Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare deja măsuri punitive împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga după emiterea de mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a fostului ministru al apărării Yoav Gallant, au transmis vineri posturile de televiziune israeliene Kan şi i24News.
Sancţiunile luate în considerare ar putea viza diferiţii actori implicaţi în emiterea mandatelor de arestare.
Responsabili americani au anunţat că este examinată „posibilitatea de a impune sancţiuni personale nu numai împotriva procurorului general al CPI sau împotriva instanţei, ci şi a tuturor judecătorilor care au emis mandatul” de arestare. Unii dintre aceştia consideră că sancţiunile ar trebui extinse şi asupra membrilor familiilor funcţionarilor CPI.
În cadrul Partidului Republican, precum şi în rândul senatorilor democraţi, există un consens că CPI ar trebui sancţionată. Consilierul desemnat de Trump pentru securitate naţională, Mark Wall, a precizat că, „în ianuarie, vor fi luate măsuri împotriva Curţii” Penale Internaţionale.
Media citate menţionează că Statele Unite nu recunosc autoritatea CPI.
Având în vedere consensul american, întrebarea nu mai este dacă se vor lua măsuri împotriva CPI, ci care vor fi acestea, notează i24News.
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a calificat joi drept ”scandaloase” mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi al fostului ministru al apărării Yoav Gallant şi a promis că SUA vor sta alături de Israel în faţa ameninţărilor la adresa securităţii sale, potrivit AFP.




Niciun prosttrac care a salutat victoria Lui Trump convins ca o sa opereze pentru Rasputin si BRICS/NOUL Comintern nu i-a pronuntat aici si acum numele legat de ANATEMIZAREA deciziei curtii penale internationale!!! Toti detractorii lu Borell il pupa pe unde apuca, de jos in sus si invers…A fost scoasa din sar CO fag pana si mumia lu Con, IulianH…O lin Ing Pia e ca de obicei la datorie…
Salut post mortem decizia Statelor Unite Pretene Americane.
Salut cu simpatie acest consens american!
Am auzit unul dintre politicienii americani la un interviu pe Fox sau CNN… singur a dat explicatia de ce SUA e impotriva Curtii Internationale pe tema criminalului Bibi… „Urmatorii suntem noi”. In traducere pentru rromanasii care ling la licurici… politicienii, sefii CIA, generalii si soldatii americani ar putea fi trasi la raspundere pentru crimele de razboi, pentru razboaiele ilegale instigate de minciuni (vezi Colin Powel, vezi Toni Blair), pentru loviturile de stat organizate, pentru asasinate comandate, etc
Speram in desfiintarea cat mai rapida a acestei jalnice institutii care este CPI !!!
Si uita asa visul american s-a sfarsit. Daca cineva imi spunea asta acum 50 de ani ii spuneam ca este nebun. Nicio deosebire fata de rusi.
Sarlatanul a ucis circa 30 mii copii Palestinieni. Ce rusine din partea Congresului SUA, unde AIPAC (lobby Evreiesc) face legea.
Nici nu e de mirare, America fiind țara Sectelor, care-l venerează pe iehova – zeul evreilor.
Desi evreii s-au victimizat masiv de pe urma celui de-al doilea război mondial, se vede că s-au dezumanizat,
din moment ce au pornit o invazie, război prin au Ucis peste 45.000 de oameni…din care peste 16.000 erau copii,
+alte mii femei, orașe bombardate, distruse in totalitate, milioane de refugiati…
iar SUA au Permis astea, au înarmat israelul. Halal democratie, umanitate.
criminalii isi apara criminalii
Numai criminalii americani sunt in stare sa pedepseasca un tribunal international. Pe lista celor urmariti trebuia sa fie si senilul Joe, sluga sionistilor.
SC.AN.DALOS SC.ANDA.LOS…ANT.ISE.MITI.LOR CUM VA PERMITEȚI CAND MO.RTImI NOSTRI SANT MAI IMPORTANTI CA MOR.TII LO.R,BALUARDUL DEMOCRATIEI,PROSPERITATII EGALITATII INTELEPCIUNII… NOI !
Sa vezi ca astia vor sa-l scoata pe Putin de sub mandatul emis de acest CPI!
„anturajul său ia în considerare deja măsuri punitive împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga … au transmis vineri posturile de televiziune israeliene Kan şi i24News.”
Banii lui Gyuri n-au miros, isi fac treaba !