Gala Premiilor Festivalului Internaţional de Film de la Roma, condusă de Claudia Gerini, îmbrăcată într-o rochie neagră, marca Armani, s-a desfăşurat la „Auditorium”. Juriul internaţional, prezidat de Sergio Castellitto şi compus din jurnalista şi scriitoarea Natalia Aspesi, regizorul Ulu Grosbard, scriitorul Patrick McGrath, regizorul Edgar Reitz şi directoarea Muzeului Artei Multimedia din Moscova, Olga Sviblova, şi-a anunţat deciziile.
Au triumfat, la această ediţie, umorul negru şi gustul pentru paradox, cu pelicula metaforică a regizorului belgian Olias Barco, grotescul, dar reuşitul film „Kill Me Please”, o comedie neagră, în alb şi negru, despre eutanasie, care a obţinut Premiul „Marc’Aurelio d’Oro” pentru cel mai bun film. „Am făcut un film punk şi voi sunteţi un juriu punk”, a afirmat regizorul la primirea trofeului, adăugând că a fost inspirat de Marco Ferreri. „Este un film menit să distreze, dar şi să vorbească despre marea problemă a morţii”, a explicat transsexuala Zazie de Paris, protagonista peliculei. „În general, a adăugat ea, se vorbeşte despre eutanasie numai în legătură cu bolile incurabile, dar, în fapt, este o perspectivă mult mai controversată şi mai personală”, a adăugat Zazie, care, în tinereţe, a fost balerin la Opera din Paris, iar în ultimii ani a lucrat mult, în teatru, la Berlin. Regizorul s-a declarat încântat şi de atribuirea Premiului „Farfalla d’Oro”, conferit de Agiscuola.
Locul al doilea în „lista de aur” aparţine peliculei „Haevnen – In a Better World”, a danezei Susanne Bier, povestea de prietenie a doi băieţi, care vorbeşte despre violenţa din lagărele de refugiaţi din Sudan, o reflecţie asupra pacifismului, care a obţinut şi „Marele Premiu al Juriului”, dar şi „Premiul Publicului”. Un film care ridică nenumărate întrebări.
Susanna Bier, Marele Premiu pentru Haevnen – In a Better World
„Premiul Special al Juriului” a fost decernat producţiei „The Poll Diaries”, a regizorului german Chris Kraus, care reînvie atmosfera din ajunul Primului Război Mondial, la graniţa dintre Germania şi Imperiul Rus, în care declinul societăţii este privit prin ochii unui copil.
Conferită pentru prima dată la acest Festival, distincţia specială din partea preşedintelui Republicii, Giorgio Napolitano, pentru filmul care scoate cel mai bine în evidenţă valorile umane şi sociale, a mers la pelicula iranianului Hossein Keshavarz, „Dog Sweat”, în speranţa că „va servi la împiedicarea uciderii lui Sakineh”, a comentat Sergio Castellitto.
Printre documentarele secţiunii „L’Altro Cinema” – apreciate de un juriu prezidat de Folco Quilici -, învingător a fost „De Regenmakers” de Floris-Jan Van Luyn, o privire insolită asupra Chinei şi a situaţiei ei ecologice, care a primit şi „Premiul WWf pentru biodiversitate”.
În secţiunea „Alice nella Citta”, la categoria pelicule pentru copiii sub 12 ani, premiul a fost adjudecat de „I Want to Be a Soldier”, al spaniolului Christian Molina, semnal de alarmă asupra bombardamentului de mesaje violente suferit de copii. Între filmele destinate celor peste 12 ani a triumfat „Adem” al belgianului Hans Van Nuffel, poveste a unor tineri confruntaţi cu drama bolii.
Începând din acest an, Festivalul a instituit „Premiul de debut”, stabilit împreună cu ministrul Tineretului, Giorgia Meloni, acordat celui mai bun regizor sau celui mai bun interpret. El a fost conferit danezului Kaspar Munk, pentru „Hold Om Mig”, primul lungmetraj al acestui regizor care are până acum la activ 9 scurtmetraje.
Roma îl încoronează pe Servillo cu „Marc’ Aurelio”
„Premiul pentru cel mai bun actor” a revenit actorului Toni Servillo (il Divo) pentru rolul din „Una vita tranquila”, regizat de Claudio Cupellini, deşi am anumite dubii în privinţa acestei alegeri a juriului. „Este un festival care a văzut pentru prima dată că cinematograful poate să demonstreze împotriva Guvernului, atunci când acesta îşi permite să nu ţină seama de intelectuali. Dedic acest premiu tuturor celor care s-au ridicat împotriva acestei situaţii”, a declarat actorul. Filmul a primit şi „Premiul Asociaţiei Libere a Reprezentanţilor Artiştilor” (LARA), pentru cel mai bun interpret italian: Francesco Di Leva.
Toni Servillo, Cel mai bun actor
Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost conferit întregii distribuţii feminine, trei generaţii de actriţe – Úrsula Pruneda, Ofelia Medina, Ana Ofelia Murguía, Míriam Balderas – din „Las buenas hierbas”, regizat de mexicana Maria Novaro, o călătorie în chimica plantelor şi creierului uman.
Julianne Moore, sosită la Festival pentru a primi „Premiul Marc’ Aurelio pentru întreaga carieră” şi pentru a însoţi filmul hors concurs „The Kids Are All Right”, a calificat afirmaţia lui Silvio Berlusconi „E mai bine să te îndrăgosteşti de fetele frumoase decât să fii gay” drept „o expresie idioată, arhaică şi ambarasantă”. Premiul primit este un omagiu adus calităţilor sale de actriţă, de interpretă cameleonică, asemănătoare, într-o oarecare măsură, cu Meryl Streep, premiată în 2009. „Am avut şansa să fac meseria pe care o iubesc şi să am parte de dragostea unei familii”, a declarat actriţa. La 3 decembrie, Julianne Moore va împlini 50 de ani.
O furtună de aplauze şi ovaţii a întâmpinat „Premiul Marc’Aurelio” conferit ca omagiu scenaristei Suso Cecchi D’Amico, dispărută la sfârşitul lunii iulie a acestui an, în vârstă de 96 de ani. El a fost înmânat fiului scriitoarei de către actriţa Virna Lisi, care a declarat: „Să ofer un premiu în memoria lui Suso este pentru mine o mare onoare, pentru că ea a contribuit la calitatea cinematografiei italiene”.
Nu ştiu de ce pronosticurile nu s-au oprit şi asupra producţiei lui Jim Loach, „Oranges and Sunshine”, nici asupra interpretei excepţionale Emily Watson, sau a peliculei „Rabbit Hole”, în regia lui John Cameron Mitchell, cu Nicole Kidman, extraordinară în rolul mamei care îşi pierde fiul.
Francesca Via, director general al „Fundaţiei Cinema per Roma”, a anunţat câteva cifre: „Am obţinut un record de încasări în raport cu prima ediţie: 120.000 de bilete vândute şi 460.000 de euro încasaţi, sălile ocupate în proporţie de 92%, 118 pelicule din 53 de ţări, dintre care 16 în competiţia oficială, dar şi un număr crescut de acreditări”. Satisfacţie s-a înregistrat şi în domeniul pieţei de film, după spusele lui Roberto Cicutto, care apreciază că „Roma a devenit un loc indispensabil industriei cinematografice, al treilea în Europa, după Cannes şi Berlin.
Festivalul între blindatele poliţiei
Festivalul s-a sfârşit aşa cum a început, cu cortegii, cu urlete şi sloganuri. De data aceasta, prin demonstraţia centrelor sociale şi a şomerilor care au luat locul actorilor, regizorilor şi maşiniştilor din cinema pe covorul roşu.
Senatorii şi parlamentarii care altădată veneau la Festival îmbrăcaţi în costume de o eleganţă extremă, însoţiti de soţiile sau logodnicele lor, la fel de elegante, cu bijuterii şi, cele mai multe, cu operaţii plastice, nu s-au mai îngrămădit, temându-se probabil că vor fi huiduiţi de public şi vânaţi de paparazzi. Două blindate ale poliţiei au rămas în parkingul de la intrarea Auditoriumului în fiecare seară.
Claudia Gerini
Zilnic, proiecţia fiecărui film a fost precedată de un video cu titlul „Toţi acasă”, care a devenit un protest anti Guvern şi împotriva frazei lui Giulio Tremonti, legată de demonstraţia din prima seară a festivalului, „cultura nu se mănâncă”. Pe ecrane apărea textul: „Cultura nu dă de mâncare, aşa cum a spus ministrul Finanţelor, dar noi vom proiecta filme pentru sufletul oamenilor”.
Industria italiană a cinematografului produce sute de locuri de muncă. În 1968, la Veneţia, erau Pier Paolo Pasolini şi Cesare Zavattini. Acum, pe covorul roşu, au fost muncitorii. Poate că fotografia cu Eva Mendes şi un grup de maşinişti pe covorul roşu este o imagine care a făcut înconjurul lumii. Şi în acest an, încasările din bilete la Roma au fost fabuloase. De ce? Pentru că Auditoriumul lui Renzo Piano este un loc minunat al vieţii metropolitane. Pentru că la Roma artiştii din toată lumea vin cu cea mai mare plăcere. Dar adevărata cheie a succesului este publicul. Există o adevărată foame de cultură în rândul italienilor şi mai ales al tinerilor, care au umplut zilnic cele 7 săli, la toate proiecţiile. Din acest punct de vedere, se poate spune că Italia are un viitor asigurat.
Cele mai bune filme au fost cele prezentate în afara concursului. Vom reveni asupra lor.
