Ciucă şi Ciolacu vor să cucerească femeile

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că partidele parlamentare mai au de lucru în privinţa promovării femeilor în politică, iar PSD are reprezentante alese pe post de parlamentar cât toate celelalte partide la un loc.

„În acest moment, toate partidele politice parlamentare, dacă adunăm doamnele, egalaţi numărul pe care îl au doamnele din PSD în Parlament, deci încă mai aveţi de lucru”, a afirmat Ciolacu, la evenimentul „Grijă pentru democraţie: Reprezentarea intereselor politice ale femeilor în alegerile din 2024”, organizat la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că, în calitatea sa de preşedinte al unui partid social-democrat, este „foarte atent” la preocupările electoratului feminin, pentru că, din punct de vedere doctrinar, social-democraţia pune un accent mai mare pe politicile care promovează echitatea şi egalitatea, inclusiv egalitatea de gen.

„Mai avem şi un al doilea motiv, pentru că, aşa cum arată studiile sociologice, femeile tind să voteze preponderent stânga, inclusiv în România. Mai mult decât atât, ştim cu toţii că orice politică socială este de natură să afecteze preponderent femeile. Doar ca exemplu, majorarea salariului minim de două ori în 2023, lucru convenit în actuala coaliţie de guvernare, este de natură să beneficieze în special femeile. De ce? Deoarece angajaţii sectoarelor unde se regăseşte preponderent salariul minim sunt femei. În plus, faţă de politicile sociale avem o serie de acţiuni care vizează exclusiv femeile”, a completat premierul.

Marcel Ciolacu a amintit lansarea campaniei „Stop violenţei împotriva femeilor”, adoptarea legii care incriminează relaţiile sexuale cu minori sub 16 ani, demersurile iniţiate de Guvern pentru aderarea la Convenţia 190 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind combaterea hărţuirii în lumea muncii.

„Ştim foarte bine că principalele victime ale hărţuirii sunt tot femeile. Cu adevărat ne pasă de femei şi mai ales de femeile din România şi încercăm atât în Guvern, cât şi în Parlament să rezolvăm problemele cu care se confruntă. (…) În acelaşi timp, ştiţi decizia politică luată de a face o alianţă electorală în ceea ce priveşte alegerile europarlamentare şi sper ca lista de europarlamentari să fie deschisă de către o femeie care să nu fi făcut politică până acum. Eu consider un început. Am făcut la partid sondaje pentru alegerile locale trecute şi am făcut şi în judeţul Botoşani. 70% din cei care au răspuns la sondaj doreau şi vedeau profilul candidatului pentru Consiliul Judeţean un bărbat. 65% dintre respondenţi erau femei. În momentul acela am luat o decizie la partid şi am desemnat-o pe doamna Doina Fedorovici candidată pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. A câştigat alegerile cu 60%. Este o diferenţă mare între percepţie şi adevăr, între ce s-a întâmplat în trecut în România şi obişnuinţa de a răspunde într-un sondaj de opinie”, a explicat Ciolacu.

La rândul să, preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat marţi că partidele politice pot să facă o coaliţie pentru egalitatea de gen în România, menţionând că liberalii au, în prezent, o reprezentare în Guvern de 45% femei, respectiv „patru din nouă funcţii publice sunt ocupate de doamne”.

„Nu vreau să fiu purtătorul de cuvânt al liderilor politici, dar putem să spunem că, împreună, toate partidele politice putem să facem o coaliţie pentru egalitatea de gen în România. Există o legătură directă între o democraţie solidă şi respectarea drepturilor femeilor într-o societate liberă, vibrantă şi absenţa discriminării între o economie prosperă şi încurajarea femeilor atât în politică, cât şi a femeilor antreprenor”, a afirmat Nicolae Ciucă, la evenimentul „Grijă pentru democraţie: Reprezentarea intereselor politice ale femeilor în alegerile din 2024”, organizat la Palatul Parlamentului.

Potrivit lui Nicolae Ciucă, în România s-au făcut eforturi şi de ordin legislativ şi de schimbare a practicilor pentru a încuraja prezenţa femeilor în viaţa publică.

„Într-adevăr, a existat acest angajament al liderilor politici ca cel puţin 30% din locuri să fie alocate pentru doamnele şi domnişoarele care vor să participe la viaţa politică. Şi îmi aduc aminte, atunci când am predat mandatul la Guvern, m-am angajat ca în viitorul Guvern, respectiv în Guvernul actual, să avem o reprezentare de cel puţin 30%. PNL astăzi are o reprezentare de 45%, patru din nouă funcţii publice sunt ocupate de doamne”, a mai spus Ciucă.

PNL îşi propune să răspundă preocupărilor tuturor femeilor, direcţiile de acţiune ale liberalilor fiind: încurajarea femeilor antreprenor şi promovarea politicilor împotriva violenţei domestice, a mai spus liderul liberalilor.

„Femeile liberale sunt lideri în comunităţile lor, sunt respectate, apreciate şi sunt un model de urmat. Femeile liberale aduc la masa dialogului nu doar empatie, ci şi pragmatism şi iniţiativă, mai puţine orgolii personale şi mai multă încredere în forţele proprii. Din perspectiva mea, aceasta înseamnă leadership, înseamnă angajament, înseamnă tenacitate, înseamnă putere, persuasiune”, a adăugat Ciucă.

El a apreciat că „există încă multă rezistenţă la schimbare”, menţionând că „multe dintre stereotipurile la adresa femeilor sunt automate şi sistemice, multe dintre ele moştenite din trecut”.

„Tolerarea abuzurilor, violenţei şi învinuirea victimelor nu au ce căuta într-o societate modernă a secolului 21, bazată pe respectul pentru demnitate şi individualitate”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, „femeile sunt motorul societăţii, prin energia, dedicaţia şi eficienţa lor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Ăștia vor Și cu slanina’n pod(minciunile analfabetului Ciolacu) și cu slanina’n pod(Ciuca)! Le cuceresc, unul cu slănina și altul cu aberații. Totuși, poate puneți lista cu numele candidaților, poate va spun și procentul prezent la vot, totul e în funcție de data nașterii fiecărui individ pe încredere și contribuție.

  2. …au un prim succes, au reusit sa o atraga pe – inca – sosoaca…la felul cum arata, cred ca nici banii nu-i mai ajuta!…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.