Continuă scandalul şi la Sectorul 2. „Depunem plângere penală”

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu (USR) a anunţat că depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice.

 

„Am crezut că situația de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu și instigare la fals în acte publice.
Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forța peste comisia din secție care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant.
Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secții unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preștampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe președinții nedormiți.
Iar cel mai grav, pe secțiile închise (multe forțat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opțiunea lor nu apare de niciun fel”, a scris Mihaiu pe Facebook.

 

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, susţine că la una dintre secţii s-a făcut o eroare ce poate fi rezolvată prin renumărarea voturilor şi a solicitat Biroului Electoral Central să intervină în acest caz.

„Aceasta era secția pe care majoritatea PSD din BES Sector 2 NU a vrut să o mai analizeze. Și ne-au respins politic cererea de renumărare. Deși comisia de numărare a recunoscut eroarea. În scris.

Ce s-a întâmplat: luni, la ora 7 dimineața, după peste 24 de ore de stat în secție, membrii comisiei de numărare au transcris din greșeală 333 de voturi în dreptul doamnei Bughiu, în loc să fie în dreptul meu. Și 47 în dreptul meu, în loc să le treacă la doamna Bughiu. De altfel, e singura secție unde doamna Bughiu are un număr așa de mare de voturi. O eroare care poate fi ușor verificată, prin renumărarea voturilor din acea secție.
Eroarea comisiei nu e greu de înțeles. Comasarea alegerilor a transformat acest scrutin într-un coșmar pentru delegați. Unii au stat și 40 de ore! Au avut de numărat buletine din 5 tipuri de alegeri și s-au strecurat nepermis de multe erori.
Ce NU e de înțeles e de ce nu vrea PSD să avem o numărătoare corectă.
Cer Biroului Electoral Central să intervină la Sectorul 2. În anul 2024 ar fi o rușine să avem alegeri puse sub semnul întrebări în asemenea hal. Și să nu se lase influențat de AEP sau alte forțe politice”, a scris Mihaiu, marţi, pe Facebook.

Candidatul Alianţei electorale PSD – PNL, Rareş Hopincă, ar fi câştigat funcţia de primar al Sectorului 2 al Capitalei.

Conform datelor partiale,  Rareş Hopincă a obţinut 43,25% din voturi (49.172 voturi).

Principalul său contracandidat – Radu Nicolae-Mihaiu, candidatul Alianţei Dreapta Unită ,- a obţinut 42,69% din voturi (48.532 voturi).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Până se face rotația de plasați, au timp să își rezolve furaciunile și înșelătoriile la alegeri, daca nu cumva, vor da pe goarna ce a însemnat alegeri 2024. E anul favorabil dezvăluirilor, aveți încredere că se poate!

  2. Gunoi usrist, chiar dacă s-ar corecta acea eroare, ținând cont că diferența dintre tine și primarul ales e de 640 de voturi, tot pe locul 2 ești!
    Ia-l pe Nicu Sifon să numere. Cică e bun la matematică. O fi și la numărat!

  3. Postaci de gunoi!! In sectorul 2, Hopinca a dat ordin ca sa existe buletine gata stampilate pe numele sau. Sectia 191 este un exemplu dar exista si altele. Daca in 20 de sectii au fost stampilate din burta 20 de asemenea buletine au scos castigator pe acest jurnalist de Spiru Haret, renumita fabrica diplome. Radu Mihaiu este matematician si IT-ist si are dreptul sa ceara renumararea voturilor. Si nu USR l-a facut sa lucreze corect. Sectorul 2 este plin de interlopi, bombardieri si rromi care distrug banci in parcuri, cosuri de gunoi,si lasa peste tot covoare de coji de seminte si gunoaie, arunca gunoaie in apele lacurilor Tei, Floreasca, Circ, Plumbuita.

  4. Circari și procesomani cu asta s-au ocupat din totdeauna, este o aptitudine a lor.

  5. Cotidianul nu explica ce cauta sa candideze din Moldova, orasul Campulung M.taman in Bucuresti?!! Si de ce nu a ramas sa candideze la sectorul 5. S-au terminat bucurestenii adevarat de vin toate loazele sa devina primari de sectoare?!!! Univ. Spiru Haret, facultatea de filozofie l- a invatat cum se dau examenele la distanta si se iau voturile!!!! Dar nu are nici o pregatire de administratie publica locala. Trimisul lui Ciuca sa faca praf sectorul 2 cu cele mai multe lacuri si terenuri pentru ridicat zeci de blocuri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.