Teama de a vorbi în public (glosofobia) este prezentă, în doze mai mari sau mai mici, în fiecare dintre noi. În timp ce unii reuşesc să înfrângă această fobie după mai multe apariţii publice reuşite, alţii sunt mai reţinuţi şi găsesc orice scuză pentru a evita acel moment ce le provoacă emoţii puternice.
Aproximativ 3 din 4 persoane (74%) experimentează stări de anxietate atunci când vorbesc în public sau se gândesc la asta, iar femeile sunt mai emotive decât bărbaţii atunci când trebuie să susţină un discurs în public, potrivit Statistic Brain Research Institute, studiu realizat anul trecut.
Cum putem depăşi tracul?
Pentru a depăşi această fază traumatizantă din viaţa noastră, psihologul Lenke Iuhoş consideră că trebuie să ne activăm acele resurse interioare proprii, bazate pe experienţe anterioare, care ne-au făcut să ne simţim bine în calitatea de orator. „Nu există oameni care sunt buni la toate şi oameni care nu sunt buni la nimic. Oamenii trec prin diferite faze în viaţă, iar succesul învingerii unei temeri – că este vorba de glosofobie sau de o alta fobie – ţine de cât de bine reuşim să ne aducem aminte de aşa-zisele momente de glorie pe care le-am trăit. Încrederea în sine este un indicator pe care doar noi îl putem regla şi îmbunătăţi, ţine foarte puţin de lumea din jur. Atunci când ne aducem aminte de un mic discurs în faţa oglinzii care ne-a făcut să ne simţim încrezători în sine, automat vom reuşi să activăm acea resursă interioară de orator, de show-man, iar efectele se vor declanşa în lanţ: vorbim din suflet, sincer, folosind şi transmiţând emoţii puternice publicului nostru“, explică Lenke Iuhoş.
În acelaşi timp, specialistul consideră că fiecare dintre noi are câte o putere ascunsă pe care o activează doar în cazuri extreme, iar până şi cel mai timid om de pe pământ a avut cel puţin o dată în viaţă un moment în care şi-a deschis sufletul în faţa prietenilor şi a vorbit liber, fără îngrădiri şi trac.
„Practic, succesul metodei psihologice de activare a resurselor interioare constă în identificarea şi reconstruirea întregului context de care suntem cel mai mândri, în care ne-am simţit bine în pielea noastră şi pe care-l considerăm cea mai bună versiune a noastră. De atunci încolo, totul constă în folosirea resursei potrivite în momente potrivite. Dacă avem de transmis un discurs emoţionant publicului nostru, nu este productiv să activăm resursele de şef sau de angajat, ci pe cele de părinte grijuliu. Dacă avem de transmis un discurs tehnic, în care să ne dovedim expertiza, nu este eficient să activăm resursele de părinte, ci de expert în domeniul nostru de activitate. Dacă vom stăpâni această tehnică, vom putea chiar comuta instant de la o resursă la alta şi astfel, să ne adaptăm tonul, atitudinea, gesturile, limbajul, în funcţie de momentul favorabil“, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.
O medoda simpla,putin costisitoare, e sa vorbiti cu fata in perna!Regleaza si respiratia,invinge si teama…
„Glosofobia”prezenta in doze mai mare sau mai mici in noi, devine,iata „faza traumatizanta” dupa Lenke Iuhos .
Or, nu e nici-o „faza traumatizanta”ci retinerea ,chiar teama de a vorbi in public depinde de multi factori,conditionari,educatie ,cultura ,nivelul de constientizare.
In orice caz nu este o fobie,o boala fizica sau psihica…
Este o stare de neliniste,ingrijorare ,teama legat de comunicare si asta se poate inlatura .
Nu neaparat prin evocarea momentelor de „glorie”ci in principiu prin iertare si iubire fata de noi insine, prin libertatea de expresie ,vorbind ,daca se poate cu glasul nostru la inaltimea ideala.Adica liber,sincer si exprimand adevarul nostru,cu raspundere pt.ce comunicam etc.