CL: Englezii, fără echipă în finala de pe Wembley

Miercuri, au avut loc ultimele două meciuri din cadrul returului sferturilor de finală ale Champions League.

A fost o zi de miercuri neagră pentru fotbalul englez care iese din prima competiție europeană intercluburi, deși a avut în această fază pe primele două clasate din Premier League.

 

Campioana ultimei ediții, Manchester City, a asaltat timp de 120 de minute poarta lui Real Madrid, dar meciul ca și în tur, când a fost 3-3 pe Bernabeu, s-a încheiat egal și pe Etihad Park. Însă a fost mult mai sărac în goluri, doar 1-1, cu cetățenii înghesuindu-i pe recordmanii Europei la trofee Champions League în propria lor jumătate cam tot meciul plus prelungirile. Golul calificării nu a venit și Real Madrid merge mai departe ca urmare a paradelor portarului ucrainean Lunin, inclusiv la două la lovituri de departajare, pe care îl vom avea adversar la EURO.

Real a punctat prima, în minutul 12, prin Rodrygo și tocmai abia cu un sfert de oră înainte de final alt adversar al României la EURO, belgianul Kevin de Bruyne a egalat, pe o gafă a fundașului Rudiger. Care însă a devenit din demon înger la ultima lovitură de departajare, pe care a transformat-o. Șocant este că acesta a fost primul penalty executat vreodată, de când joacă fotbal, de către internaționul german, care a mărturist că nici când s-a apucat de fotbal, în copilărie, nu a bătut vreun 11metri!

La finalul partidei, antrenorul învinșilor, Pep Guardiola, a postat un mesaj pe Instagram în care și-a felicitat jucătorii.

La Munchen, în a doua partidă a serii, spectacolul a fost la cote ceva mai joase. Bayern, care a cedat șefia în Bundesliga după 11 ani consecutivi celor de la Leverkusen, avea trei absențe notabile și se părea că tunarii londonezi vor merge mai departe. Dar nu a fost așa. Arsenal nu a avut practic nici o ocazie și cedând o singură dată și bine la execuția lui Kimmich din repriza a doua.

Astfel, vom avea o semifinală între două echipe care nu au câștigat niciodată Champions League, respectiv PSG și Borussia Dortmund. În cealaltă, vor fi față în față două multiple campioane ale Europei. Umilitor pentru fotbalul englez este că finala se va juca în templul fotbalului lor, stadionul londonez Wembley.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

2 Comentarii

  1. Borussia Dortmund n-o fi castigat ea Liga Campionilor, dar a castigat Cupa Campionilor Europeni, competitia din care se trage Liga Campionilor. Pe de alta parte remarc faptul ca un campionat cu numai 18 echipe, cum e bundesliga, fata de cele 20 de echipe din celelalte campionate puternice, constituie un avantaj, echipele germane ajungand mai putin obosite spre sfarsit de sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.