Sindicat al polițiștilor: Bulibășeală cu „Poliția Școlară” a lui Vela

Înființarea „peste noapte” a Poliției Siguranța Școlară, acțiune made Vela, este criticată aspru de Sindicatul Europol. Sindicaliștii spun, printre altele că anchetatori de la investigatii criminale si economice, care de obicei acționează în ținută civilă sunt obligati sa se îmbrace în uniformă și să păzească școlile.

Poliție Școlară” doar pe hârtie și degeaba

În ciuda semnalelor primite de la unitățile de poliție din țară referitoare la faptul că noua structură anunțată peste noapte de ministrul Vela, fără o consultare prealabilă a polițiștilor cu expertiză în domeniu și a organizațiilor sindicale, nu va putea deveni operațională din cauza lipsei acute de personal și a lipsei de delimitare a atribuțiilor, Ministerul Afacerilor Interne continuă să persevereze în bulibășeala creată la ceas de seară pentru a masca așa-zisa reformă a instituției.

Din păcate, prin lipsa transparenței manifestată pe un proiect amplu cu efecte asupra organigramei instituției și inclusiv asupra societății civile, care trebuia dezbătut cu specialiștii din domeniu pentru realizarea unei structuri cu atribuții clare care să corespundă cerințelor situației operative, luăm în calcul ipoteza conform căreia la nivelul MAI nu se dorește implementarea unor standarde de performanță.

Astfel, astăzi, ne aflăm în situația în care la nivelul fiecărei unități de poliție există câte un împuternicit șef la Biroul Poliției pentru Siguranță Școlară, ce are în subordine nu polițiști ci doar un număr de 4 funcții de ofițer specialist și una de agent principal, acestea nefiind ocupate până în prezent, exact din cauza lipsei de personal.

Totodată, constatăm că în urma demersului pompieristic și sanchiu al MAI, inspectoratele de poliție județene din țară se află în situația în care la organigrama acestora s-a mai adăugat un birou cu atribuții încă necunoscute, așteptând directive vis-a-vis de modul de funcționare, care nu au de unde să apară la acest moment, deoarece Direcția Poliție Siguranță Școlară nu există până în prezent, tocmai din cauza faptului că nu putem vorbi despre operaționalizarea unei structuri ale cărei funcții nu sunt încadrate.

Iar pentru a scăpa de amprenta pusă asupra instituției de această bulibășeală creată de „reformarea” Poliției Române prin înființarea unei structuri încadrată cu personal inexistent, la nivelul inspectoratelor de poliție județene s-a dispus angrenarea efectivelor din cadrul altor structuri la deschiderea anului școlar, în contextul pandemic, pentru ca elevii, părinții și cadrele didactice să creadă că Poliția Siguranță Școlară, există și este operațională, așa cum a anunțat-o ministrul Vela.

Ca să fim mai expliciți, colegii noștri din teritoriu din cadrul structurilor de investigații criminale sau de investigare a criminalității economice care își desfășoară zilnic atribuțiile de serviciu în ținută civilă, au fost trimiși să îmbrace uniforma de polițist pentru a se prezenta la unitățile de învățământ cu un singur scop, acela de a asista la deschiderea noului an școlar deși nu aveau astfel de atribuții în fișa postului, ocazie cu care au fost nevoiți să stea în incinta unităților de învățământ cel puțin 3 ore, timp în care activitatea specifică a acestora a fost neglijată.

Practic, prin astfel de demersuri ne aflăm în situația în care viitoarele atribuții ale Poliției pentru Siguranță Școlară vor fi exercitate de aceiași polițiști care provin din cadrul Compartimentelor de Proximitate ori de Prevenire a Criminalității, care au desfășurat astfel de activități în fiecare zi, pentru că nu putem vorbi de o reformă și despre performanță atâta timp cât, pe genunchi, în aceste zile se întocmesc fișe ale postului pentru noua structură, în timp ce aceleași atribuții rămân în fișele postului colegilor de la structurile de poliție rutieră, ordine publică din mediul rural, proximitate și prevenire.

Să nu vă gândiți că o astfel de situație convine vreunui șef din teritoriu, însă mulți dintre aceștia nu au curajul să-și manifeste nemulțumirea cu privire la această lipsă de consultare asupra oportunității înființării de noi structuri fără polițiști, de care dă dovadă MAI, de teamă să nu fie „eliberați online din funcții”, a arătat Sindicatul Europol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Eficienta maxima a fost la momentul cand sectoristii(adevaratii traficanti de fete), au gost inlocuiti cu interlopii cu legaturi in orice domeniu sus pus! Sa intelegem ca au dat mana libera online la ‘inscrieri fete trafic prostitutie’ prin asa zisii agenti?! Deh, totul e gratuit in romania cand e vorba de prospaturi!

  2. Sindicatul Europol,probabil vreun derbedeu dat afara din Politie!

  3. LASATI COPIII IN PACE NEMERNICI ORDINARI !! LASATI-NE FAMILIILE IN PACE JIGODII SI SLUGI ORDINARE CE SUNTETI !! NU MAI STRESATI COPIII, PARINTII SI BUNICII ORDINARI TICALOSI CE SUNTETI !

  4. Stau in centru. Din cauza prafului si a galagiei deschid ferestrele pentru aerisire doar dupa ora 24. Intr-o noapte trei golani o agresau pe o fata. Nu stiu ce hram purta ea si nici nu e important. Fata striga dupa ajutor. La 10-15 metri erau doi politisti nepasatori. Am strigat la ei: – de ce nu interveniti? – DOMNULE, NOI SUNTEM DE LA RUTIERA, NU AVEM ATRIBUTII LEGALE! Si uite-asa ne-am procopsit cu o multitudine de „politii”: politia locala, politia nationala, politia rutiera, politia de frontiera, politia animalelor…Doamne, unde esti??

  5. Imbecilul asta din poza e ministru? Sa fim seriosi, asta nici de paznic nu bun!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.