Ciprian Ciucu a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, conform news.ro, dacă PNL exclude o nouă colaborare cu PSD. Întrebarea viza și scenariul în care Sorin Grindeanu ar fi schimbat din fruntea partidului.
„PSD trebuie să vină şi să spună aşa: ne este frică să guvernăm în perioada următoare, cum ne-a fost frică să ne asumăm guvernarea în urmă cu 10 luni, sau nu ne este frică, vrem să guvernăm, dar nu reuşim să formăm o majoritate. Atunci putem să zicem: ok, o să vedem ce soluţii putem să căutăm noi, liberalii, dar nu cu PSD.
Nu cu PSD pentru că PSD-ismul este o boală care se manifestă foarte nociv la guvernare.
E o guvernare de extracţie de resurse pentru interese personale, modul lor de a face politică astăzi – nu că noi am fi perfecţi, ca să fie foarte clar, că şi noi avem problemele noastre prin PNL şi nu mi-e ruşine să o recunosc, e mai bine să o recunoaştem – dar nu ne comparăm.
Adică cu acest gen de a face politică care fug întotdeauna de responsabilitate şi fac politică numai pentru propriile lor privilegii şi poziţii şi funcţii noi ne-am săturat. Cel puţin eu nu sunt pentru asta în politică şi nu m-am îmbogăţit din politică şi nici Ilie Bolojan”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Primarul a sugerat că PSD-ul este departe de a se reforma.
„Trebuie să treacă multă apă pe Dâmboviţa, ca să zic aşa, trebuie să treacă mult timp şi să vedem o reformă internă în interiorul PSD”, a spus Ciucu.
Totuși, acesta a amintit cǎ și liberalii sunt datori cu o reformǎ internǎ.
„Nu că noi n-am fi datori să facem propria noastră reformă, că şi noi avem de reformat propriul nostru partid, ca să fie clar despre ce vorbim. Dar trebuie să treacă mult timp şi să se spele. Nu am încredere pentru că direcţia în care merg ei astăzi şi mesajele populiste pe care le dau e clar că merg într-o direcţie exact opusă decât cea în care mergem noi.
Ei încearcă să intre în competiţie cu AUR la populisme şi la măsuri iresponsabile, pentru că încearcă să-şi recupereze electoratul pe care ei l-au pierdut”, a adăugat Ciucu.
Niște interlopi au acaparat puterea, resursele, bugetul , vând , trădează, manipulează, tâlhăresc poporul român cu impozite, taxe , impozitează dublu pensiile, taie indexarea acestora și tot ei vor puterea. De fapt și de drept totul e penal!
Politruc veritabil. Lozincile tasnesc din el si cand tace.
ce-s bunicii tai proletari sau activisti PCR de esti asa pornit? daca ai fi provenit intr-o familie de intelectuali adevarati ai fi echilibrat si nu ai dori sa fii in fata, calcand pe altii…afara de tatisme ce aveti voi liberalii vopsiti?