Controversa puilor „îngălbeniți”: Sunt sau nu toxici

Ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle, după afirmaţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.

„Într-adevăr a creat o stare emoţională extraordinară, dar din păcate acestea sunt practicile. Puiul galben există de când a apărut pasărea pe pământ. În zona aceasta, de ceva timp, metoda de creştere s-a schimbat. Într-adevăr, se folosesc în reţetele furajere atât pigmenţi naturali pe care îi găsim în porumb şi în lucernă, dar şi dintre aceia sintetici care dau acea culoare galbenă, dar care au fost aprobaţi de autoritatea de reglementare şi sunt folosiţi în hrana păsărilor (…) Sunt lucruri reglementate, lucruri normale, probabil că acum au descoperit unele instituţii acest lucru. Dacă ştie (preşedintele ANPC n.r.) că există acest pericol, avea posibilitatea, pentru că este parte componentă a sistemului de alertă european, să recolteze probe, să ridice în acel sistem de alertă şi atunci toate instituţiile se sesizau, mai ales ANSVSA, şi se trecea la un protocol foarte bine reglementat, cu blocarea produselor respective, cu controale de la fermă până la la agentul economic care a pus în vânzare astfel de produse. Deci, din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare cum ar fi trebuit să se procedeze, dar, repet, cred că aceste ieşiri fără să aşteptăm analize de la laboratoare autorizate, cu nişte lucruri concrete, nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi o temă în rândul consumatorilor şi industriei noastre de creştere a păsărilor care, din fericire, este foarte bine dezvoltată”, a explicat vicepreşedintele ANSVSA.

El a precizat că Autoritatea Sanitară Veterinară a demarat în această lună controale pe tot ce înseamnă carne de pasăre, atât din reţeaua intracomunitară, cât şi din ţări terţe. „Mai mult decât atât, facem controale inclusiv în fermele noastre, pentru că noi avem un program naţional de monitorizare a salmonellei cu autocontrol. De exemplu, în 2023, la un efectiv de aproape 600 de milioane de capete de pui s-au recoltat peste 20.000 de probe în autocontrol, controale oficiale. Avem prin programe guvernamentale, prin programele Comisiei, sunt despăgubiri pe zona de salmonella la pasărea de ouă, unde sunt programe cofinanţate. Pentru Dumnezeu nu am descoperit apa caldă acum”, a comentat vicepreşedintele ANSVSA.

Potrivit sursei citate, cele mai mari probeleme legate de salmonella la carnea de pasăre au fost depistate pe zona schimburilor intracomunitare.

„În anul 2024, în urma analizei riscului din 2023, numărul de probe a crescut foarte mult. Avem programe care sunt reglementate pe regulamente europene, dar şi programe naţionale. Încă o dată asigurăm consumatorul că ANSVSA, prin structura de laboratoare, prin întreaga reţea, suntem peste 9.000 de medici veterinari, chiar ne dorim să fim apărătorii sănătăţii şi chiar reuşim acest lucru. Sănătatea publică este pe primul loc. Ar fi bine ca specialistul să îşi spună cuvântul, chiar dacă lucrăm în anumite instituţii cu drept de control, dar nu suntem de profil, e bine să nu ne mirăm când vedem un pui galben, că acela a fost vopsit cu vopseaua de ouă Gallus. Deci, exclus aşa ceva. Repet, în cazul în care se întâmplă şi are cunoştinţe, v-am spus care sunt modalităţile de reacţie, nu este de joacă”, a concluzionat Păle.

Atenţie, cumpărăm de la magazin pui… vopsiţi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Produsele colorate pe al cărui ambalaj scrie că sunt naturiste, sunt cu cel puțin 5-6 lei/kg mai scumpe! De ce daca doar sunt unse cu coloranți?

  2. Înainte de 1989 nimeni n-ar fi mâncat un astfel de pui precum cel din poză. Nu știu cum i-au făcut, încrucișări, modificați genetic, dar nu prea au pene și nu pot sta mult pe picioare. De aceea rumegușul pe jos, ar sta cu pielea pe pămînt sau ciment.
    Cei de la Bacău se laudă că puiul lor, 2,5 kg tăiat, fără cap, gît și picioare, trăiește pînă la 52 de zile. Oameni buni, un pui crescut la curte, ieșit din găoace primăvara, crescut cu grăunțe, nu ajunge tăiat la 2,5 kg nici toamna.

  3. Ce numa’ pui galbejiti se vand la rRomanica-bramburica?!? Se vand si pui GRILL, aspectuosi, care atunci cand sunt pusi intr-o tava in cuptor de aragaz lasa la apa de zici ca e ciorba iar puiul e puiusor si arata a porumbel!
    Intrebarea e:-Cu ce chimicale sunt tratate aceste pasari inainte de sacrificare de par a fi umflate cu pompa?
    Cine face controale sanitar-veterinare la ferma de pasari si ce raspundere are un supermarket care primeste asemenea marfa bastinasa?!?

  4. Daca puii pot fi toxici, cu siguranță găinile și cocoșii sunt. Asa ca nu va lăsați amăgiți de găinile incerte ca gen din PSD, PNL, UDMR și USR. Sunt conduse de catre licurici metamorfozati în cocoși fara creasta, fără pectorali, fără glas și fără aripi tinere, asa cum avea PNL-ul prin anii 90. Ce ciudat, din Ferma Animalelor la noi Lucuriciul a detașat doar galinaceele și câți porci parșivi, belicosi și paduchiosi. Calul e in Ucraina, iar măgarul la Cotoceni, deci nu in România fiindcă locataril alo gen indecis nu trăiește nici aici și nici pentru noi. El traieste doar ca să nu moara și și atunci când v-a muri moartea nu-l va lua definitiv ci doar pe bucăți.

  5. Extraordinar ! Ce mare descoperire ; s-a descoperit secretul lui Polichete , un lucru pe care-l stim cu toti de cel putin 15 ani : vopsitea carnii cu vopsea care iese la spalat, sau , vopsirea carnii prin hranirea pasarilor cu carotinoide! Doamnelor si domnilor acest lucru este crima impotriva poporului roman, deoarece nu se cunoaste efectele acestor operatiuni de inselare a consumatorului , impotriva sanatatii umane ! Dar … traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul! Ce fac organele si organismele statului care AR TREBUI sa vegheze la sanatatea noastra ? N-au stiut , n-au cunoscut , nici pe acolo n-au trecut ! De ce sa-si bata capul ? Nu le pasa, deoarece nu-i controleaza nimeni! Sunt sefi peste sefi , habarnisti de partid, iar oameni platesc cu sanatatile si vietile lor!

  6. FURAJELE … UCRAINENE ?

    (ca tot veni vorba de graul ucrainean, la noi fara vama, nu-s si puii ucraineni ?)

  7. Sa fim seriosi, circula sute de filmulete in virtual privind ingineriile care se fac (in toata lumea) pentru a cosmetiza carnea cu care sunt apoi indopate miliardele de locuitori ericiti. De ce ar face mafiotii romani exceptie?

  8. Ai o imaginatie bogata. Daca vrei sa stii vecinii aveau niste gaini pt oua hranite numai natural/cereale, dar care nu stiu din ce motiv, erau mai jumulite decat puiul din imagine. Inainte de ’89 era un succes sa prinzi/cumperi un pui, chiar si tacamurile erau o raritate pt oamenii obisnuiti, poate aveai acces la gospodaria de Partid, ai mei nu.

  9. „INTREBARE ! spune:
    27 MART. 2024 LA 20:16
    FURAJELE … UCRAINENE ?

    (ca tot veni vorba de graul ucrainean, la noi fara vama, nu-s si puii ucraineni ?)”

    Cine ti-a dat voie mai sa intrebi reactionar anti-democraticicoid de astea ?
    Despre UKRAINA doar de bine (oricum e moarta) … msitretzule !

  10. Mulți ce au curte au început să crească astfel de pui ca cel din poză.
    Înainte de 1989 singurele găini fără pe pene, dar numai pe gât, în rest pene dese și lucitoare, erau din soiul Golașă de Transilvania, o găină ouătoare de curte.
    Puii din magazin erau, de multe ori, a doua jumătate a anilor 1980, cît pumnul, dar nu gustoși, foarte gustoși. Se vindeau și doi a pungă iar oamenii i-au poreclit Frații Petreuș.
    Toată lumea a fost dezamăgită de „pulpele sua” cînd au apărut la început de ani 1990. Erau mari, precum cele de azi, scărboase la gust și nu te puteai apropia de os de nici câinele nu le mânca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.