Culegătorii de cartofi

Culegeam cartofi. Se zvonise că guvernul Câțu ne falimentează cu totul și tocmai de aia avea să vină o criză de cartofi. Culegând cartofi tot vorbeam de una de alta, ca oamenii care culeg cartofi. Vorbeam vrute și nevrute. Poliția trecea din când în când pe la marginea câmpului de cartofi, cu girofar cu tot, să vadă, să afle dacă nu cumva avem de gând să răsturnăm guvernul, să luăm cu asalt parlamentul, să-l bombardăm pe președinte cu niște kile bune de cartofi. Uite-așa.

Bela, cot la cot cu mine, la cules de cartofi, știa tot felul de povești trăsnite despre oamenii sus-puși, ia zi tu, Bela, o povestea din aia de-a ta, sucită și răsucită. Și Bela a zis!

Quelalla, unul din cei o sută de supravieţuitori de pe Pluma, a deschis, nu demult, o expoziţie în urma căreia, din păcate, nu a fost remarcat, ba chiar i-au fost refuzate sistematic ofertele şi închise toate uşile. Grămezile de cutii de conserve, care într-o manieră „pop” îi alcătuiau lucrările, au fost aruncate în ciuda protestelor sale.

Căci bietul Quelalla, care venea dintr-un ţinut izolat bine de restul lumii, nu avea de unde să ştie că arta „pop” era de mult o amintire şi că artele pe calculator aveau acum căutare.

Ceilalţi Quelalla, în număr de 99, îşi vedeau mai departe de treabă, cultivau pământul, pescuiau sau jucau diverse jocuri. Nu erau periculoşi, nu prezentau deci interes pentru ştiinţă.

Erau un capăt de linie al unei civilizaţii puternice distruse de un periculos militarism.

Pământenii, în cazul lor îngăduitori, le oferiseră o zonă din jungla amazoniană unde să se simtă la largul lor. Un satelit, aflat undeva în spaţiu, le urmărea fiecare mişcare, desigur, fără să aibă ocazia de a transmite vreodată „QQ-0058”. Adică ceva legat de atac-surpriză, molimă etc.

Dar să ne întoarcem la Quelalla-pictorul, care străbate acum străzile Parisului. Iată-l că tocmai aşteaptă să traverseze. Semaforul îl încântă cu jocul celor două culori ale sale. În fine, traversează. În faţa lui se ridică acum un zgârie nori cu geamuri sclipitoare. Ei bine, geamurile acestea îl atrag pe Quelalla.

El îşi schimbă pe rând culorile şi ia o hotărâre nebunească.

Le va arăta acestor oameni, care de altminteri s-au purtat totuşi frumos cu ai lui, ce înseamnă adevărata artă. Se concentrează o clipă, apoi trupul lui se risipeşte în văzduh, tot mai sus, până când se contopeşte cu unul din geamurile fierbinţi.

Sticla dezvăluie acum o lume ciudată de forme frumos colorate în mişcare continuă.

P.S. : Câteva ore mai târziu, privind geamul, unul dintre directorii Centrului „Zooma”, care se ocupă de probleme legate de rezervaţii naturale, îşi spuse gânditor că ar trebui odată şi-odată să viziteze o expoziţie cu noile lucrări de pictură pe calculator. Era un adversar al artei moderniste şi făcea tot posibilul să o distrugă acolo unde puterea lui, de altfel limitată, îl putea ajuta s-o facă. Treptat îl cuprinse o căldură care venea din interior. Formele ciudate care se mişcau încontinuu înăuntrul sticlei îl înveseliseră, îl făcură chiar să râdă ca un copil, îi dăruiră, ar spune un filozof, fărâma de umanitate. Aşa că puse mâna pe telefon, îşi chemă secretara şi o rugă să-i găsească un taximetrist discret, dacă se mai găsea aşa ceva, pentru că avea de vizitat câteva „instituţii” ale civilizaţiei umane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.