Liderul ţărănist Victor Ciorbea şi preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş, au semnat, duminică, la sediul asociaţiei, protocolul de constituire a Alianţei politico-civice „Calea Dreaptă”, informează Agerpres.
Protocolul prevede că „părţile semnatare încheie şi se obligă să respecte prezentul protocol prin care se constituie Alianţa Politico-Civică ‘Calea Dreaptă pentru Justiţie şi Dezvoltare’ cu următoarele obiective principale: Alianţa se obligă să respecte principiile, valorile şi programul PNŢCD”.
Părţile vor acţiona pentru consolidarea PNŢCD ca forţă politică morală a societăţii româneşti şi promovarea acestuia ca alternativă viabilă în „situaţia politică gravă din România”, relevă protocolul referitor la obiective.
Potrivit acestuia, un obiectiv este şi reintegrarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei în spaţiul cultural, spiritual şi etnic românesc şi european, într-o Europă Unită în diversitate, pe baza valorilor şi tradiţiilor europene consacrate, precum şi consolidarea legăturilor cu românii de pretutindeni.
Alte obiective menţionate în protocol: sunt aflarea adevărului despre evenimentele din perioada decembrie 1989 – iunie 1990 şi în special despre crimele săvârşite în acel timp, stabilirea vinovaţilor şi sancţionarea acestora pentru faptele penale de represiune asupra manifestanţilor, susţinerea soluţionării juste a procesului comunismului instaurat în România, prin ocupaţia sovietică, precum şi adoptarea legii lustraţiei în forma susţinută de Societatea Timişoara, Asociaţia „21 Decembrie 1989”, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi PNŢCD.
citeste mai mult aici