Verificarea chiar, în Varna
Pentru testul său, Marian a mers la Varna, supranumită şi „capitala maritimă” a Bulgariei. După discuţii cu localnicii şi verificări în pieţe şi restaurante, a ajuns la o concluzie care confirmă temerile multor turişti, şi anume că negustorii ar fi profitat de schimbarea monedei ca să scumpească produsele, scrie adevarul.ro.
Rotunjirea preţurilor
Decalajul dintre cursul oficial de schimb şi preţurile afişate la raft iese cel mai bine în evidenţă în viaţa cotidiană. Chiar recepţionerul hotelului unde s-a cazat, în centrul Varnei, i-a explicat lui Marian cum trecerea la moneda unică s-a tradus, în practică, într-un val de scumpiri ascunse.
„Tocmai ce vorbeam cu băiatul de la recepţie legat de trecerea Bulgariei la euro şi a spus că în mare parte nu s-au schimbat foarte multe lucruri, însă comercianţii au profitat de această ocazie să rotunjească preţurile în sus.
Tocmai din acest motiv este şi percepţia că s-au scumpit produsele în urma trecerii la euro. Ca să înţelegeţi, acum un euro înseamnă 1,95 ceva leva, dar comercianţii au profitat şi toate preţurile care erau de 1,8 leva au fost transformate în un euro sau 1,7 leva transformate în un euro. Deci au crescut puţin preţurile”, a explicat Marian.
Legume şi fructe, la preţuri ca în Vest
În piaţa locală din Varna, cele mai mari surprize apar la tarabele cu produse de bază: preţurile la legume şi fructe ajung să egaleze sau chiar să depăşească nivelul din marile oraşe vest-europene.
„(…) vinete 3,50 euro, 4 euro roşiile, ardei 6 euro, cartofi 1,40 euro, ouăle – 5,50 euro, pâine de casă 3 euro, porumb pentru fiert 0,76 euro… Mi se par preţuri foarte mari. Cum îşi permit oamenii ăştia?”, a spus el.
Ieftin la şezlong, scump la masă
La capitolul servicii de plajă, litoralul bulgăresc rămâne, potrivit lui Marian, competitiv faţă de cel românesc: un şezlong ajunge la circa 3 euro (aproximativ 15 lei), iar setul şezlong plus umbrelă costă 6 euro. Situaţia se schimbă însă radical când vine vorba de masă. La o terasă din centrul Varnei, un prânz simplu, cu un gyros la farfurie şi o limonadă de jumătate de litru, l-a costat pe vlogger 15 euro, adică aproximativ 75 de lei.
Diferenţa faţă de staţiunile de pe litoralul românesc i se pare, spune Marian, evidentă: „Faţă de România, aici şezlongul şi umbrela sunt mai ieftine, dar mâncarea mi se pare mai scumpă. De exemplu la Eforie Nord găseşti meniuri cu 35 lei, găseşti mâncarea mai ieftină. Aici nu prea găseşti un meniu întreg cu 7 euro”, a subliniat el.
Nici la supermarket nu mai e ieftin
Nici marile reţele de supermarketuri nu mai înseamnă preţuri mici: o pâine s-a scumpit la 1,49 euro, litrul de lapte la 1,43 euro, iar un cofraj de 20 de ouă costă aproape 5 euro, a conchis el.
Stati sa vedeti ce ,,rotunjiri” vor face comerciantii romani. Daca un piscot costa 10 Eurocenti, vor rotunji pretul la 1 Euro. Daca ceva costa 8 E, vor rotunji la 10 E.
Daca Romania ar trece acum la moneda euro, transformarea s-ar petrece la 1 euro = 10 lei. Nici Manole n-are curaj sa treaca la euro, din mai multe motive.
Esti dus cu capu amice, titlul spune tot, sugeranist sadea ?
Ce e cu mirarea asta? În toate, dar absolut toate țările Uniunii Europene, în momentul în care s-a trecut la moneda euro, toate prețurile au fost rotunjite în plus. Dacă în moneda națională o cafea costa echivalentul a 0,57 euro, când s-a trecut la euro prețul cafelei a devenit 1 euro. Și așa mai departe la toate produsele.