Operațiunea „Microfonul”, concurs de păreri și anchete

Presupusa interceptare a ministrului de Interne Carmen Dan cu ajutorul unui dispozitiv plasat în casă a pus pe jar autoritățile – cel puțin la nivel declarativ – și a creat un nou prilej de acuzații între politicieni.

Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), SRI, Poliția, Parchetul General și-au dat mâna în căutarea dispozitivului „pierdut”, și, cum altfel, nici politicienii și analiștii n-au stat pe margine.

SRI s-a grăbit să transmită încă de miercuri seară, prin purtătorul său de cuvânt, că dispozitivul de înregistrare găsit de ministrul Afacerilor Interne în locuinţa sa provine, din primele informaţii, din zona privată, fiind vorba de un „dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”.

DGPI a anunțat că „în contextul creat de identificarea unui dispozitiv de interceptare în locuința doamnei ministru Carmen DAN, DGPI, în calitatea sa de structura specializată a MAI, cooperează cu Poliția Română și Serviciul Român de Informații, în vederea evaluării situației și dispunerii măsurilor legale ce se impun”.

IGPR a transmis că procurorii Parchetului General au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private după plângerea făcută de Carmen Dan, care a sesizat poliţia după ce a găsit un dispozitiv de înregistrare în locuinţa unde stă cu chirie.

În lumea politică, vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor Ovidiu Raeţchi (PNL) afirmă că ministrul de Interne, Carmen Dan, ar fi trebuit să anunţe DGPI cu privire la descoperirea microfonului, nu presa, întrebându-se dacă s-a respectat procedura pe linia protecției contrainformative.

„Greu de înțeles acțiunile ministrului Carmen Dan în scandalul „microfonul”. Ministerul Afacerilor Interne are o structură specializată exact în această problemă, a protecției personalului, informațiilor și procesului decizional intern. Citez:

„Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) are următoarele atribuții:

desfășoară activități de informații, contrainformații și de protecție în scopul identificării, prevenirii și contracarării amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne (…).”

În mod normal, atunci când descoperă că ar putea fi ținta unei acțiuni de spionaj, ministrul de interne anunță DGPI, nu presa. Iar DGPI, respectând o serie de proceduri privind zonele de securitate si păstrând secretul, are posibilitatea – eventual în colaborare cu alte structuri – să urmărească semnalul.

Două întrebări, așadar: 1. S-a respectat procedura specifică în astfel de cazuri pe linia protecției contrainformative? 2. A fost ancheta compromisa prin devoalarea publica a elementelor descoperite?”, a scris Ovidiu Raeţchi, pe Facebook.

Fostul șef al SRI Costin Georgescu și-a dat și el cu părerea: „Îmi este foarte clar că nu este lucrarea unui serviciu de informații, pentru faptul că serviciile nu folosesc asemenea aparatură. La ora actuală, tehnica a evoluat în asemenea fel încât nu mai pot fi folosite tehnici de acum 30 de ani, care se puneau pe vremea lui Ceaușescu. Se mai pun și azi, dar de către persoane private, cum, probabil, este și în cazul doamnei Carmen Dan”.

Carmen Dan a anunțat miercuri seară, că a găsit dispozitivul de înregistrare audio în momentul în care a vrut să-și pună telefonul la încărcat în priză.

„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poți vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuțiile și competența necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După ședința de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spațiul meu privat. Este un dispozitiv funcțional”, a declarat Carmen Dan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8521 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Hai ca incepe sa devina distractiv ! Intai Ciordache a primit un plic cu un ,, praf alb ” ! Apoi deputatului ,, Mitraliera ” i s-a furat masina in care avea noile legi de reformare a Justitiei cu IMPORTANTE amendamente ( pai nu ! ) . Acum ministreasa de la Interne a gasit un microfon in priza ! Al dracu’ bre statu’ asta paralel ! Nu lasa guvernul sa lucreze si pesedistii sa fure ! P.S.: Cica Teatrul de revista si comedie ,, Constantin Tanase ” va pune in scena tragedia antica ,, Prize cu surprize ” , scrisa de cumanul Livakis Teleormanis al II-lea !

    • Dar te-ai gandit ca statul paralel lucreaza si in guvern prin legi proaste, si in strada prin ong-ri ? Unde scrie ca noi iesim tot timpul in strada in postul Craciunului ? In antropologia noastra ? Este obicei de la Decebal ?

    • Sigur ca era vorba de un „admirator privat” care a stiut sa intre prin efractie de „inalta” scoala ca sa bage microfonul la karaoke,interesat numai daca doamna are voce muzicala si eventual de ce placeri private mai are doamna.Dar,GHINION,a cedat priza nervos.Nici nu e aici vorba de vreo legatura cu indeplinirea normei la facaturi,incropiri,falsificari si „decupaje”,asa cum cred unii.

    • Ciordache e numele tau de familie, nume grecesc? pai parca erai de-al lui Gullen, sau ma insel? ah, erai de-l alui beshescu, ha-ha-ha!

    • Bai Editat te mai pricepi si la altceva??? Bineinteles ca microfonul in cauza a fost plantat la indicatiile SRI prin intermendiul unei firme private de casa tocmai pentru a o spiona pe Damen Carmen. Numai asa se explica graba cu care SRI a dat comunicatul respectiv in care arunca aceasta actiune de spionaj in carca unei firme private. Care firma privata de detectivi din Romania putea sa intre in casa unui minsitru si membru CSAT fara stirea si aprobarea SRI??? Nici una, de aceea avem de afacere cu o operatiune SRI cu mainile unor privati la indicatiile si sprijinul logistic al serviciilor secrete. Si numai asa se explica gabra cu care un ciripitor ca tine bate campii vis-a-vis de acest subiect pentru a duce in derizoriu gravitatea acestui fapt.

    • Ha, ha, ha, ai un umor debordant! Auzi, tragedia antica „Prize cu surprize”. O fi bagat fostul chirias microfonul in priza sa vaza daca merge si l-a uitat acolo. Dar in privinta lui Livakis, iti atrag atentia ca numele Dragnea e slav nu cuman. Dragnea, Draghici, etc. Deci mare atentie la slavi si PSD.

    • @Lili Savin : Mai ai putintica rabdare cu ha-ha-ha , sa deschida Firea targul ! Dupa ce-l deschide poti merge acolo , in targ, si ha-ha-ha cat poftesti !

  2. cea mai tare declaratie vine de la SRI care-i transforma in prostii prostilor pentru ca ministru de interne e membru csat. au astia un comunicator de zici ca se inspira din airici pogonici… e valabil si pentru #rezistentii 2 la leu…

  3. Cu tot respectul, am convingerea ca stiti si d-vs ca asemenea microfon plantat in apartamentul d-nei ministru Carmen Dan exista in dotarea fostei Securitati acum 40-50 de ani.In prezent , microfoanele sunt miniaturale si disimulate astfel ca pot fi gasite doar cu aparatura speciala, nu cu ochiul liber. In concluzie, poate d-na ministru nu are cunostintele necesare, dar ghici cine este Arici Pogonici. Distractie mare ,vorba lui Nastratin.

  4. Astfel de „intamplari” se rezolva cu discretie si profesionalism . Dna. Ministru a preferat sa externalizeze problema . De ce ? A strigat in gura mare eventuala persecutie la care a fost supusa de catre cine? – de catre inamicii politici , nu ? Stoarcere de lacrimi ? Cersit simpatie pentru cel oprimat ? De ce a ocolit cu indiscretie serviciile de sacuritate ale statului din care face parte si domnia sa ? Miscarea Dnei. Ministru face parte din jocul PSD de a prezenta statul roman ca pe un stat dihotomic , paralel cu sine , demn de neincrederi perenizate . Suna urat .

    • A facut foarte bine. Indiferent cine a pus microfonul, daca a cules informatii compromitatoare din apartament, acum nu le poate folosi pt. ca intra la puscarie.Chiar daca informatiile le-a cules cu un microfon mai modern si nu cu cel care a fost gasit.

  5. Toate institutiile statului roman sunt populate cu acesti pacalici dupa nivelul de pregatire al securistilor romani!

  6. Avand in vedere ca opozitia se intreaba ipocrit de ce a anuntat ministrul presa, raspundem noi, care citim: pentru ca guvernul rezultat in urma alegerilor democratice nu mai are incredere in servicii (care conform fisei postului ar fi trebuit sa-l protejeze, dar doar asta nu fac).

  7. Ce trebuia aflat, probabil ca s-a a flat deja. Fiind vorba conform declaratiilor SRI de un dispozitiv de pe piata libera, probabil ca a fost pus de unii din adversarii lui Dragnea si presupun ca informatiile obtinute nu vor fi facute publice, dar vor fi transmise spre informare tuturor capeteniilor PSD-iste din conducerea centrala si din teritoriu, ca sa vada si ei cine ii conduce si sa decida in consecinta. Asta cred ca se va intampla.

  8. Doamna ministru găsește în casă un microfon cu termenul de garanție expirat, eventual piesă de muzeu, domnii șefi ai camerelor parlamentului vin totuși la serbarea zilei naționale dar nu se postează alături de șeful statului ci peste drum de acesta ca nu cumva să-i transmită o boală contagioasă, primărița Bucureștilor bloachează Piața Victoriei și așa greu accesibilă cu nu știu ce desfătări culinare românești, domnul prim ministru se delimitează clar de parlament în problema legilor justiției, puterea parlamentară face contramanifestație la manifestația opoziției, Livache e acuzat pe baza unui fluturaș de birou care conținea CNP-ul personal… Toate acestea, dragi concetățeni se găsesc în presa autohtonă, că presa străină nu se coboară la asemenea gen balcanic, și deja nu mai vorbim de circ politico-mediatic ci de un bâlci din cea mai pierdută localitate a țării și de cea mai proastă calitate. Politica din țara noastră a ajuns la nivel de ceartă cu păruieli și invective între precupețele din bâlci și la ifose decupate din „Moromeții” lui Marin Preda și snoavele lui Nastratin Hogea. Și mâine este Ziua Națională a unui popor mai dezbinat ca oricând, care de 27 de ani își sărbătorește Marea Unire cântând adormit „Deșteaptă-te Române” și care nici măcar în această glorioasă zi, prin reprezentanții săi, nu face nici cel mai mic efort pentru a poza, măcar pentru o clipă, ca o mare și unită națiune. Domnilor politici, care dezbinați această țară, să vă fie rușine!

  9. Gata , s-a aflat , a recunoscut ! Microfonul a fost plantat de iubita lui Dragnea , Alexandra Tanase ! A marturisit ca incepuse sa fie suspicioasa in privinta iubitului ei ( aici are dreptate , se stie din evul mediu ca nu poti avea incredere in oamenii cu mustata ! ) . A plantat microfonul pentru ca voia sa afle care e treaba dintre Livache si Carmen ( Dan , of course ! , da’ ce credeati ? ) !

  10. Cineva i-a bagat microfonul in priza, doamnei ministru? Cam deocheata poveste!

  11. Si ce e rau in asta ca eu nu inteleg. Era un model de priza moderna cu microfon, asa cum si telefoanele moderne au camere foto si video. Microfonul folosea sa auda mama daca plange ala micu. Sau sa auda sotul daca plange si geme sotia cand el nu e acasa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.