„Dansul va rămâne în muzeu pe veci!“, „Ce o să ne facem oare când acest trend al dansului-în-muzeu se va termina?“, „Au nevoie de noi mai mult decât avem noi nevoie de ei!“ Lucrând în ultimii șase ani în calitate de coregraf în spații dedicate artei contemporane, Manuel Pelmuș a adunat multe replici, precum cele de mai sus.
Născut în 1974, Manuel Pelmuș își împarte viața și muncile artistice între Oslo și București. Este considerat unul dintre artiștii cei mai influenți ai „noului performance“, fiind interesat în ultimul deceniu să reimagineze rolul performance-ului în contextul artelor vizuale, spune prezentarea sa oficială. Peste fix o săptămână, pe 18 aprilie, Pelmuș inaugurează o serie de întâlniri în cadrul programului „La seral“, care se va desfășura la Salonul de Proiecte din strada Brezoianu.
Conectarea cu problematici
Salonul anunță că timp de șase săptămâni Pelmuș invită artiști, curatori și teoreticieni care vor discuta, performa, sau se vor conecta cu problematici legate de prezența corpului în spațiul expozițional: „în continuarea celor două ediții anterioare, organizate în 2014 și 2016, Salonul de proiecte l-a invitat pe Manuel Pelmuș, unul dintre cei mai influenți artiști asociați «noului performance» [new performance turn], să conceapă o nouă ediție a programului «La seral»“. Documentarea sa adună afirmații care merg de la dezamăgire, ca o formulare de genul, „în afară de faptul că sunt o prezență constantă, dansul sau practicile legate de dans în spațiul expozițional nu ne spun de fapt prea mult.“ ori ceva de genul, „traficul între dans și muzeu e pe un singur sens și se produce întotdeauna în termenii muzeului“, până la entuziasm pretențios, dar mai degrabă vag: „muzeele pot să ofere niște posibilități incredibile de a regândi contextul coregrafic – din punct de vedere formal, istoric, dar și social sau politic.“
Încântarea publicului
Într-o discuție cu Mihaela Michailov, publicată de Suplimentul de Cultură, Pelmuș mărturisea: „detest genul de director care decide ce poate și ce nu poate spectatorul «lui» să înțeleagă. Mi se pare foarte arogant și autoritar. Ca și când știi tu cât de inteligent este sau nu este publicul. La fel cum procedează media, care stie sigur ce ne dorim. Așa cum mi se pare insultător să «ferești» publicul de spectacole dificile, în loc sa explici importanta riscului artistic. Cred că există diferite metode prin care poți acompania spectatorul într-un mod eficient și productiv. Se pot scrie texte care să contextualizeze și să descrie tendințele dansului contemporan actual. Sau texte care sa introducă demersul unui anume artist pe care mizezi. Se pot organiza discuții cu publicul. Se pot programa spectacole care sa facă legături între momente diferite, dar importante în istoria dansului. Și se poate face o programare abilă care să indice subtil diferite direcții din dansul contemporan. Eu am discutat cu foarte multă lume după spectacole considerate «grele» și «prea» conceptuale. Spectacole de referință, care provocaseră controverse cam peste tot pe unde fuseseră prezentate. Majoritatea celor cu care am vorbit și care nu erau specialiști au fost foarte încântați că au fost puși, în acel mod, pe gânduri. Cred că lucrurile călduțe nu prea ajută. Și mai cred că nu ne putem permite să rămânem în afara dezbaterii internaționale de idei“.
Mișcări mentale
Printre invitații seriei de întâlniri, alături de artist vor fi Bojana Cvejić (teoreticiană, Bruxelles), Ana Janevski (curatoare, Muzeul de Artă Modernă – MoMA, New York), Isabella Maidment (curatoare, Tate Modern, Londra), Manuel Pelmuș (artist stabilit în Oslo și București), Magda Radu (curatoare, Salonul de proiecte, București), Jimmy Robert (artist stabilit în București). Evenimentul de deschidere de miercurea viitoare, „Movements at an Exhibition and Borderlines“, este o prezentare legată de „direcții performative în arta contemporană“, despre „strategiile dispariției sau politica vizibilității“ în societatea actuală deformată de media.
Într-un text trimis redacției, cei de la Salonul de Proiecte explică faptul că, „pentru Manuel Pelmuș sintagma «La seral» are o semnificație deopotrivă istorică și personală. În timpul perioadei comuniste în România, studiile «la seral» erau o formă de completare a ciclului de școlarizare pentru cei care intraseră deja în câmpul muncii după ce abandonaseră regimul obișnuit de școală. Seralul avea în general o reputație proastă, însă Pelmuș era fascinat, încă de atunci, de posibilitatea de a merge la școală seara, mai degrabă decât în timpul zilei. Mai târziu, el a reflectat asupra celor două convenții – convenția teatrală nocturnă și cea muzeală diurnă – și a transferului care se produce astăzi între cele două prin migrarea corpurilor în mișcare dinspre cubul negru (teatru, dans) către cubul alb (spațiul expozițional).“
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.