Circulaţia reluată pe E 60 între Chendu şi Ţigmandru,

Circulaţia pe Drumul European 60 pe porţiunea Chendu-Ţigmandru a fost reluată, marţi, după aproape două ore, în urma blocajului produs de un accident rutier în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a fost rănită. În accidentul produs între cele două localităţi, pe o porţiune în linie dreaptă, şi-au pierdut viaţa trei adulţi şi […]

cotidianul.ro - Autor

Circulaţia pe Drumul European 60 pe porţiunea Chendu-Ţigmandru a fost reluată, marţi, după aproape două ore, în urma blocajului produs de un accident rutier în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a fost rănită. În accidentul produs între cele două localităţi, pe o porţiune în linie dreaptă, şi-au pierdut viaţa trei adulţi şi […]

Circulaţia pe Drumul European 60 pe porţiunea Chendu-Ţigmandru a fost reluată, marţi, după aproape două ore, în urma blocajului produs de un accident rutier în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a fost rănită.

În accidentul produs între cele două localităţi, pe o porţiune în linie dreaptă, şi-au pierdut viaţa trei adulţi şi doi copii, toţi aflaţi în maşina condusă de o femeie, care a provocat evenimentul.

Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, col. Lucian Archiudean, a declarat că accidentul a fost produs de o şoferiţă din satul Chendu, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a intrat în depăşirea unui autotractor fără să se asigure şi a tamponat frontal o maşină de teren care circula regulamentar din sens opus.

Potrivit lui Archiudean, toţi cei cinci pasageri aflaţi în autoturismul condus de şoferiţă au murit pe loc, iar şoferul maşinii de teren a fost rănit.

Şoferul autotractorului pe care şoferiţa a încercat să îl depăşească a declarat poliţiştilor că a sesizat intenţia autoturismului de a-l depăşi şi i-a semnalizat faptul că vine o maşină din sens opus, însă conducătoarea auto nu a ţinut cont de avertisment.

În intervalul în care circulaţia a fost blocată, autoturismele şi maşinile cu tonaj mic au fost deviate pe un drum pietruit.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.