Clasic, rock, jazz&blues, în culori de noiembrie

Din nou Ceaikovski la Sala Radio

Unul dintre cele mai valoroase şi controversate concerte ale tuturor timpurilor!

Concertul nr. 1 în pentru pian şi orchestră, semnat de Ceaikovski, una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate compoziţii ale repertoriului simfonic universal, care a stârnit numeroase controverse odată cu lansarea sa în lumea muzicală, va fi „vedeta” evenimentului programat vineri, 7 noiembrie, la ora 19.00, la Sala Radio.

Ceaikovski a dedicat iniţial concertul unui mare pianist al vremii – Nikolai Rubinstein –, care a tratat însă lucrarea cu un mare dispreţ, ceea ce l-a determinat pe compozitor să îşi schimbe dedicaţia către pianistul şi dirijorul german Hans von Bulow. Se pare însă că şi acesta a ezitat să o interpreteze în faţa publicului german, mai puţin deschis către nou, şi a ales ca destinaţie a premierei absolute… Boston, în cadrul unui turneu mai amplu întreprins în SUA. Chiar şi aici concertul a fost primit cu reticenţă, dar treptat întreaga lume a acceptat şi apreciat lucrarea marelui compozitor rus, unul dintre marii promotori ai concertului devenind chiar Nikolai Rubinstein!

Veţi avea ocazia de a asculta această superbă compoziţie în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio şi a pianistei Dana Borşan, sub bagheta dirijorului Martin Panteleev.

Dana Borşan a susţinut concerte şi recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Rusia, Slovacia, Franţa, Spania, Anglia, China, Franţa, Norvegia ş.a. Este prezentă în fiecare stagiune şi pe scenele filarmonicilor din ţară. În anul 2011, pianista a fost invitată să concerteze în cadrul Festivalului internaţional Robert Schumann de la Zwickau – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Brahms, şi în cadrul Festivalului George EnescuConcertul pentru pian şi orchestră de Hanns Wolf.

A apărut în peste 900 de concerte şi recitaluri propunând de fiecare dată programe interesante, cu repertorii diverse. Deşi preferă creaţiile clasicismului vienez şi ale marilor romantici – Schumann, Chopin, Liszt, Brahms -, artista are în repertoriu lucrări inedite, prezentate în primă audiţie la Bucureşti – Concertele pentru pian şi orchestră de Hanns Wolf, Moritz Moszkowski, Siegfried Matthus, Sigismund Toduţă.

Martin Panteleev

Dirijorul bulgar Martin Panteleev face parte dintr-o prestigioasă familie de muzicieni. Din anul 1999 este dirijor asociat al Orchestrei Naţiunilor, alături de care susţine numeroase concerte în toată lumea. A mai colaborat cu Orchestra de Cameră Concertgebouw, orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Simfonică din Johannesburg, Orchestra Simfonică din Olanda, efectuând numeroase concerte în Asia, SUA şi Europa.

Martin Panteleev a semnat compoziţii proprii: simfonii, o cantată pentru cor, un concert pentru percuţie şi orchestră sunt lucrări valoroase interpretate de numeroase orchestre. A fost distins cu premii importante, printre care: Premiul Béla Bartók (Sofia – 1994), Premiul pentru compoziţie al concursului Earth and People (1995) şi Premiul Ministerului Culturii din Bulgaria – 2007.

În cea de-a doua parte a serii veţi avea plăcerea de a asculta o altă lucrare cunoscută: Simfonia a II-a semnată de Brahms, compusă în vara anului 1877 în zona rurală a Germaniei şi impregnată de atmosferă luminoasă, pastorală. Lucrarea, adesea comparată cu Pastorala beethoveniană, a fost creată în doar câteva luni, lucru remarcabil dat fiind ca prima sa simfonie fusese concepută în 15 ani! Premiera a avut loc la Filarmonica din Viena în decembrie 1877, sub bagheta dirijorului Hans Richter.

38 de ani de rock românesc: Concert Iris!

Trupa Iris

Vineri seară, în Club Fabrica (Str. 11 Iunie, nr. 50) va concerta una din trupele de legendă ale rock-ului românesc: Iris.

Somn Bizar, Noaptea, Să nu crezi nimic, Ultimul mic dejun al lui Bon,Baby,Totul sau nimic, De vei pleca sunt numai câteva dintre piesele de legendă care i-au consacrat pe cei de la Iris şi care vor putea fi reascultate live, vineri, în Club Fabrica.

Iris a împlinit anul acesta frumoasa vârsta de 38 de ani. Înfiinţată în 1976 la Bucureşti, trupa are la activ nu mai puţin de 17 albume, 3 single-uri şi 2 DVD-uri.

Albumul de heavy metal Iris I, lansat în 1984 (da, heavy metal în Republica Socialistă România, pe vremea lui Ceauşescu!), este considerat de mulţi fani drept cel mai bun produs al formaţiei. Grupul este chiar suspendat în 1988, după lansarea albumului cu numărul 3, Nu te opri, Iris fiind considerat la momentul respectiv un „adversar” periculos al regimului şi totodată un exemplu negativ pentru tineretul României comuniste.

Iris nu s-a oprit. În 1990, toate instrumentele formaţiei sunt distruse într-un incendiu. În 2000, în cadrul proiectului Iris – Athenaeum, câteva piese sunt reorchestrate prin colaborarea cu o orchestră filarmonică. În 2002 este lansat albumul Mătase albă, jubileul Iris 25 de ani, discul include colaborarea cu membrii formaţiei Uriah Heep. În 2007, Iris cântă în deschiderea concertului Rolling Stones. În 2007, membrii Iris sunt decoraţi la Cotroceni cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru promovarea rock-ului timp de 30 de ani.

În mai 2010, Iris concertează în deschiderea show-ului AC/DC la Bucureşti. Pe 28 august, solistul Cristi Minculescu se desparte de trupă, în locul său urmând să cânte Toni Şeicărescu, fost membru în Direcţia 5. În iunie 2013, Toni Şeicărescu pleacă, locul său fiind luat de Rafael (Cătălin Paul Ciubotaru), câştigătorul Festivalului European de Muzică – Malta, Valletta (2000), al Festivalului Callatis, Mangalia (2000) şi al Festivalului de Interpretare şi Creaţie de la Mamaia (2000).

Actualmente, Iris înseamnă: Rafael (Cătălin Paul Ciubotaru), noul vocal, plus veteranii Nelu Dumitrescu (tobe), Valter Popa (chitară), Doru Borobeica (bass) şi Relu Marin (keyboards).

Iată câteva înregistrări recente cu trupa Iris, în actuala configuraţie, începând din 2013: Somn bizar, Noaptea, Păstrează-mă în inima ta.

De-a lungul celor 38 de ani de activitate, circa 15 instrumentişti şi vocalişti s-au perindat pe la “Şcoala de rock Iris”, aşa cum a fost supranumită trupa.

Hidden Orchestra, la Braşov Jazz & Blues Festival

Hidden Orchestra Tu0119 Michal Hradecky

În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, va avea loc a doua ediţie a festivalului Braşov Jazz & Blues Festival.

Pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor avea loc 7 concerte, printre care cel al celebrului grup de artişti scoţieni Hidden Orchestra, a căror muzică este difuzată de radiourile din întreaga lume, şi care au susţinut live session-uri la cele mai mari posturi de radio din Europa: BBC (UK), WDR (Germania), Radio 1 Praga.

Hidden Orchestra creează o muzică ce încorporează şi redefineşte elemente de jazz, muzică clasică, hip-hop şi electronică pentru a forma un întreg original şi coeziv cu straturi de energie, emoţie şi atmosferă. Sunetul lor este bazat pe tehnici de producţie a negativelor, care înlocuiesc sintetizatoarele cu sunete acustice, naturale şi instrumente live. Muzica lor este plină de contraste, însă rămâne energică şi, în acelaşi timp, intimă.

“O formaţie cum nu veţi găsi nicăieri în lume în acest moment, una dintre cele mai impresionante lucruri pe care le poţi vedea live”, afirma Vic Galloway, BBC Radio 1.

Un trio de jazz unic în România va deschide show-ul celor de la Hidden Orchestra: Accord Vibes.

Formaţia reuneşte trei muzicieni, având cariere solistice impresionante (Alexandru Anastasiu– vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon, Michael Acker – contrabas).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.