CONVOIUL (35)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024. 

E încă devreme, urc în cameră, mă uit pe fereastră, blocul de vizavi îmi obturează din nou perspectiva. Și strada este iarăși destul de îngustă. Stau și mă uit și nu găsesc nicio explicație, așa cum nu văd la ce ar putea fi folosite obiectele de lângă televizor.

Pe la opt cobor la micul dejun, unde mă așteaptă însoțitorul meu de ieri. Și nu e singur. Iau o tavă și dau să mă servesc de la bufetul suedez. Nu e nevoie, cunoștința mea mă cheamă la masa lui, unde mi se aduce cafeaua, sucurile, lapte, brânzeturi, unt, omletă, felii de mezeluri, crenvurști, dulceață și dulciuri. N-am fost întrebat ce îmi doresc. Nu mă mai mir, am primit exact ce mi-aș fi luat și eu, doar că în cantități mult mai mari. Mi s-a făcut foame și încep să mănânc. După ce am dat bună ziua, nu m-am uitat prea atent la cei la care masă am fost poftit. Am observat doar că toți purtau haine de Convoi. E limpede, ăsta fiind un hotel pentru foști membrii ai Convoiului, e logic să ne păstrăm cu toții straiele de atât de bună calitate primite cât am fost printre cei ce am mărșăluit activ. Cu atât mai mult trebuie să se îmbrace distinctiv memebrii jandarmeriei postconvoi.

– Clădirile de aici sunt destul de noi. Ele sunt proiectate în așa fel încât să se orienteze după soare. S-a observat că dacă te trezești cu ochii spre răsărit, toată ziua vei fi mult mai senin.

– Și cu un spor de cel puțin 23% mai mare în activitate, adaugă un altul.

Da, nu trebuie să pun nicio întrebare cu voce tare. E îndeajuns să mi-o formulez în gând. Controlul minții noastre nu s-a limitat la perioada cât ni s-a spălat creierul, controlul minții continuă și afară, îmi spun, conștient că sunt perceput tot timpul. Așa că mănânc în liniște. Și cei de la masă stau în tăcere. Ajunși la micul dejun înaintea mea, au pus deoparte farfuriile și-și beau cafeaua în tihnă, îmi spun. Sau, poate, rămân la masă din politețe, până termin și eu de mâncat. Măcar în această privință nu am de ce să fiu mirat. Dar mirat sunt când îmi ridic privirea și-l văd de partea cealaltă a mesei pe individul care m-a atacat cu șișul doar cu câteva ore mai devreme. Nu, nu încape îndoială, e chiar el!

– Când ai fost prevenit că te expui la mari riscuri din partea unor tâlhari ce-ți vor hainele, păreai că ai înțeles primejdia. Și, totuși, ai ieșit singur în noapte.

– ?

– Da, atacul a fost o verificare.

– Dar dacă n-aș fi reușit să mă apăr, m-ai fi ucis? l-am întrebat pe cel cu șișul.

– Nu, însă ți-am fi luat hainele. Poate te-aș fi și rănit. Oricum, după aceea, cei mai mulți ajung în grupul nefericiților, de pildă, printre cei ce însoțesc Convoiul și imploră zadarnic să fie primiți.

– Tu ai trecut cu bine…, cu foarte bine examenul, îmi spune cel ce părea – sau chiar este? – șeful jandarmilor postconvoi.

– Examenul? Examen pentru ce?

– Dintre foștii participanți la marele marș, cei mai mulți nu reușesc să se mai adapteze la viața în care sunt obligați să se îngrijească ei înșiși de cele necesare supraviețuirii. Unii eșuează lamentabil, alții chiar își pun capăt zilelor. Asta dă o imagine foarte proastă Convoiului. Dacă din asemenea persoane este alcătuit șirul, atunci de ce să mai facem noi atâtea sacrificii pentru ca ele să aibă tot ce este mai bun și să nu ducă lipsă de nimic? Degeaba explici că este vorba doar de cei incapabili a se comporta adecvat pentru a se putea menține printre privilegiați! Mai ales că este vorba despre oameni care, în majoritatea cazurilor, nu pot spune nici ei înșiși de ce au ieșit din coloană.

– Tocmai pentru a nu lăsa să fie pătată imaginea Convoiului cu asemenea indivizi, s-a creat carantina ca o pregătire pentru necunoscutul ce-l așteaptă pe cel revenit în viața de afară. Și i se oferă fiecăruia strictul necesar pentru început, completează altul. Și hotelul acesta, unde ai putut găsi un loc pentru a te odihni prima noapte într-o localitate al cărui nume nici nu-l știi, a fost inaugurat din același motiv.

– Uitându-mă la hainele purtate și de voi, văd că tot din Convoi proveniți, am replicat.

– Da.

– Și credeți că măcar voi puteți da o explicație rezonabilă de ce ați evadat?

– Din Convoi nu se evadează pentru că în Convoi nu te afli prizonier!

– Bine, reformulez. Măcar voi puteți da o explicație rezonabilă de ce ați ieșit dintre rânduri?

– Noi facem parte dintre cei așa-ziși „eliminați drept exemple” cu ocazia inspecțiilor. Cunoscând din proprie experiență viața din Convoi, modul cum se schimbă psihologia individului acolo, am fost selecționați în această structură postconvoi pentru a avea grijă ca indivizii ieșiți din propria voință și trecuți prin carantină să nu compromită imaginea minunatei inițiative care, pe parcurs, a dus la organizarea perfectă care este azi Convoiul. Dar tu ai ieșit din proprie inițiativă din rând, deși ți s-a sugerat, poate mai mult ca altora, să nu faci acel gest ireversibil. Așa că spune-ne tu de ce ai plecat?

– Dacă răspund mulțumitor la întrebarea voastră, voi absolvi încă o probă de examen?

Au impresia că-i iau peste picior.

– Noi îți vrem binele. Din puținul timp de când ne-am întâlnit, puteai să-ți dai seama de asta!

– Bine, de acord. Retrag! Stau și mă gândesc vreo două minute interminabile. Apoi, în sfârșit, spun: N-am luat o decizie atât de grea doar pradă unui impuls.

– Unii au ieșit după câte o Marțea Mare. Au recunoscut gustul femeii și n-au vrut să renunțe la el din nou pentru cine știe cât timp. Pe ăia am putut să-i înțelegem.

– Nu, nu-i putem înțelege nici pe ei, dar cel puțin am găsit o explicație logică pentru gestul lor.

– Deci, și Marțea Mare nu e decât un test?

Pauză. Apoi continui:

– Eu am cântărit multă vreme înainte de a mă decide.

– Ai „cântărit”? Ai cântărit că e mai rău să ai de toate, să nu trebuiască să faci nici cel mai mic efort – în afară de a menține ritmul marșului – pentru a obține ceva pentru care aici, afară, trebuie să te străduiești chiar și fără să ai certitudinea că-l vei putea obține?

– Cineva a motivat că una e să primești totul de-a gata și alta e să te bucuri pentru ce ai realizat prin forțele tale. Asta vrei să spui și tu?

„Și nu i-ați dat notă de trecere.”, am gândit.

– Cum să-i dai „notă de trecere” cuiva care pretinde că e important doar efortul, un efort care în Convoi nu e necesar, adică un efort inutil! Cum să fii de acord cu elogierea unui efort inutil?

Pauză.

– Eu am să vă răspund altfel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.