Creditele avocatului Piperea şi ale fratelui lui Zamfir, făcute publice

Scandalul pe marginea Legii dării în plată a ajuns la un nou nivel – descoperirea creditelor iniţiatorilor sau ale rudelor acestora de către presă.

Ieri, au circulat în mass-media informaţii însoţite de documente, potrivit cărora, atât avocatul Gheorghe Piperea, cât şi fratele deputatului liberal Daniel Cătălin Zamfir au credite la bănci.

Într-un articol de pe Hotnews, se afirma, iniţial, că Piperea ar avea trei credite, în valoare de 800.000 de euro, iar, ulterior, această informaţie a fost modificată, noua valoare a unicului împrumut al avocatului fiind de 415.000 de euro. Fratele lui Zamfir ar datora Credit Europe Bank 720.000 de euro.

Gheorghe Piperea şi Cătălin Zamfir (iniţiatorii Legii în plată) au reacţionat la articolele apărute ieri în mass-media.
Niciunul din cei doi nu au negat existenţa unor împrumuturi, dar amândoi au subliniat că nu fac subiectul legii.

Avocatul Piperea ne-a declarat: „Soldul creditului meu pe care îl am la Piraeus Bank nu este de 800.000 de euro, ci de 412.000 de euro. În schimb, casa pe care am cumpărat-o este de circa 1 milion de euro, astfel că legea nu mi se adresează. Nu sunt nebun să fac cadou băncii o casă de 1 milion de euro pentru un rest de plată de 400.000 de euro.
De altfel, venitul meu anual brut este de minim 3 milioane de lei, ceea ce înseamnă un venit net de 2,4 milioane lei pe an, adică aproximativ 50.000 de euro pe lună, în condiţiile în care rata lunară la bancă este de 3.500 de euro. Credeţi că nu îmi permit să plătesc această rată?

Nu am voie să am credit la bancă? Prefer să plătesc rata decât să rambursez toţi banii, mai ales pentru că eu nu am clauze abuzive în contract. Şi mai sunt câţiva colegi ai mei care nu au astfel de clauze în contractele de credit. Deci, dacă banca vrea, negociază şi poate să facă şi profit. Acum, la Piraeus, sunt în continuare contracte de credit ce conţin clauze abuzive”.

Gheorghe Piperea ne-a mai spus că doreşte să afle care este modalitatea prin care secretul bancar a fost dezvăluit şi că îi invită pe reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) să întocmească un audit în acest sens.

La rândul său, Daniel Cătălin Zamfir a postat pe pagina sa de Facebook: „Apare pe un site informaţia că fratele meu are un împrumut la bancă. Nimic surprinzător, aşadar, că ne-au luat tot neamul la verificat! Adevărul este următorul: fratelele meu nu a stat să aştepte să facă fra-su o lege de care să beneficieze el. A dat în judecată banca (că zeci de mii de români) pentru ca i-a „incărcat” aproape jumătate din suma cu clauze abuzive. Amintesc că sunt 15.000 de români care au câştigat deja procese intentate băncilor pentru aceste clauze pe care instanţele le declară abuzive. Fratele meu nu doreşte să facă darea în plată şi nu poate să facă darea în plată din simplul motiv că nu-l avantajează. Fratele meu îşi va achita creditul, dar vrea să achite suma corectă, nu pe cea umflată abuziv de bancă.

Vă întreb însă: dacă aş fi avut o vulnerabilitate personală în legătură cu această lege, ameninţat fiind şi cu DNA, mai ieşeam eu la bătaie din 157 de iniţiatori? Mi-a fost clar din prima clipă că va fi un război cu toate intoxicările de acest gen, că încercările de a mă compromite vor fi numeroase, dar ştiu bine că această lege e o lege dreaptă, pentru care merită să mă bat şi că orice încercare de compromitere a mea nu va reuşi să facă dintr-o lege dreaptă o lege strâmbă!
L-am sunat pe fratele meu, care-mi zice asa: «Frate, spune-le ca n-am datorii de 720.000 de euro pentru ca mi-au luat din start comisioane abuzive şi am şi rambursat atâţia ani din credit, iar acum nu sunt nebun să le dau bunuri care sunt evaluate de ei la 1,5 milioane de euro pentru o datorie de 350.000 de euro!»”.

SCRISOARE DESCHISĂ A DEBITORILOR CĂTRE ŞEFUL STATULUI

Împrumutaţii în CHF îi cer lui Iohannis promulgarea Legii dării în plată

În contextul în care Legea dării în plată nu a fost, încă, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, reperezentanţi ai preşedinţiei întâlnindu-se cu mediul bancar, pe parcursul zilelor trecute, debitorii împrumutaţi în franci elveţieni (CHF) au transmis o nouă scrisoare deschisă şefului ststului, pe care o redăm mai jos:

„Semnatarii acestei scrisori deschise reprezintă peste 23.000 de persoane (cetăţeni români cu drept de vot), plus familiile lor, victime ale contractelor şi clauzelor bancare abuzive, victime ale sistemului bancar ce vă pune în aceste zile sub presiune.

Va scriem această scrisoare în contextul discuţiilor legate de Legea dării în plată, cu efect liberatoriu, a bunului ipotecat, lege care, după cum ştiţi, a fost votată de către Parlamentul României aproape în unanimitate. Vă scriem cu speranţa că de data aceasta veţi asculta şi punctul nostru de vedere, al debitorilor bancari, cei cărora li se adresează în primul rând această lege. Şi vă rugăm să ţineţi cont de faptul că noi, clienţii bancari, sufocaţi de practicile de creditare ale băncilor din România, ne dorim ca această lege să fie promulgată în forma în care a fost votată de Parlament, fără modificări, fără res¬tricţii, fără introducerea de elemente dis¬criminatorii.
Domnule Preşedinte, în ianuarie-februarie ne-aţi ignorat şi aţi ales să purtaţi discuţii doar cu domnul Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României. V-am respectat decizia şi am sperat că urmările acestei discuţii se vor reflecta în acţiunile şi flexibilitatea băncilor în raporturile cu clienţii. Din nefericire nu s-a întâmplat aşa. Iată că acum, în aceste momente în care se discută soarta a zeci de mii de oameni, din afirmaţiile făcute public de către un reprezentant al sistemului bancar, putem înţelege că acesta, prin delegaţii săi, a avut deja posibilitatea să-şi exprime poziţia faţă de lege, privilegiu pe care clienţii bancari nu l-au avut încă. În sfârşit, după nenumărate insistenţe ale noastre, în cursul zilei de 9 decembrie a.c., iniţiatorii acestei legi, domnul deputat Daniel Zamfir şi domnul avocat Gheorghe Piperea, sunt primiţi într-o audienţă la Administraţia Prezidenţială, de către unul dintre consilierii dumneavoastră, somnul Cosmin Marinescu. Nu putem spera decât că punctul nostru de vedere, perfect exprimat de către domnii mai sus menţionaţi, va fi înţeles şi res¬pectat.

Domnule Preşedinte, nu avem cuvinte să subliniem importanţa acestei legi pentru noi, debitorii. După ani de zile în care băncile, aflate sub oblăduirea BNR, au crescut dobânzile când şi cum au vrut, au modificat/ascuns/crescut comisioanele abuzive fără a fi trase la răspundere, în care clienţii au suportat orice risc în timp ce băncile s-au bucurat de libertate deplină, a venit momentul în care parlamentarii, aleşi prin voinţa poporului, ca şi dumneavoastră, şi nu a băncilor, au votat aproape în unanimitate o lege care să stabilească echilibru în relaţia client- bancă. Observaţi că nu scriem «restabilească»! Şi asta din cauza faptului că niciodată clientul nu a fost tratat ca partener egal, acest drept fiindu-i refuzat din start. Băncile s-au folosit în relaţia cu clienţii de contracte standardizate, preformulate şi fără puterea de a fi negociate, de condiţii impuse în aceste contracte, de clauze abuzive (demonstrate în jus¬tiţie) şi au manifestat obtuzitate şi respingere atunci când s-a încercat, în mod repetat, negociere colectivă sau individuală, lucru ce poate fi dovedit cu documente.

Domnule Klaus Iohannis, sunteţi preşedintele tuturor românilor. Ne întrebăm retoric: cine este naţiunea? Constituţia României prevede că «România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială». Suntem în faţa dumneavoastră cetăţeni cu drepturi egale? Egale cu ale băncilor? De asemenea, aceeaşi Constituţie mai stipulează, la articolul 82, punctul 2, cu referire la cel care a fost ales Preşedinte al României: «Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

De aceea, va transmitem această scrisoa¬re deschisă prin care va adresăm rugămintea să promulgaţi legea dării în plată în forma în care a fost votată de Parlament. Demonstraţi-ne că luaţi această decizie în calitate de Preşedinte al tuturor românilor şi nu al băncilor, că puneţi interesele poporului mai presus de cele ale sis¬temului bancar.

Vă rugăm insistent să nu rămâneţi indiferent la solicitarea câtorva sute de mii de români şi la votul aproape unanim al Parlamentului ales de români. Va rugăm să vă amintiţi că poporul v-a votat pe dumneavoastră. Vă rugăm să votaţi şi dumneavoastră cu poporul!
Nu în ultimul rând, amintim şi scrisoarea pe care v-a adresat-o doamna Monique Goyens, de la BEUC, Organizaţia Europea¬nă a Consumatorilor, prin care îşi exprimă suportul pentru această lege, ca una de protecţie a consumatorului, în contextul în care împrumutaţii români, care au unele dintre cele mai reduse venituri din Europa, se confruntă cu practici incorecte ale sectorului de servicii financiare, întâmpinând dificultăţi sporite în a-şi plăti ratele lunare. În acelaşi timp, doamna Goyens precizează că nivelul dobânzilor este unul dintre cele mai ridicate din Europa, concomitent cu faptul că, până de curând, nu au existat măsuri de protecţie a consumatorului aflat în dificultate financiară. Doamna Goyens consideră legea dării în plată ca fiind crucială pentru ajutorul împrumutaţilor aflaţi în dificultate.

Dacă cedaţi presiunilor bancare, e semnul concret că seriozitatea germană, pentru care am votat şi v-am ales, nu-şi găseşte corespondent în acţiunile dumneavoastră. Este dovada că nu poporul contează, ci interesele financiare. Este modalitatea prin care ne transmiteţi că am greşit când am crezut în integritatea dumneavoastră, în interesul dumneavoastră pentru bunăstarea familiilor, în promisiunile făcute în campania electorală”.

Sursa: Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.