Codul Muncii, constituţional

Curtea Constituţională (CC) a respins sesizarea privind neconstituţionalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern, prin care 112 parlamentari PNL şi PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.

Curtea a dezbătut, miercuri, sesizarea privind neconstituţionalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern.

Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor judecătorilor Curţii Constituţionale.

Din cei 9 judecători, Iulia Motoc a lipsit de la dezbatere.

Cei 112 parlamentari PNL şi PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.

Parlamentarii care reclamă asumarea Codului Muncii de către Executiv afirmă, în sesizarea înaintată CC, că „actuala guvernare a uzitat, până la epuizare, de dispoziţiile articolului 114 din Constituţia României, transformând practic procedura angajării răspunderii din excepţie în regulă”.

„Astfel, statistic analizând, rezultă că în perioada 2000 – 2004 Guvernul Năstase şi-a angajat răspunderea de trei ori în faţa Parlamentului, iar în perioada 2004 – 2008 guvernarea PNL-PDL şi-a angajat răspunderea de patru ori. Guvernul Boc, în perioada 2008 – 2011, şi-a angajat răspunderea de zece ori, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 privind Codul muncii reprezentând cea de a unsprezecea asumare de răspundere în faţa Parlamentului”, notează parlamentarii în sesizare.

Contestatarii au susţinut că unul dintre motivele invocate cu privire la necesitatea modificării şi completării Legii 53/2003-Codul muncii l-a constituit armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene.

„Din parcurgerea modificărilor şi completărilor aduse Legii 53/2003, rezultă că Directivele Europene în raport de care au fost armonizate dispoziţiile Codului muncii sunt: Directiva 98/59/CE a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, Directiva 1999/70/CE a Consiliului privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru şi Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. Cu privire la acest aspect, de notat este faptul că, exceptând Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, toate celelalte Directive au început să îşi producă efectele înainte de anul 2003 (anul intrării în vigoare a Legii 53/2003-Codul muncii), parte din dispoziţiile obligatorii ale acestora fiind incluse în Codul muncii încă de la momentul apariţiei acestuia (2003)”, arată documentul citat.

În ceea ce priveşte Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, parlamentarii spun că – în conformitate cu dispoziţiile articolului 4, alineatul (2), statele membre UE, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislaţia naţională, cu practicile şi convenţiile colective, trebuie să revizuiască orice restricţie sau interdicţie privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate de motivele cuprinse în Directivă, până la data de 5 decembrie 2011.

Având în vedere că nu erau stabilite, în mod imperativ, termenele de implementare sau corelare în legislaţia internă, parlamentarii care au reclamat Codul Muncii la CC apreciază că nu este justificată de niciun fel urgenţa modificării şi completării Legii 53/2003, astfel încât să legitimeze, din punct de vedere constituţional, asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pentru acest act normativ.

Mai mult, parlamentarii opoziţiei au susţinut că, prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.

Totodată, în actul citat se consemnează faptul că actul normativ a fost elaborat şi adoptat cu încălcarea rolului consultativ al Consiliului Economic şi Social, deoarece în expunerea de motive a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul Muncii nu este realizată nicio menţiune cu privire la avizul CES.

Conform articolului 141 din Constituţie, „Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare”.

Astfel, arată semnatarii sesizării, s-a încălcat articolul 1, alieantul 5, din legea fundamentală, care prevede că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a Codului Muncii, semnatarii arată că, prin ansamblul de măsuri impuse prin actul normativ dedus justiţiei constituţionale ce determină diminuarea protecţiei asigurate salariaţilor, statul român se dezice de răspunderea ce îi revine în calitatea sa de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecţie al cetăţenilor persoane încadrate în muncă, în raport de angajatorii acestora, care deţin o poziţie privilegiată, dominantă din punct de vedere economic.

Prin modificările Legii 53/2003-Codul muncii se glisează de la exercitarea rolului constituţional al statului în materia raporturilor de muncă (rol ce vizează caracterul social, protecţia socială, dreptul la muncă, asigurarea unui nivel de trai decent) spre neexercitarea acestui rol.