”Emmanuel, ne-ar plăcea să primim un pic de ajutor!”
Trump şi-a exprimat, de asemenea, nemulţumirea în urma unei convorbiri la telefon cu şeful statului francez, miercuri seara, într-o conferinţă de presă.
S-a întâmplat cu câteva ore înaintea alocuţiunii sale adresate naţiunii.
Trump a declarat că a solicitat ajutorul Franţei în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, o zonă strategică în comerţul mondial cu hidrocarburi.
”Emmanuel, ne-ar plăcea să primim un pic de ajutor la Golful (Persic), chiar dacă-i eliminăm pe cei răi şi distrugem rechetele balistice.
Ai putea să trimiţi nave de război imediat?”, a declarat el că i-ar fi cerut.
Trump, nemulțumit
El şi-a exprimat nemulţumirea după această convorbire la telefon, în conferinţa de presă de la Casa Albă.
Trump a arătat că eforturile Statelor Unite de deblocare a acestei căi maritime nu sunt suficient susţinute de către aliaţii săi europeni.
”Mulţi dintre ei au spus că «vom fi acolo după terminarea războiului». Aşa am descoperit NATO.
NATO nu va fi acolo dacă avem o criză mare”, ironizat preşedintele american.
Donald Trump îi critică frecvent pe aliaţii săi europeni, care depind de Statele Unite în domeniul apărării.
Trump mocks Macron again:
I called up France, Macron, whose wife treats him extremely badly and he’s still recovering from the right to the jaw. pic.twitter.com/bEJgfKaVRg
— Clash Report (@clashreport) April 1, 2026
Aceste declaraţii ale lui Trump nu sunt ”nici elegante, nici la înălţime”, i-a replicat Macron, joi, la Seul.
”Declaraţiile, pe care le-am auzit şi la care vă referiţi nu sunt nici elegante şi nici la înălţime.
Iată. Aşadar nu le voi răspunde, nu merită un răspuns”, a declarat şeful statului francez.
Macron responds to Trump:
His remarks are neither elegant nor up to the standard.pic.twitter.com/DmdaEtwbHE https://t.co/2PymGxI3UZ
— Clash Report (@clashreport) April 2, 2026
Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit din Japonia într-o vizită oficială împreună cu Prima Doamnă Brigitte Macron.
Am incercat sa dau citatul referitor la ‘atac’, dar algoritmii nu au permis sa ajunga postarea la moderare. Ceea ce a spus, poate fi gasit pe net, nu ‘diluat’ cum este publicat…
‘Euforicul Trump’ are nevoie de ajutor într-o acțiune pornită din proprie inițiativă.
Pe scurt: limbaj de boschetar.
Ceea ce nu pricepe t m belul de la Casa Alba este ca europenii refuza justificat ajutorul pe care ni-l cere: NATO este o organizatie defensiva, iar t m belul vrea sa ne transforme in partasi la agresiunea lui impotriva Iranului. Nu-i ajunge acordul pr0stesc si riscant al Romaniei, el vrea toata Europa.
Halal diplomație..
Dacă unul e o nulitate altul vrea să-l întreacă..
Dacă Iranul va fi distrus, IGIL ne va părea o echipa de puști de la grădiniță…