Discursul anual privind starea Uniunii al președintei Comisiei Europene din plenul Parlamentului European de la Strasbourg (SOTEU) a marcat momentul oficial când Uniunea Europeană a deschis ușa pentru Canada să devină primul membru asociat al UE. Un statut care încă nu există din punct de vedere juridic în tratatul UE, ceea ce înseamnă că el va trebui creat, explică surse din Parlamentul European consultate de Cotidianul, dar care simbolizează valorile comune pe care bătrânul continent și Canada le împărtășesc.
Încă de la ora locală 8.30, forfota era mare la Strasbourg. Jurnaliștii s-au înghesuit, atent dirijați, în zona superioară a plenului Parlamentului European pentru a participa la discursul Ursulei von der Leyen din fața deputaților europeni.
În stânga sa s-a aflat Mark Carney, premierul Canadei. A fost aplaudat la scenă deschisă, minute în șir, de eurodeputați atunci când a fost semnalată prezența sa.


De altfel, în presa internațională circula de câteva zile informația, pe surse, ce-i drept, privind istatutul de asociat pe care Canada urma să-l primească. Ceea ce și s-a întâmplat formal la nivel de invitație.
Ursula von der Leyen: „O alianță pentru viitor”
Von der Leyen a declarat că Canada și UE vor consolida acordul lor de liber schimb existent, cunoscut sub numele de CETA, cu o „alianță pentru viitor” mai amplă, menită să creeze „un spațiu comun de prosperitate și securitate economică”.
Președinta Comisiei a descris această relație mai strânsă ca fiind înrădăcinată nu doar în comerț, ci și în valori democratice comune. „Mai presus de toate, dragă Mark, Europa și Canada cred în democrație”, a spus von der Leyen.
„Credem că puterea nu aparține celui mai puternic, celui mai bogat sau celui mai gălăgios, ci nouă, tuturor. Că democrațiile au libertatea de a alege cu cine să lucreze (…) Pe scurt, vrem să ducem relația cu Canada la cel mai înalt nivel posibil”, a spus șefa Comisiei Europene în fața eurodeputaților.
Dear @MarkJCarney we want to bring the relationship with Canada to the highest level possible.
I would like to work with you on opening the door for Canada to being the first associate member of the EU.
And create a common prosperity and economic security space. pic.twitter.com/GqIjGBz6aY
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) September 16, 2026
Roberta Metsola: Unitatea noastră este puterea noastră
„Împărtășim aceleași valori. Când este în joc esențialul, știm că unitatea noastră este puterea noastră”, a scris pe X și șefa Parlamentului European, Roberta Metsolaa.
We see the world through the same lens.
We share the same values.
We know that, when it matters most, standing together makes us stronger.@CanadianPM @MarkJCarney, welcome to @Europarl_EN.
🇪🇺🇨🇦
Nous voyons le monde à travers le même prisme.
Nous partageons les mêmes… pic.twitter.com/eAfQH1J5Aa
— Roberta Metsola (@EP_President) September 16, 2026
Ce spun europarlamentarii români. Victor Negrescu, vicepreședintele PE: „Înseamnă mai multe oportunități”
Victor Negrescu, vicepreședintele PE și europarlamentar PSD, a declarat că invitația adresată Canadei de a deveni primul stat asociat al UE ar putea consolida cooperarea economică, politică și în domeniul apărării.
„Eu cred că statutul de membru asociat poate reprezenta o colaborare economică mai intensă între Uniunea Europeană și Canada, dincolo de acordul comercial”, a declarat Negrescu.
El spune că un astfel de statut ar putea facilita investițiile canadiene în Europa, mobilitatea cetățenilor, dar și o colaborare mai strânsă pe teme internaționale.
„Înseamnă mai multe oportunități de investiții dinspre Canada spre Europa, înseamnă mobilitatea cetățenilor mai ușoară, recunoașterea diplomelor, înseamnă o colaborare mai strânsă și înseamnă inclusiv o abordare comună atunci când vorbim de temele internaționale”.
Vicepreședintele PE consideră că apropierea UE-Canada nu va afecta relația cu SUA.
„Eu cred că relația cu Statele Unite nu va fi afectată de o colaborare mai strânsă cu Canada. De altfel, am remarcat, de-a lungul timpului, evoluții diferite. A fost, de exemplu, la începutul mandatului președintelui Trump, o colaborare mai strânsă cu Canada. Ulterior, au apărut sincope și poate că vor reveni la o colaborare”, a declarat Victor Negrescu.
Dan Barna: O premisă puternică de securitate
Și europarlamentarul USR, Dan Barna, a spus că, deși „e o întrebare ce înseamnă acest nou statut”, statutul de membru asociat al UE pentru Canada „este o premisă puternică de securitate”.
„E o întrebare ce înseamnă acest nou statut, dar fără îndoială percepția pentru cetățeni este că UE se extinde și pe celălalt mal al Atlanticului și asta este o veste bună, pentru că este o premisă puternică de securitate și dezvoltare pentru cetățenii ambelor regiuni”, a declarat europarlamentarul USR.
Este bine sa devina Canada membra UE dar nu uitatzi Mexicul care shi el are dreptul sa fie membru UE.
astia baga svastu la fonduri europene, ca sa nu se pearda
ca ei dealtfel baga svastu demici
Sunt curios de reactia Angliei…Sa fie modificarea statutului UE modalitatea de „reasociere” a Angliei in doi pasi? Mai curios sunt sa stiu reactia Imperiului Colonial Bolsevic/URSS…