Rușii au scăpat România de M.C.V.?! 

 Un titlu cu adevărat bubuitor a apărut, pe 23 octombrie curent, în G4Media.ro: „Mesaje WhatsApp sugerează că un oficial al serviciilor secrete belgiene ar fi încercat să blocheze verificările privind legăturile fostului comisar european Didier Reynders cu Rusia”. Obișnuiți cu ideea că nu ni se întâmplă nimic neașteptat, ochii vor fi trecut rapid peste titlu, după care, căzându-le, ca să zic așa, „fisa”, au revenit asupra lui. Și am citit articolul. Conținutul acestuia este, contrar unor obiceiuri create de grabă, spectaculos, întocmai ca și titlul.

Conform datelor oficiale existente în spațiul public, acest Didier Reynders are o carieră politică de-a dreptul spectaculoasă, pe parcursul căreia a ocupat, pentru mult timp, funcții realmente de vârf, atât la nivel european, cât și în guvernul federal al Belgiei. Cariera lui europeană a fost una absolut eminentă, fiind nimeni altul decât comisarul european pentru Justiție, între anii 2019 și 2024. Astfel, acesta a gestionat portofoliul privind statul de drept, protecția consumatorilor și drepturile fundamentale, în cadrul primei Comisii Europene conduse de Ursula von der Leyen. Anterior, Reynders fusese viceprim-ministru al Belgiei, o perioadă foarte îndelungată, între 2004-2019 (astfel, a asigurat continuitatea guvernamentală de-a lungul mai multor cabinete de coaliție). De asemenea, a deținut portofolii ministeriale dintre cele mai interesante și mai puternice: Externele, Apărarea, Finanțele (nu pun la socoteală poziția de „ministru al reformelor instituționale”, pentru că nu prea pricep ce e aia și nici de ce ar avea tocmai Belgia, care nu este România, nevoie de așa ceva). Cel mai spectaculos aspect este acela că, în 2019, Reynders deținea, în mod cumulativ, portofoliile Externelor și Apărării. O poziție mai strategică decât aceea, zău că nici nu pot să îmi imaginez. Și nici una mai apetisantă pentru serviciile secrete rivale, rusești sau ale altora.

Revenind la cariera lui europeană, pe pagina personală de pe Wikipedia se precizează următoarele: „Didier Reynders (French: [didje ʁɛndɛʁs]; born 6 August 1958) is a Belgian politician of the Reformist Movement (M.R.) who served as European Commissioner for Justice in the first Von der Leyen Commission from 2019 to 2024”.

Ei bine, un asemenea om este, în prezent, acuzat nu numai că ar fi avut legături cu Rusia, ci chiar că ar fi fost mituit de Moscova, ascunzându-și masivele încasări primite „de la Putin” prin intermediul unor complicate scheme de câștiguri la jocurile de noroc, care ar fi fost constante, arătând că Reynders nu era norocos numai în politică. Ba, mai mult, conform acuzațiilor apărute și în presă, fostul comisar european s-ar fi bucurat, în acest sens, de complicitatea unor importanți ofițeri de informații din țara lui natală, unde se găsesc, cum prea bine se știe, sediile principale ale Uniunii Europene și N.A.T.O. Deci, o țară cu o extraordinară importanță strategică și, în mod logic, de un teribil interes pentru serviciile rusești.

Desigur, Comisia Europeană a avut o atitudine radicală în privința agresiunii rusești din Ucraina. Așadar, la o primă vedere, ar părea absurd ca tocmai comisarul european pentru Justiție să fi fost colaboratorul Rusiei, în timpul comiterii respectivei agresiuni. Totuși, istoria spionajului demonstrează, în mod convingător, faptul că agenților unor puteri străine niciodată nu le scrie asta pe frunte. Mă gândesc că, atunci când ești într-o astfel de situație, trebuie să faci totul să pari că ești din tabăra fix opusă. De fapt, numai copiii nu știu această regulă și numai ipocriții se prefac că nu o cunosc. Evident, această realitate nu poate exclude ipoteza că domnul Reynders este nevinovat. Deocamdată, avem de-a face numai cu niște acuzații. Justiția încă nu s-a pronunțat asupra acestui caz total neașteptat, care pune autoritățile de la Bruxelles într-o poziție foarte delicată, mai ales că nu se știe câte secrete s-au scurs către Moscova, în schimbul suspectelor câștiguri la jocurile de noroc, de sute și sute de mii de euro.

Pentru România, însă, numele lui Didier Reynders este legat și de o îndelungată și umilitoare controversă care ne-a implicat, în planul integrării efective în Uniunea Europeană. Deși avem explicabila tendința să eclipsăm, din memoria afectivă, unele episoade umilitoare, cred că toți ne amintim interminabila „epopee” legată de scoaterea României de sub incidenta M.C.V., sub a cărui putere am băltit, alături de vecinii bulgari, întocmai ca și în problema admiterii noastre în Spațiul Schengen. La un moment dat, am pierdut orice speranță de a mai rezolva problema și ne-am mulțumit să contemplăm, cu resemnare, ca pe ceva de la sine înțeles, repetarea, la nesfârșit, a mereu acelorași justificări pentru menținerea noastră în categoria „țărilor membre de mâna a doua”.

Mecanismul de Cooperare și Verificare (M.C.V.) a fost instituit la 1 ianuarie 2007, în momentul aderării României la Uniunea Europeană, când acesta a fost definit ca o măsură tranzitorie, care să faciliteze eforturile României de a-și adapta sistemul judiciar la standardele europene și de a duce, cu succes, lupta împotriva flagelului reprezentat de corupție. Deși, teoretic, tranzitoriu, mecanismul s-a permanentizat. Și totuși, nesperata minune s-a întâmplat, în cele din urmă: la 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul și Parlamentul European că intenționează să închidă, în mod oficial, M.C.V. pentru Bulgaria și pentru România, întrucât toate angajamentele formulate în concluziile succesivelor rapoarte de țară fuseseră puse în practică. La mijlocul lui septembrie 2023, M.C.V. pentru România era, deja, oficial abrogat. Însă acest mecanism tranzitoriu a durat 16 ani!

Și-atunci, dacă decizia Comisiei Europene de a declanșa ridicarea M.C.V., pentru România, s-a produs în timpul mandatului de comisar pentru justiție al lui Reynders, să credem că rușii au fost implicați în decizia de a scoate România (și Bulgaria, la pachet), din acea situație umilitoare, dacă nu cumva au și inspirat decizia, prin influența pe care o aveau asupra comisarului care juca un rol-cheie în adoptarea deciziei? Sau, dimpotrivă, că rușii, prin intermediul lui Reynders, au amânat adoptarea acestei hotărâri favorabile, cu (încă) patru ani? Ori, poate, că rușii au susținut, pe rând, ambele decizii, facilitând-o, finalmente, pe cea favorabilă României, în funcție de evoluția anumitor interese, de ei știute? De ei și de presupusul lor agent, Didier Reynders?