Companiile petroliere, campioane la poluarea accidentală

O statistică a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) despre poluările accidentale raportate în cursul anului trecut relevă date îngrijorătoare, atât în privința numărului acestor incidente de mediu, cât și a principalilor poluatori. Astfel, dintr-un total de 202 evenimente înregistrate, 102, adică mai mult de una din două poluări accidentale din 2023, a fost provocată de companii petroliere, a anunțat președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Conform datelor furnizate de Biroul Sinteză și Rapoarte al ANPM, numărul poluărilor accidentale raportate în anul 2023 a ajuns la 202 evenimente, cu 26.00% mai puține față de anul 2022, dar cu aproape 28% mai multe decât în urmă cu cinci ani, în 2019, când s-au înregistrat 158 de astfel de evenimente.

„Anul trecut, în ciuda scăderii numărului de poluări accidentale, față de 2022, s-a raportat și acel eveniment cu impact major asupra factorilor de mediu sau sănătății umane: incendiul provocat la Crevedia, de transferul de GPL între două cisterne, într-o arie neautorizată, în urma căruia s-au înregistrat mai multe decese și a fost declanșat Planul Roșu de Intervenție. Chiar dacă nu au avut urmări atât de grave pentru oameni, în mod direct, alte 101 de poluări accidentale au fost cauzate de activitățile de transport de produse petroliere, pe fondul degradării sau fisurări conductelor de transport mult prea vechi”, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Datele ANPM arată că alte 40% din evenimentele de mediu înregistrate la nivel național în anul 2023 au fost cauzate de: deversările/scurgerile de ape uzate menajere/ape tehnologice și industriale neepurate sau insuficient epurate cu sau fără mortalitate piscicolă, precum și de incendii sau autoaprinderi la depozite de deșeuri sau alte platforme industriale.

„Nu se poate vorbi despre o societate sau alta, pentru că sunt raportări de poluări accidentale făcute atât de companii cunoscute pe piață, cât și de nume mai puțin celebre care lucrează cu produse petroliere. Este nevoie, însă de mai multă responsabilitate, din partea tuturor, pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc. Doar anul trecut, 79 de incidente de acest fel au poluat
aerul, 78 de poluări au afectat solul, iar alte 35 au afectat apele. Scuzele nu sunt de niciun folos în niciunul din aceste cazuri sau când arde o pădure, pentru că nu vorbim de cineva care a vărsat o cană cu petrol pe jos. În multe cazuri s-au golit conducte întregi pe sol, iar amenzile aplicate de instituțiile de control nu pot compensa distrugerile provocate de aceste neglijențe catalogate drept poluări accidentale”, subliniază președintele ANPM.

Datele Biroului de Sinteză și Rapoarte arată că cele mai multe din incidentele de mediu de anul trecut au fost semnalate în județul Timiș (35), urmat de județele Argeș (33) și Dâmbovița (30). Locul 4 al „topului poluărilor accidentale” este împărțit în mod egal de Constanța și Prahova, cu 17 poluări accidentale fiecare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4703 Articole
Author

8 Comentarii

  1. …nema problem, prin contractele de privatizare se ocupa statul, ce atata ingrijorare?…

  2. Mai ales că în Timiș nu sunt zăcământe de țiței și nu se mai face nici trafic cu motorină la sârbi.La Pitești era Arpechimul care au zis austriecii că n-o să mai polueze în vecii vecilor amin . rafinăria 1 era modernizată și retehnologizată în 2005 când au pus măna pe ea , au închis-o în 2009 ca să nu ne mai polueze , am luat locul doi ( așa luam noi proștii mereu) . Eram la mare luptă pt. locul 2 cu Midia Năvodari , noroc cu Patriciu că a scapat-o de la „ tăiere .

  3. 78 de poluări au afectat solul, iar alte 35 au afectat apele …dormiti bine? rumanii mi-ee-iii… ei se imbogatesc , in timp ce noi suntem otraviti, saraciti si ucisi.

  4. Accidental, pe naiba. Atâta timp cât amenzile sunt minuscule și justiția funcționează politic, de ce nu ar profita firmele?

  5. Lasă, că după ce în benzinării vă vor vinde în loc de motorină curent electric cumpărat de la unguri, cu 15lei/kWh, vor fi toți progresiştii şi fericiți, că e „cool”.

  6. Thomas Gold a descoperit că petrolul este creat în cantități nelimitate sub pământ. Rusia face acum miliarde din aceste cunoștințe iar America este o companie petrolieră cu propia sa armată. Industria petrolului și a automobilelor au finanțat știința timpurie climatica a lui Charles David Keeling de la Caltech, din 1954 până în 1956. Keeling a devenit cunoscut pentru „Curba Keeling”, care a demonstrat traiectoria ascendentă a nivelurile de CO2 ale planetei. Liderii industriei au fost conștienți de impactul potențial al combustibililor fosili asupra mediului de la început. O serie de experimente pe vârful vulcanului Mauna Loa din Hawaii au condus la celebra sa curbă – fundamentul concepției de astăzi despre schimbările climatice cauzate de om. Pe un vulcan activ care elimină cantități uriașe de dioxid de carbon.. Concentrațiile de CO2 nu cresc înainte, ci DUPA ce temperatura globală crește, cu o întârziere de aproximativ 200-600 de ani. Mileniile trecute au fost dominate de perioade de temperaturi ridicate și concentrații scăzute de CO2. Care sunt sursele de CO2, care au apărut fără o creștere a temperaturii globale? Dacă ai dori să sabotezi dezvoltarea energiei alternative și să direcționezi greșit oamenii, creând simultan iluzia de progres în rezolvarea crizei energetice, o metodă foarte bună ar fi să finanțezi așa-numiți experți în energie alternativă, care ar crea zeci de site-uri web și ar publica cărți pline cu informații științifice impresionante, toate interconectate, creând iluzia unei rețele vaste de indivizi și organizații, care lucrează neobosit pentru a rezolva problema energetică a lumii și promițând permanent că o descoperire este chiar după colț. De fapt, „descoperirea” a avut loc acum peste o sută de ani, iar la ceea ce asistam azi, este o imensă campanie de dezinformare, la o scară atât de vastă, încât este aproape de neimaginat.

  7. Intox, mișto expunerea.Vin și completez: 400.000.000.000.000$ s-au strâns din ’70 încoace din șmecherii bancare, războaie și tiparniță, conform „Forbes” și reprezintă capital orfan, neinvestibil, care dacă stă, își pierde valoarea, puterea ce se exprimă în ore de muncă, odată cu prăbușirea șmecheriei dolarului care nu mai e susținut de nimeni și nimic și care „merge pe bicicletă” că să nu cadă.Una dintre bicicletele astea este războiul iar cealaltă, prostia asta cu energia.Colacul de salvare permanent, dictatura mondială WEF unde se strâng toți inutilii îngroziți și slugile lor. De aici, megaminciuna asta științifico-firoscos-„climatică” unde 0,04% CO2 stârnește încingeri planetare de fund de tigaie.Grămăticii ce o zbârcesc curent cu vremea pe 2 săptămâni devin esperți marcanți de clime venusiene unde soarele se vede de două ori mai mare , codoiu e aproape total, bașca presiunea e de 5 ori cât în chiulasa dieselului pe compresie maxima unde la sfert din presiunea venusiană iau foc și ștrimfii uzi ai lui bunică-sa din groapă.Dacă nu, prăbușirea pe stil Imperiul Roman, devine inevitabilă (lucru ce se va produce în final).De aici, se joacă singuri de-a vitejii aparători climatici deși nu-i cred decât ăi plătiți să-i creadă și-i huiduie toată lumea.Politica e de porc.Rahatul administrativ s-a întins nepermis de mult.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.