Crăciunul, o sărbătoare a veseliei  

„Iată-L vine Cel dorit

Iată-L, vine umilit

Către ai Săi ucenici

Cel mai mare peste mici”.

„Țăranul român credea că minunea Nașterii Domnului restaurează timpul și spațiul, reînnoiește cosmosul în întregul său.

Fiind un timp sacru, diferit de timpul profan, acum se petrec lucruri ieșite din comun. În Ajunul Crăciunului și în noaptea dinaintea noului an, cerurile se deschid, animalele din ogradă vorbesc, îngerii din ceruri cântă”, spune Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român, pentru Cotidianul.

Strămoșii noștri  aveau o înțelegere profundă a sărbătorii și a timpului sărbăto­resc. Creștinii îl retrăiesc participând la viața liturgică, iar călătorii îl mai pot vedea în zonele etnografice care au păstrat câte ceva din universul spiritual al satului românesc arhaic.

”Cele 12 zile dintre Crăciun, 25 decembrie, și Bobotează, 6 ianua­rie, care despart vechiul an de anul nou, sunt considerate de unii etnologi simbol pentru întregul an. Perioadă bogată în semnificații mistice, fiecare zi corespunde unei luni calendaristice.

Dar indiferent de zona geografică, Crăciunul păstrează aceleași trăsături, bucurie deplină și viață nouă.

Le regăsim în comportamentul oamenilor, în alimentația ritualică a Nașterii Domnului și a Anului Nou, în obiceiurile calendaristice.

Gospodinele pregătesc turte, colaci, colăcei, covrigei și îi împart apoi cetelor de colindători. Au formă rotundă, căci din vechime se crede că scutecele Domnului au fost rotunde. Se împodobește bradul de Crăciun, un obicei inexistent în satul românesc de altădată, când în noaptea de Crăciun se ardea un buștean, iar țăranii vegheau focul până dimineața.

Colindătorii mai sunt răsplătiți și cu bani, obiceiul a apărut mai întâi în mediul citadin, extinzându-se ulterior și în cel rural.

  „Juni buni” ai Domnului

”Se colindă în curtea gospodarilor, la fereastră sau în casă, cu fața spre răsărit ori în fața icoanei zugrăvite pe steaua purtată de colindătorii. Aceste locuri alese pentru colind dobândesc virtuți simbolice.

Colindătorii sunt apoi întâmpinați de gazde ca „juni buni” ai Domnului, ca mesageri ai veștii minunate că Fiul lui Dumnezeu S-a născut aici, printre noi, pe pământ.

De Crăciun, copiii merg din casă-n casă cu Moș Ajunul, iar în dimi­nea­ța Anului Nou, cu Sorcova. Cei mici urează: „Bună ziua lui Ajun,/ Sara, sara lui Crăciun,/ Când îi laptele mai bun./ Cruce-n casă, cruce-n masă,/ Să fii, gazdă, sănătoasă!”

Darul colindelor

„Bună ziua lui Ajun

Că-i mai bun-a lui Crăciun

Că-i cu miei, cu purcei

Cu copiii după ei

Dă-ne-alune

Că-s mai bune

Dă-ne nuci

Că-s mai dulci

Dă-ne poame

Că ni-i foame…”

De multe ori colinda copiilor e doar o cerere a darurilor

„Puică neagră bagă-n sac

Vină, gazdă, dă-mi colac

Nu-mi da micu

Că mi-i frigu

Și-mi dă mare

Bine-mi pare

Cât rotila plugului

Umple straița pruncului

Să se ducă-n treaba lui”.

Cei trei magi de la Răsărit

”Aflându-L pe Domnul Prunc nou-născut în ieslea Betleemului, cei trei magi de la Răsărit I se închină și Îi aduc daruri <nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu>”.

”Într-o predică la praznicul Naşterii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explică semnificaţia duhovnicească a darurilor magilor.

„Aurul înseamnă că Pruncul va fi un Împărat şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Tămâia preînchipuie lucrarea Lui de Mare Preot, de Arhiereu Veşnic Care nu aduce jertfe de animale la templu, ci Se aduce pe Sine Însuşi jertfă lui Dumnezeu, ca să arate iubirea Sa mai tare decât moartea, căci Cel răstignit va fi şi Cel înviat din morţi. Iubirea Lui faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este mai tare decât moartea.

Smirna ne arată că El va trece prin moarte și ne va aduce la Înviere.

Smirna era folosită la înmormântare pentru a opri descompunerea trupului, împreună cu alte mirodenii. Deci, reprezintă dorinţa omului de viaţă veşnică, de a birui moartea şi, în Hristos, Care trece prin moarte şi ajunge la Înviere, se biruiesc şi păcatul, şi moartea, care este consecinţa păcatului”.

Între Crăciun și Anul Nou e vreme de colindat, dar colindul nu este un cântec și atât

”În fiecare an, în această perioadă, în timpul care a mai rămas până la anul nou, colindătorii vin să ureze.

Ei cred în puterea cuvântului, prin credința pe care o poartă, benefică pentru oameni și animalele care viețuiesc în preajma lor, deopotrivă.Resimțită ca sănătate, belșug și spor, fiecare creștin încearcă astfel să își ducă toată lucrarea la bun sfârșit.

Colindele românești sunt dovada credinței moșilor și strămo­șilor noștri în puterea cuvântului și în credința creștină că „la început a fost Cuvântul” (Ioan 1, 1)”, arată Ciprian Voicilă.

Țăranul român considera Anul Nou ca fiind „Crăciunul Mic” sau „Fratele Crăciunului”

”În ajunul sau chiar în dimineața noului an, de obicei, copiii de vârstă mică merg prin sat în grupuri de câte doi-trei să le cânte gospodarilor, rudelor și celor mai înstăriți de prin sat <Sorcova, vesela!>

Poartă câte o crenguță de măr, păr sau vișin proaspăt înmu­gurită și în timp ce ating gazdele le urează:

”Să trăiți, să-m­bă­trâniți

Ca un măr, ca un păr

Ca un fir de trandafir

Ca merii, ca perii

În mijlocul verii

Ca vița-de-vie

La Sfânta-Mărie

Tare ca piatra

Iute ca săgeata

Tare ca fierul,

Iute ca oțelul

Vacile lăptoase

Oile lânoase

Porcii unsuroși

Copiii sănătoși

Câte cuie sunt pe casă

Atâția galbeni pe masă

La anul și la mulți ani!

Să trăiți și să ne dați bani”.

În preajma Crăciunului se aud cântecele de stea, iar colin­dătorii se numesc stelari sau crai

”O credință păstrată din vechime dă valoare purității copilăriei și castității feciorilor adunați în cete de colindători, căci aduce binecuvântarea Domnului asupra oamenilor.

Ei poartă o stea cu cinci colțuri, confecționată din hârtie colorată, și care are în mijloc o icoană cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos sau chipul Maicii Sale Preacurate.

Cele mai cunoscute cântece de stea sunt <Steaua sus răsare> și <Trei păstori se întâlniră>, explică sociologul.

„Cine primește steaua cea frumoasă

Și luminoasă?

Stea frumoasă

Luminoasă

De la Dumnezeu trimeasă?”

Stelarii vestesc bucuria Nașterii Domnului

„Iată-L vine Cel dorit

Iată-L, vine umilit

Către ai Săi ucenici

Cel mai mare peste mici

Mișcați buzele spre bine

S-arătăm de-în­vățătură

Vom începe câteșdoi

Versuind cântări din gură”.

Cântecul de stea se încheie cu câteva cuvântări de bine:

„Să vă fie de bine

La mic și la mare

La toți câți se află

L-astă adunare

Poftim sănătate

La toți totodată

Inima întreagă

Dragoste curată”

Tinerii pun în scenă Vicleimul sau Irozii, un teatru popular care înfățișează Naște­rea Domnului, călăuzirea magilor de către stea, încercarea zadarnică a lui Irod de a afla locul în care S-a născut Iisus Hristos.

”Colindatul „cu plugușorul” sau „cu semănatul” în ajunul sau în noaptea Anului Nou era deosebit de important în viața țăranului român. Existența, viața sa, era legată de agricultură și creșterea animalelor. Mentalitatea arhaică a țăranului român este deci în strânsă legătură cu acestea.

Anul pe care îl așteptau trebuia să fie unul bogat în roadele pământului, mănos, aducător de bucurie și sănătate.

Cetele de colindători aruncă înăuntrul caselor semințe de grâu sau de porumb și urează:

„Semăn grâu, semăn secară

Până seara să răsară

Până mâine să se coacă

Pâine multă să se facă

(…) Anul Nou cu sănătate

Voie bună în bucate

Ploi la timp, noroc la plug

S-aveți parte de belșug”.

De multe ori, pe lângă urările cântate, colindătorii trăgeau cu plugul în curtea gazdei o brazdă sim­bolică”, spune Ciprian Voicilă.

Nașterea Domnului restaura nu doar timpul și spațiul, ci și ființa umană

”Țăranul român întâmpina praznicul Întrupării Domnului, din vechime până astăzi, primenindu-se sufle­tește.

El ține post și se spove­dește. În prima zi a Crăciunului se împărtășește apoi, după Sfânta Liturghie, unde merge fiind însoțit, cel mai adesea, de familie”, mai arată sociologul.

Creștinii nu se vor așeza la masă până când nu vine preotul

”Cântând <Nașterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoștinței…> și purtând icoana Nașterii, preotul binecuvântează bucatele.

Nu vor lipsi de pe masă în ziua de Crăciun feluritele mâncăruri din carne de porc – cârnați, slănină, tobă, caltaboș -, ori de pasăre, dar nici laptele, brânza și cozonacul”, potrivit sociologului.

De praznicul Nașterii Domnului, nu doar cei care viețuiesc aici, pe pământ, se bucură de daruri. Când spui „Moși de Crăciun” te gândești și la moșii din neamul tău.

În Ajunul Crăciunului dăruim astfel și celor trecuți dincolo, împlinind astfel împreună bucuria de a lua parte la ea.

”Crăciunul a fost și este o sărbătoare a bucuriei și care retrezește în inimile noastre sentimentul de fraternitate între toți oamenii. În comu­ni­tăți mai restrânse, cum este familia, sau mai extinse, cum sunt satul, orașul, neamul.

Să nu uităm să împărtășim bucuria acestei zile și celor aflați în suferințe sau singurătate, bolnavi, bătrâni, orfani, oameni ai străzii.

Să medităm la sensul spiritual al sărbătorii Nașterii Domnului încercând să dăruim, dar mai ales să ne dăruim”, conchide Ciprian Voicilă.