Criza sanitară i-a făcut pe români şi vulnerabili financiar

54% dintre români afirmă că situația lor financiară curentă este destul de precară și aproape 50% dintre consumatorii români au înregistrat o reducere a veniturilor și a economiilor în ultima perioadă, potrivit unui sondaj realizat de McKinsey & Company.

Actuala criză COVID-19 a surprins românii într-o poziție financiară fragilă, astfel încât peste 50% dintre consumatori afirmă că situația lor financiară curentă este precară sau oarecum vulnerabilă și doar 20% dintre ei se așteaptă la o îmbunătățire a acesteia în viitorul apropiat, arată „Financial Pulse Survey”, realizat de biroul local McKinsey & Company.

Același sondaj relevă faptul că aproape jumătate (43%) dintre consumatori consideră economia locală drept slabă și se așteaptă ca starea acesteia să se înrăutățească în următoarele trei luni. Mai mult, românii sunt pesimiști și în ceea ce privește durata crizei economice: cea mai semnificativă parte (30%) a acestora estimează o perioadă de 1-2 ani, pe când 19% se așteaptă la o durată de până la 3 ani.

De la debutul pandemiei, aproape jumătate dintre consumatori declară că au experimentat scăderi ale veniturilor și economiilor la nivel de gospodărie, dar mai puțin de o treime dintre aceștia au reușit să reducă și cheltuielile din gospodărie. În plus, aproximativ 60% dintre consumatori au devenit preocupați, cel puțin într-o oarecare măsură, de siguranța locului de muncă.
„Economiile aproape s-au evaporat pentru consumatorii îngrijorați de stabilitatea locului de muncă. De asemenea, veniturile acestora au scăzut semnificativ. Veniturile nete la nivel de gospodărie sunt stabile pentru consumatorii cu locuri de muncă mai sigure, însă capacitatea lor de economisire a înregistrat un declin net de peste 30%. Observăm diferite dinamici de consum/economisire în diverse grupuri demografice, devenind tot mai relevant pentru instituțiile financiare să le aprofundeze și să le abordeze în consecință atunci când creează produse adaptate <> post-COVID. De exemplu, persoanele care au reușit să-și reducă cheltuielile au fost fie cele fără studii universitare, fie cele care câștigă mai mult, comportamente cauzate evident de factori diferiți”, a declarat Alexandru Filip, Managing Partner al biroului din București și lider al Digital & Analytics Practice în Europa Centrală al McKinsey & Company.

Chiar dacă impactul negativ al crizei COVID asupra pieței muncii nu e deloc surprinzător, un aspect îngrijorător este că, în pofida perioadei anterioare de creștere accelerată a puterii de cumpărare și a nivelului de trai, în cazul unei potențiale pierderi a locului de muncă sau a reducerii veniturilor, 71% dintre români declară că se pot baza pe economii mai mici de 25.000 lei la nivel de gospodărie.

Acest nivel modest al economiilor are un impact semnificativ atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În situații de urgență, precum cele specifice acestei perioade, pentru 61% dintre respondenți economiile le pot ajunge cel mult 4 luni dacă își mențin nivelul actual al cheltuielilor. În plus, pe termen lung, peste 70% dintre respondenți se declară îngrijorați în ceea ce privește un nivel adecvat de venituri după ce vor ieși la pensie.

„Ne putem aștepta ca românii să iasă din criza actuală și mai fragili din punct de vedere financiar, dar și mai conștienți de nevoia de protecție financiară pe termen lung. Este un moment prielnic pentru băncile și asigurătorii din piață să își întărească rolul de susținător financiar prin produse și condiții adecvate atât pentru a gestiona nevoi imediate de lichiditate, cât și pentru a încuraja acumularea financiară pe termen mediu și lung”, a adăugat Alexandru Filip.

Sondajul „Financial Pulse Survey” a fost realizat în România în iunie 2020 și a cuprins peste 500 de respondenți. Rezultatele au fost ajustate astfel încât cifrele să reflecte populația din România cuprinsă între 18 și 80 de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Citez din articol, o mai mare manipulare si crasa minciuna, nu cred ca exista! Citez:”.’..un aspect îngrijorător este că, în pofida perioadei anterioare de creștere accelerată a puterii de cumpărare și a nivelului de trai, în cazul unei potențiale pierderi a locului de muncă sau a reducerii veniturilor, 71% dintre români declară că se pot baza pe economii mai mici de 25.000 lei la nivel de gospodărie.” Unde pastele mamii lor a crescut puterea de cumparare si nivelul de trai, bai dementilor mincinosi?, Cresterea s-a facut doar la nivelul preturilor la absolut toate in Romania! Unde a crescut nivelul de trai bai mincinosilor, poate la cei carora li s-a aproape dublat uriasa pensie, uriasa indemnizatie, uriasul salariu, in niciun caz majortitatii cetatenilor a caror reforma aplicata doar lor „mentinere in saracie” este gestionata la televizor de peste 10 ani!

  2. Ne indreptam pas cu pas spre cartelele de mancare sub noul Geniul al Carpatilor..Pe timpul Odiosului fiecare roman avea dreptul la o jumatate de paine pe zi.Uleiul si zaharul se dadeai odata pe luna,ratia fiind de un kilogram.Talambul ala de Ludcovici a vandut rezerva de grau exact cand toti specealistii anunta recolte slabe ,si cand celelalte state au interzis exporturile si isi fac stocuri.Intai Sica a interzis exporturile ,doar ca apoi s-o dea imediat dupa cires cu ,,doar in interiorul uniunii europene,, de parca asta nu inseamna tot vanzarea graului din rezerva tarii.Hai Siktir.Ne vom milogi la rusnaci pentru paine,nu cred in ruptul ca occidentalii si americanii ne vor trimite grau..Vom face foame,si foamea duce intotdeauna la razmerite.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.