Cum se rescrie istoria

Cozmin Gușă – discipolul pîrît al generalului Iulian N. Vlad

Consultant politic fără memorie. Foto Agerpres

Imediat după decesul generalului Iulian N. Vlad, Cozmin Gușă ne-a anunțat la televiziunea la care comentează orice, de la judo la politică și scandaluri, că el a fost un apropiat al generalului dispărut, că acesta a reprezentat ceva fundamental pentru formarea sa ca om. Chiar și la ceremonialul de înmormîntare a generalului, desfășurat la Cimitirul Ghencea Militar, Cozmin Gușă a ieșit la microfon pentru a face publice relațiile sale speciale și apropierea sa de generalul Iulian N. Vlad, anunțîndu-se astfel ca principalul discipol al acestuia. De la zilele premergătoare înmormîntării pînă la apariția cărții de dialoguri „Confesiuni pentru eternitate“, Cozmin Gușă a revenit la memoria generalului, spunînd multe lucruri pertinente, de bun-simț, dar și multe prostii. Iată cum descrie Cozmin Gușă arestarea generalului Iulian N. Vlad și, alături, aceeași arestare povestită de însuși „magistrul“ său. Relatarea apare în mărturisirea făcută generalului de brigadă Aurel I. Rogojan, înregistrată video și transcrisă în volumul abia lansat de Editura Proema din Baia Mare. Probabil că Gușă vorbește mai mult la televiziunea pe care o mai păstorește și nu are timp să citească mărturisirile maestrului său, care maestru, conform unor surse, în ultima parte a vieții nici nu-i mai răspundea la telefon. (Cornel Nistorescu)

Minciuni sau pierderi de memorie

Ce spune Cozmin Gușă despre arestarea generalului Iulian Vlad

„Vreau să vă reamintesc că generalul Vlad a fost arestat de acasă în penultima zi a lunii decembrie din 1989 de către un domn care mi-a provocat o mare scârbă, l-am văzut şi la înmormântare, care, neavând nicio calitate, s-a dus cu mitraliere la piept şi l-a luat de acasă. Domnul general Vlad avea bagajul pregătit. Ştia cine este şi pentru ce serviciu străin lucrează. Acest domn avea şi o mare funcţie în stat la acea vreme.“ (Extras din intervenția lui Cozmin Gușă la Realitatea TV, reluată de Evenimentul zilei)

Cât a trăit, n-a știut ce discipoli lasă

Ce spunea generalul despre reținere

Arestarea sub steag străin a generalului Vlad

Iulian Vlad: Mergând pe drum, eu eram singur în maşină, ceilalţi erau câte doi în maşină. Aveam aparatul de radio deschis şi, la un moment dat, aud: „Transmitem un comunicat important pentru ţară…“ sau ceva în genul acesta. Şi se continuă: „În această dimineaţă, şeful Departamentului Securităţii Statului, generalul Iulian Vlad, adjuncţii lui şi alţi generali de Securitate au fost arestaţi“. La volan era şoferul, plutonierul-major Radu, îl ştii. Săracul, a început să tragă de volanul maşinii, şi-a pierdut controlul. Încerc să-l liniștesc: „Stai aşa, trage pe dreapta şi linişteşte-te, probabil că este o greşeală, nu trebuie să îţi faci probleme. Dacă e vorba de ceva, cel care va avea de tras, probabil, o să fiu eu, nu o să ţi se întâmple nimic“. Dar, din păcate, săracul, şi lui i s-a întâmplat, pentru că atunci când am ajuns la porţile ministerului, după ce am intrat şi am făcut câţiva zeci de metri, i s-a făcut semn să o ia pe o anumită alee, să oprească, ceea ce era nefiresc, noi trebuia să mergem pe alt drum, vine ofiţerul de serviciu şi, politicos, salută şi îmi raportează: „Ştiţi, pentru măsuri de siguranţă, să parcurgeţi drumul ăsta pe jos“. „Bine, parcurg drumul pe jos.“ Aşa s-a întâmplat şi cu cei care erau în spate, iar pe Radu am înţeles că imediat l-au dat jos de la volan, l-au reţinut şi l-au dus în fortul de la Măgurele şi nu ştiu cât timp a stat acolo, a dat cu subsemnatul, ce l-or fi întrebat, nu ştiu, ce a declarat, nici asta nu ştiu.

Am ajuns la cabinetul ministrului. Când am intrat la cabinet, pustiu. Şi anticamera şi biroul şefului de cabinet pe unde trebuia să trec, pustii, nu era nici ţipenie de om. M-am uitat la cei cu care venisem, ei s-au uitat la mine. Zic: „Hai să mergem mai departe, să intrăm în biroul ministrului“. Într-adevăr, în biroul ministrului ne aşteptau Gelu Voican Voiculescu şi generalul Vasile Ionel, care deja fusese numit şef al Marelui Stat Major. Ne salutăm ceremonios, ne aşezăm la masa de consiliu şi Gelu Voican Voiculescu începe: „Domnule general, am vrea să-l ascultăm mai întâi pe generalul Vasile, să ne spună ce măsuri ia Direcţia de Contrainformaţii cu prilejul sărbătorilor, al Anului Nou“. Vasile, un om foarte serios, care se pregătise, îşi făcuse un plan și a dat să raporteze. Este oprit: „Nu, nu, foarte scurt. Esenţa“. Mi-am dat seama că era ceva formal. S-a uitat la Vasile Ionel, ăsta a dat din cap că e de ajuns și atunci i-a zis: „Poţi să pleci“. Urmează Bucurescu, pentru unităţile interne. Nici nu termină o frază, două: „Mulţumesc, şi dumneata poţi să pleci“. Eu eram de acum absolut convins că după uşă era gâdele, cum se spune. A urmat Stamatoiu. Ce să spună despre unităţile externe? Ce treabă aveau ei, dar… mă rog. A încropit câteva fraze acolo şi, la fel: „Mulţumim puteţi pleca“. Am rămas numai noi. Ei doi şi cu mine. Mi se spune: „Domnule general…“. Credeam că trag de timp pentru că era totul cronometrat, totul trebuia să se desfăşoare în anumite unităţi de timp şi o să se vadă de ce. Le-am prezentat planul. „Am venit pentru că aşa am stabilit cu tovarăşul ministru să prezint programul pentru acţiunile de depistare a teroriștilor…“ „A, da!“ Nu cred că înţelegea ceva, dar cred că nici nu a vrut să înţeleagă. A luat şi planul, l-a dat lui Vasile Ionel, dar nici nu l-a mai deschis. L-a pus direct pe masa lui Militaru. Normal, întreb și eu: „Cum rămâne? Noi ce facem?“. „Va trebui să discutăm cu domnul ministru, să vedem ce facem.“

Deci nici cea mai mică atenţie. Mi-am dat seama că chemarea fusese pur şi simplu programată, cum fusese ea în discuţia cu Militaru, dar folosită de data aceasta pentru cu totul alt scop. Se ridică Gelu Voican Voiculescu: „Domnule general, ne vedem după sărbători, vă doresc la mulţi ani!“. Dar mi s-a părut a fi foarte accentuat finalul urării „mulţi ani“, se dorea a mi se transmite ceva cu accentul pus pe „mulţi ani“. Se ridică şi Vasile Ionel, la fel, şi mă îndrept spre ieşire. Când deschid uşa să ies din cabinet, în anticamera ministrului, unde când venisem nu era ţipenie de om, de data asta erau un grup de vreo zece militari îmbrăcaţi în uniformă de război, cu casca, cu masca, cu arma, cu baioneta, cu tot ceea ce implică ţinuta respectivă, generalul Hortopan şi un locotenent-colonel de infanterie. Hortopan face doi paşi spre mine şi zice: „Tovarăşe general, am ordin să vă percheziţionez“. Zic: „Da’ de ce trebuie să mă percheziționați?“. „Pentru că sunteţi arestat“. „Da, sunt arestat.“ A început să mă caute pe la buzunare.

Extras din volumul „Iulian N. Vlad – Confesiuni pentru istorie“, pag. 226-231

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

11 Comentarii

  1. băieţi, mai răspândiţi!
    Mă surprinzi pe zi ce trece Cornel Nistorescu!

    • Ne uimeste si contrariaza cu calitatea „analizelor” lui politice.

  2. Memorii, memorii…Nimeni nu ne lamureste de ce securitatea care avea cadre, avea bani, controla totul, nu a fost in stare sa afle ce se pregatea Romaniei de marile puteri si sa negocieze cu acestia o solutie astfel incat sa nu iasa atat de rau cum a iesit, cu peste 1000 de morti.Cum au reusit celelalte tari socialiste sa isi rezolve problemele cu putin circ iar la noi a iesit o tragedie. Ceausescu era deja grav bolnav, s-a vazut clar la proces si putea fi controlat.Acum toti pozeaza in eroi, dar nu au fost in stare de nimic.

    • Dle cu „Intrebari fara raspuns”. Incerc sa te ajut sa-ti raspunzi. Pentru asta trebuie sa faci un mic efort logic care iti era la indemana, dar din comoditate te-ai lasat pe mana celor care nu vor…raspunsuri! Dle, decretarea in trepte a STARII DE NECESITATE arata ca Securitatea si-a facut datoria, numai ca acest fapt era prevazut in planul loviturii de stat IN CLAR, starea de necesitate prilejuind schimbarea rolurilor,respectiv seful garzilor de corp ale demnitarilor comunisti stabilind unde si ce trebuie sa faca acestia, adica sa-i tina intr-o semi-captivitate.Asa s-a intamplat cu Bush in 2001 cand Secret Service l-a extras de la Casa Alba cu o destinatie necunoscuta.Daca te bazezi
      pe stiri, ramai cu convingerea ca au fost asasinati doar 1100 de nevinovati la intamplare si nu ai in vedere actul
      oficial cu peste 60.000 de morti folosit de maiorul securist-procuror facut Gen. cu un pumn de stele ca recompensa.
      Cum sa negocieze o Securitate devotata proaspat motivata de realegerea lui Ceausescu la Congr.XIV PCR…?

  3. Daca securistul sef al impuscatului era patriot adevarat ii dadea in git pe ilici ,brucan si haita lor ,asa a tacut ca o momiie si a circotit pe la colturi .Legenda cu armele depuse de secu nu prea tine pentru ca flacaii puteau avea arme cite voiau , iar marele lor sef stia exact ce se va intimpla incit l-a tradat si pe toarasul secretar general crezind ca va avea loc in noua echipa care i-a dat cu flit .Cit despre deontologul ucenic parca a fost mare si tare pe la psd .

  4. Gușă , o secătură vorbitoare care a preluat un post de televiziune prin fraudă cu ajutorul unui serviciu de informații , dă sfaturi discrete cum să se separe Ardealul de restul Romăniei , în loc să plătească datorila la fisc … în valoare de mai bine de 25.000.000 de euro . Un biet SRL , este închis și i se blochează conturile și pentru un leu datorie la stat … ! În schimb , Gușă fizician al nației asemenea altei panarame fiziciană , alături de colegul de facultate al lui Helvig , Bogdan Rareș , maimuța urlătoare , pentru servicii aduse în slujba noii securități , în cel mai pur stil stalinist … , se fac apărătorii teroriștilor din sistemul de justiție romănesc … !

    • Cu un Rusz guvernator de Transzylvania, cu Lajos Danku vice, etc, aspira si pigmeii astia la un os de ros pt. propaganda facuta si viitoare.

  5. In comentariul retras de CENZORUL SECURIST sustineam ca Vlad insusi a facut aluzie la starea sa de captivitate
    reala, mascata oficial prin „protectia demnitarilor”. In realitate Vlad a fost arestat. impreuna cu Ceausescu in 17 dec. 1989, dupa care li s-au despartit destinele. Gusa se recunoaste fara rezerve securist ceausist ramas loial peste timp formatorului sau uman, fapt care dovedeste ca Securitatea a ramas aceeasi si dupa rebotezare. Gusa este dovada ca Securitatea exista si dispune de televiziuni, institutii de forta, Institute de sondaje, ofiteri acoperiti
    in toate structurile statului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.