Coronavirusul: numărul de cazuri, decese…Țară cu țară

Cu cele 83,876 de persoane contaminate și 2,867 morți în întreaga lume, noul coronavirus Covid-19 afectează acum 56 de state de pe glob.

În Europa, 19 țări sunt afectate, ultima sosită pe listă este Lituania, țară în care persoana contaminată călătorise în Italia; Algeria, Nigeria, Brazilia și Pakistanul au anunțat și ele că au consemnat cazuri de contaminare. Dar, în afara Chinei continentale, unde epidemia a apărut în decembrie, în provincia Hubei, mai există trei țări – Coreea de Sud, Italia și Iranul – în care neliniștea este foarte mare. Potrivit directorului OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, „ne aflăm într-un moment decisiv”, fapt pentru care, în diferite zone ale lumii, s-au luat măsuri drastice. Bazându-ne pe date transmise de agențiile știri și pe cele strânse de o echipă de cercetare a Universității americane „John Hopkins”, redate de ziarul parizian „Le Figaro”.fr, prezentăm situația la zi.

China: 78.832 cazuri, 2,788 decese

În China continentală, până vineri la prânz, fuseseră înregistrate 78.832 de cazuri de contaminare cu coronavirus. Autoritățile sanitare precizau că, miercuri, s-au consemnat 433 noi cazuri, un număr inferior contaminărilor cotidiene oriunde în lume. După apariția epideminei – în decembrie – 2.788 persoane au decedat, dintre care 29, de miercuri pînă joi, cea mai mica cifră după aproape o lună. Evident, China a recenzat cele mai multe cazuri de pe glob, dar diferențele dintre datele mondiale și cele chinezești, cvaziimperceptibilă acum câteva săptămâni, se mărește pe zice trece.

Coreea de Sud: 2,337 cazuri, 13 decese

505 cazuri noi de contaminare au fost confirmate joi. Coreea de Sud este al doilea focar contagios, în urma Chinei continentale. Bilanțul deceselor – 13 morți.Cele mai multe cazuri de Covid-19 sunt legate de o sectă – Biserica Shincheonji a lui Iisus.

Italia: 655 cazuri, 17 decese

La Roma, miercuri, 26 februarie, a fost anunțat al 12-lea deces datorat coronavirusului. Victima este un bărbat din Emilio-Romagna, de 69 de ani. Toate persoanele decedate din cauza acestei epidemii erau în vârstă, iar cea mai mare parte aveau probleme de sănătate. 

Iran: 388 cazuri, 34 de decese

După China continental, Iranul este țara în care numărul de decese datorate acestui virus este cel mai ridicat. De notat că aceste informații sunt surprinzătoare dat fiind că ele arată că este vorba de un procent de mortalitate de 11% ( în timp ce acesta variază între 2% și 3% în restul lumii). Nu se poate exclude faptul ca, în realitate, numărul de cazuri să fie diminuat special de autorități.

Franța: 41 cazuri, 2 decese

Al 18-lea caz de infectare cu noul coronavirus a fost înregistrat miercuri, 26 februarie. Este vorba de soția unui pacient spitalizat la Annecy, a cărei contaminare a fost anunțată marți seara. Din cele 18 cazuri consemnate de la finele lunii ianuarie, un francez și un chinez au decedat la Paris, alți 11 pacienți s-au vindecat iar cinci sunt spitalizați. Pacientul decedat în noaptea de marți spre miercuri era cadru didactic la un colegiu din Crepy-en-Valois, din departamentul Oise. Acest bărbat de 60 de ani nu a voiajat într-o zonă atinsă de coronavirus. „El fusese depistat cu Covid-19, dar a murit din cauza unei emboli pulmonare masive. El a fost depistat pe 25 februarie „într-o stare gravisimă”, a precizat o oficialitate medicală. Primul deces recenzat în Franța, un turist chinez de 80 de ani, a fost și primul înregistrat în Europa. De notat că prof. Eric Caumes de la spitalul Pitie-Salpetriere din Paris l-a avertizat pe președintele Emmanuel Macron că „în Franța, s-ar putea înregistra o situație similară celei din Italia”. Pe de altă parte, fiica de 50 de ani a turistului chinez decedat și contaminată chiar de el, a fost declarată vindecată.

Europa -19 state, afectate

Danemarca, Spania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanie, Elveția, Italia, Belgia, Germania, Austria, Grecia, Croația, ROMÂNIA, Macedonia de Nord, Finlanda, Suedia, Norvegia, Estonia, Olanda și Lituania sunt țările europene în care s-au depistat persoane contaminate. Unele dintre acestea și-au sfătuit cetățenii să nu se deplaseze în regiunile afectate din Italia: Spania, Marea Britanie, Austria, Ungaria, Ucraina, Luxemburgul, Cehia și ROMÂNIA.

În lume, 56 de state afectate

Trebuie evidențiat cazul Pakistanului, țară ce are frontiere comune cu China și Iranul și care a anunțat miercuri primele două cazuri. Cu un caz înregistrat, Brazilia este prima țara din America de Sud atinsă de epidemie, bolnavul, în vârstă de 60 de ani, călătorise recent în Italia. Arabia Saudită a suspendat „temporar” intrarea pe teritoriul său a pelerinilor ce merg la Meca. Și în Africa s-au înregistrat primele cazuri. Un italian sosit, la 17 februarie, în Algeria a devenit a doua persoană de pe continent infectată, după primul caz consemnat în Egipt. ÎnS-a consemnat și primul caz în Nigeria. SUA, președintele Donald Trump a insistat asupra faptului că o largă propagare a coronaviruslui „nu este inevitabilă”. El l-a desemnat pe vicepreședintele Mike Pence să coordoneze lupta împotriva coronavirusului, în țară find înregistrate până acum 15 cazuri. El a precizat că, „la ora cuvenită”, va impune noi restricții dinspre și spre zonele infectate. În fine, semnalăm că, tot din cauza epidemiei, SUA și Coreea de Sud au amânat manevrele militare commune. În Japonia, premierul Shinzo Abe a luat o măsură radicală, el cerând ca, începând de luni, să se închidă temporar școlile publice.De asemenea, vestitul Disneyland din Tokyo se închide pentru două săptămâni. În fine, notăm că în acest context deloc încurajator, principalele burse europene au încheiat ziua de joi în scădere serioasă: Paris(-3,32%), Londra (-3,50%), Frankfurt (-3,19%), Madrid (-3,55%, Amsterdam (-3,75%). În fine, indicele vedetă al Bursei din New York, Dow Jones, și-a accelerat pierderile la sfârșitul ședinței, prăbușindu-se cu 1.000 de puncte, sau 4,4%.

Informațiile sunt într-o continuă schimbare, după cum puteți vedea pe site-ul https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.