Corina Creţu: Peste 2 miliarde de euro, dar nu cunoaștem ce s-a întâmplat

Europarlamentarul Corina Creţu susţine că, deşi peste 2 miliarde de euro au fost puse la dispoziţia a şase judeţe din România prin Fondul pentru o Tranziţie Justă, după un an nu se ştie în ce măsură ţara noastră a folosit aceste fonduri nerambursabile şi nici care sunt proiectele depuse.

„În întreaga Europă sunt necesare investiţii pentru trecerea la utilizarea resurselor energetice mai puţin poluante, iar politica de coeziune poate contribui la o tranziţie lină către o economie modernă, durabilă şi de succes, care nu lasă pe nimeni în urmă. În tot acest timp am obţinut susţinerea Parlamentului European pentru propunerea mea – Fondul pentru o Tranziţie Justă. Acesta va fi un instrument-cheie pentru sprijinirea teritoriilor celor mai afectate de tranziţia către neutralitatea climatică, oferindu-le un sprijin adaptat. În România au fost selectate 6 judeţe pentru acest program, în exerciţiul financiar 2021-2027: Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş. Este vorba de peste 2 miliarde de euro care au fost puse la dispoziţia acestor judeţe încă din anul 2022, dar nu cunoaştem, din păcate, nici proiectele prevăzute şi nici în ce măsură România a folosit aceste fonduri nerambursabile destinate îmbunătăţirii vieţii oamenilor din judeţele menţionate”, a arătat Corina Creţu, pe Facebook.

Crețu că se împlinesc 5 ani de la conferinţa „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică” ,organizată la Petroşani, la care a participat în calitate de comisar european pentru Politica Regională.

Corina Creţu consideră că dezvoltarea localităţilor şi îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor care trăiesc în Valea Jiului, una dintre regiunile carbonifere ale Europei cu cel mai mare număr de angajaţi în acest sector, rămâne în continuare o prioritate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Corina Crețu este un personaj dezgustător. A ajuns la Bruxelles sprijinită de Iliescu, după care înainte de fiecare rundă de alegeri europene începe să-şi facă lobby pentru a fi pusă pe listele unui partid, nu contează care, trădându-şi foştii susținători şi bălăcărind pe toată lumea din România. Fiindcă vina este, evident, a romãnilor pentru că sunt proşti şi incapabili să profite de „binefacerile” oferite nouă de minunata Comisie Europeană.

    Asta pentru că s-a obişnuit cu salariile deosebit de generoase pe care le-a primit de la Bruxelles (în valoare de multe milioane de euro) şi doreşte ca această situație să dureze cât mai mult, până va ieşi cu o pensie extrem de „confortabilă” (sau „nesimțită”, ca să folosim termenul atât de utilizat în mass-media în ultimii ani) de acolo. Fără niciun rezultat notabil, decât acela că a îngroşat rândurile unui aparat birocratc european uriaş, extrem de greoi, anchilozat în proceduri stupide şi inutile, toxic şi extrem de costisitor.

  2. Acesti peste 2 mld euro, au fost impartiti de ani de zile intre aceste judete: Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş. Impartiti 2 mld euro la 6 si vedeti cat au incasat fiecare judet prin marii capi. Reforma, nu gluma, din bani primiti pomana!

  3. geaba va zbateti voi cei putini, aici nu stie mai nimeni sa intocmeasca dosarele pentru atragere de fonduri.
    Aici vor doar imprumuturi externe pentru a carpi poduri cu polistiren, patinuare din plastic, parculete prin satele fara curent si apa.
    Au ajuns incompetentii si putorile cu volanul Romaniei si ne vor trebui 50 de ani ca sa-ii mai schimbam.

  4. Banii se duc cu Avioanele de lux care o iau pe dna Carmen de la Sibiu.

  5. Imbecilii astia globalisti si oligarhia super-bogata sustin eliminarea bioxidului de carbon din atmosfera. In cretinismul lor congenital ei ignora ca bioxidul de carbon din atmosfera este baza vietii pe pamant, din bioxid de carbon plantele verzi sintetizeaza toate substantele organice care alcatuiesc plantele si care constituie harana pentru animale. Acesti dobitoci numesc energie verde o energie bazata pe disparitia bioxidului de carbon din aer, deci pe disparitia plantelor si a vietii pe Pamant. Ce fel de energie verde este asta cand verdele va disparea de pe pamant?
    Consider ca circuitul bioxidului de carbon in natura care asigura cresterea plantelor care se pot transforma in combustibil organic care dupa ardere se transforma din nou in bioxid de carbon si apoi iarasi in plante si combustibil organic este ciclul natural cu cel mai bun randament posibil de a obtine combustibil si energie de la soare impreuna vu hrana si verdele plantelor. Nimic nu poate egala eficienta a ceea ce Dumnezeu a creat. Cheltuielile sunt minime, omenirea are parte si de energie dar si de verdele plantelor. Numai cretinii foarte bogati ca Schwab, sau clanurile mafiote Rothschild, Rockefeller, Morgan, Gates, Soros si altii handicapati mintal orbiti de averi si lacomie, nu sunt capabili sa priceapa un lucru atat de simplu. Bioxidul de carbon in aer inseamna viata si energie din plante.

  6. Stie Bolosh care a fost in toate guvernele mele. In 2021 s-a ocupat exact de fondurile europene. Dar daca nu se puteau deturna cele doua miliarde catre cunoscutele judete securiste din Ardeal a preferat sa le ignore.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.