Consulatul român din Los Angeles își reia activitatea

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că activitatea consulară se reia la Consulatul General al României la Los Angeles, solicitările cetățenilor putând fi preluate în regim normal la ghișee.

Vineri, autoritățile americane solicitaseră evacuarea clădirii Consulatului României la Los Angeles, în contextul incendiilor puternice care au afectat cu precădere Comitatul Los Angeles.

Potrivit unui comunicat al MAE, autoritățile locale americane au informat reprezentanții Consulatului General al României la Los Angeles asupra faptului că zona în care se află clădirea oficiului consular este în siguranță, cu mențiunea că nu sunt excluse noi avertismente de evacuare, în cazul în care situația o va impune.

‘Prin urmare, MAE anunță că activitatea consulară se reia la sediul Consulatului General al României la Los Angeles. De asemenea, MAE precizează că solicitările consulare pot fi preluate în regim normal la ghișeele oficiului consular. Potrivit datelor furnizate de autoritățile americane, calitatea aerului din Los Angeles este scăzută, din cauza fumului degajat de incendiile de proporții. Riscul apariției de noi focare de incendiu rămâne crescut’, se arată în comunicatul de presă.

MAE recomandă cetățenilor români care se află sau intenționează să călătorească în nord-vestul ariei metropolitane Los Angeles, să respecte instrucțiunile autorităților, iar în situația în care se află în pericol iminent, să apeleze numărul unic de urgență 911.

Cetățenii români pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Los Angeles: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de permanență al Consulatului General al României la Los Angeles: +13107210474.

Recomanda

1 Comentariu

  1. Consulatul este într-un bloc ce se află între Hollywood și Palisade, adică între bogați și foarte bogați. Mă gîndesc că acolo stau majoritatea românilor și de aia plătim, prin MAE, cît plătim chiria, ca să-i servească cît mai bine. Dar poate servesc altfel de români, fenicieni și cu pașaport românesc.
    Cît a fost închis consulatul poate angajații au documentat făcătura de la o aruncătură de băț, Palisade. Curînd ne vor spne adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.