Criza din Ucraina i se potriveşte mănuşă preşedintelui Băsescu. El declară exact ceea ce vor aliaţii americani din NATO să audă Putin, pe de o parte, si noul regim de la Kiev, pe de altă parte. Apoi Băsescu are grijă să fie un mai ferm pro-atlantist decât liderii din regiune, pentru a puncta în faţa Ungariei sau Bulgariei, dar şi pentru a arăta cât de indispensabil este el pentru SUA, NATO şi UE. Mai are grijă apoi sa fie mai puţin excesiv decât Polonia şi declara, în intervenţia sa tradiţională de la 18.30, că pentru România nu există riscuri imediate, că nu ne putem trezi cu tancurile vreunui stat la frontieră; cu alte cuvinte, Băsescu le semnalează “licuricilor” săi că nu va ajunge să convoace Consiliul Nord Atlantic invocând ameninţări directe ale Rusiei, aşa cum a făcut recent Polonia.
Toate acţiunile, spusele şi nespusele preşedintelui în chestiunea Ucrainei au de-a face cu strategie de campanie a lui Traian Băsescu. O campanie pentru un succesor cât mai aproape de chipul şi asemenarea sa. Iar strategia a dat roade de mai multe ori până acum.
În cartea sa „Lumea, americanii şi noi”, Adrian Năstase îşi recunoştea o greşeală de strategie personală în campania prezidenţială din 2004: premierul de atunci a vorbit despre o retragere a trupelor române din Irak, în timp ce, lipsit de răspunderea guvernamentală (privinţă în care guvernul Năstase trebuia să joace frumos şi în ochii Franţei şi Germaniei, pentru a atinge scopul aderării la UE), primarul Bucureştilor, Traian Băsescu, lansa Axa Bucureşti-Londra-Washington. A fost momentul în care planificatorii politici şi strategici de la Washington au găsit că “varianta” Băsescu este una mai favorabilă pentru SUA, iar rezultatul a fost victoria acestuia la prezidenţiale. “Veţi spune că nu americanii votează la alegerile prezidenţiale din România. Desigur. Dar…”, scria Adrian Năstase.
O eroare de strategie şi un context internaţional delicat în care se afla prinsă România i-au adus lui Băsescu primul mandat. Aceleaşi elemente i-au scris soarta lui Crin Antonescu, la referendumul din 2012, consideră Năstase. Căci, în contextul extrem de dificil creat de consecinţele “primăverilor arabe”, mai cu seamă în Siria, şi al unei posibile intervenţii militare americane în Iran, americanii aveau de “ales” între acelaşi Traian Basescu şi un Crin Antonescu ce abia declarase, mai mult sau mai puţin serios, că Departamentul de Stat este cel mai mare inamic al său în cursa pentru Cotroceni si care era un politician lipsit de experienţa guvernarii propriu-zise. Rezultatul se cunoaşte: a fost suficientă o vizita la Bucureşti a predecesorului Victoriei Nuland la Departamentul de Stat, pentru ca judecătorilor de la Curtea Constituţională să li se reveleze “măreţia dreptului” şi să dea verdictul favorabil lui Băsescu.
Pentru prezidenţialele din 2014 lui Traian Băsescu îi lipsea un element din formula câştigătoare în 2004 şi în 2012, pentru a-şi impune succesorul preferat sau varianta de compromis cea ma favorabilă. De erori uriaşe de strategie ale adversarilor nu duce deloc lipsă. Însă avea nevoie de contextul internaţional favorabil, unul în care pentru Washington să fie imperios necesar ca la Bucureşti să se poata baza pe o anumită loialitate şi, mai ales, pe oameni vechi, cunoscuţi, hârşiţi în “parteneriatul strategic”. Doar o privire în curtea Cotrocenilor arată că acolo se afla demnitari cu un mandat deja mai lung decât al oricăror miniştri din defunctul USL, o echipă dedicată şefului şi gata să-l consilieze pe succesorul său sau să-l urmeze oricând la Palatul Victoria.
Din spuma Marii Negre s-a născut parca pentru bătrânul lup de mare criza din Crimeea, cu potenţial de extindere în intreaga Ucraina. Traian Băsescu este ca peştele în apă în acest context. Romania este membră NATO şi de la baza de la Mihail Kogalniceanu până la scutul antiracheta sau la operativitatea cu care acţionează factorii politici de la Bucuresti, nu doare cei militari, totul capătă o importanţă mai mare. E un context în care rivalii politici nu-l pot contrazice când susţine, cel mai ferm din regiune, politica NATO, căci Romania este membră a Alianţei şi nimeni nu poate pune un bemol declaraţiilor preşedintelui fără a risca o anatemizarea personală, a partidului sau a ţării. Jalnică uneori, reuşită alteori, politica externă a României ultimilor zece ani s-a făcut în mare parte la Cotroceni şi nu la Ministerul de Externe, acolo unde s-au perindat ministru după ministru, până ce s-a ales aproape praful de memoria instituţională. Astfel că Traian Băsescu poate controla mai bine decât guvernul actualul joc strategic jucat în umbra SUA.
Vizita asistentului secretarului de Stat al SUA (asa cum s-a întâmplat și în preajma referendumului din 2012), anunţata vizită a şefului Pentagonului şi numirea unui nou ambasador al SUA, toate au fost şi vor fi momente în care se va discuta, poate şi mai mult decât atât, despre viitorul şef al statului. Din nou trebui spus că nu americanii sunt cei care votează la prezidenţialele din România. Dar…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.