva marele interes mioritic ptr alegerile din SUA. Putinofilii ii vor pe rusi in Romania, nu pe americani. Patrioti mari tataie, putinofilii nostri!……[Rumburak]

  20. Romanul cand nu are ce face, isi bate cuie in talpa.
    Trump nu va fi pe buletinele de vot in unele state.
    Va spun ca sa nu va agitati aiurea.
    In plus Biden e ca nou-nout scos din cutie.
    Intre unul controlat si unul care insista sa controleze el tot uitand sa se controleze pe sine insusi, eu il aleg pe cel cu autocontrolul. E mai de incredere. Si mai avantajos pentru mine. 😉

    @intox: Merci de informare! Legea recomanda sa te informezi in privinta candidatului inainte de a vota.

  21. Văd foarte mulți gușteri progresiști ,care îl înfierează pe Trump,deși în domnia sa nu au fost războaie și ăsta trebuie sa fie un lucru îmbucurător,in România sigura alternativă la PSD, PNL și usr ,sunt Aur și SOS,pe restul i-am văzut ce pot face pentru țara și cetățean,un dezastru

  22. Cand e vorba de cifre nu citesc, consult statistici din multe surse diferite, le compar incrucisat si analizez. Nu ma reped ca proasta’n targ la ce imi place cum suna.. Dar cand vine vorba de sectantii MAGA, am mai spus-o, ei se incurca la operatiuni simple de adunare-scadere. Ei citesc doar ce li se pune in troaca de mainstream si imi dau seama de asta pentru ca stiu toata propaganda de la A la Z pe care o mesteca blajini. In general, cu unele mici exceptii cu atat mai notabile, aici se afla o mana de oameni care spumega de prostie, infatuati, controlati mintal si extrem de impermeabili la informatii care contrazic narativa oficiala, plini de disonante cognitive si conditionari mentale care par ireversibile pentru unii. Ar fi dramatic daca reprezentati majoritatea celor care nu cuvanta si citesc acest Cotidian. Dar este foarte posibil. Vreau sa zic ca nu ma afecteaza cu nimic nici injuraturile sau intepaturile unora care il pupa’n cur pe Ceausescu, Stalin, Putin, Trump, Orban etc. Stiti voi.. pletora de psihopati carora le faceti chip cioplit pentru ca aveti si voi un cuvant de spus. Chiar fac meme-uri susculente din prostia voastra. Lights, camera, revolution

  23. Ce treaba are Trump cu partidul extremist-legionar din Romania, sunt asociati pentru ca au participat la aceeasi conferinta ? Nu v-ati saturat de tigania asta ?

  24. AUR este singurul partid naționalist-patriot roman care lupta impotriva sovinismului iredentist hungur-secui din Romania.
    Toti romanii partioti naționalist au posibilitatea sa se alature luptei politice a partidului AUR pentru unitate impotriva sovinismului iredentist-fascist practicat de unii etnici-tolerati hunguri, pe pamantul romanesc.

  25. In data de 12,02,2024 in prestigiosul cotidian german Der Spiegel se publica un articol despre situatia presedintelui Joe Biden la candidatura pentru viitoarele alegeri,in care se afirma ca Joe Biden este „BOLNAV de DEMANTA la propriu” si zilele sale la conducerea SUA sunt numărate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.