
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) consideră că daunalitatea transportatorilor a crescut dramatic în ultima perioadă, în special pe transportul extern, unde nivelul despăgubirilor este mult mai mare şi în unele ţări chiar nelimitat.
Reprezentanţii asiguratorilor susţin că au avut loc discuţii cu transportatorii ce au vizat măsuri de educare a şoferilor în privinţa siguranţei rutiere. „Situaia din România nu este cu mult mai bună, comportamentul în trafic al şoferilor ridicând riscuri substanţiale.
Pe de alta parte, nivelul despăgubirilor pe vătămări corporale şi daune morale în România este impredictibil, practica instanţelor fiind neunitară, iar despaăgubirile acordate pe acelaşi tip de accident fiind foarte diferite ca valoare. Acest fapt poate constitui, de asemenea, un element de creştere a preţului asigurării RCA”, susţin reprezentanţii UNSAR. Potrivit acestora, Uniunea a colaborat în ultimul an cu Societatea de Medicină Legală din România pentru realizarea unor bareme de evaluare a prejudiciilor nepatrimoniale ca urmare a vătămărilor corporale, propunând un sistem tabelar drept referinţă, după modelele practicate în alte state europene.
Astăzi, peste 4.000 de transportatori au ieşti în stradă, în Piaţa Victoriei, protestând împotriva practicii de creştere a tarifelor RCA, cu până la 300% în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane și transport marfă, inclusiv taxi.
Protestul a fost organizat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), împreună cu Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ARTRI), Asociația Națională a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți (ANTTI) și Asociația Operatorilor de Transport (APULUM).
Ieri, miercuri 16 decembrie, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât contractarea unui consultant în servicii actuariale cu ajutorul căruia să poată fi realizată o grilă de referinţă la nivel de piaţă RCA şi la care să se poată raporta atât asigurătorii, cât şi consumatorii.
Totodată, ASF le-a solicitat deja asigurătorilor să reconsidere formulele de calcul care au stat la baza ultimelor tarife notificate pentru anul 2016 şi aşteaptă, până cel târziu la 31 decembrie 2015, noi notificări cu tarifele recalculate pentru perioadele următoare. Reanalizarea modului de fundamentare a tarifelor RCA trebuie să aibă în vedere cerinţe precum: eliminarea coeficientului de majorare a tarifului de bază calculat pentru o categorie de autovehicule în baza codului CAEN, renunţarea la includerea unor componente de cost neaplicabile unui anumit segment de autovehicule în stabilirea indicatorilor de daunalitate (de exemplu includerea în tariful pentru segmente de autovehicule care prin natura lor şi efectul legii nu pot părăsi teritoriul României – tramvaie, troleibuze, autoutilitare, autobuze – a unei cote părţi din daunele înregistrate ca urmare a unor accidente întâmplate în străinătate), eliminarea sau limitarea semnificativă a reflectării în calculul tarifelor RCA a cheltuielilor generate de plata cu întârziere a daunelor sau generate de litigii apărute pentru neplata în termen a dosarelor de daună, luarea în considerare a informaţiilor de tip calitativ privind profilul conducătorilor autovehiculelor pentru care sunt încheiate poliţele, precum şi a informaţiilor privind starea tehnică şi calitatea întreţinerii vehiculelor asigurate. Totodată, Consiliul Concurenţei a identificat, în timpul investigaţiei sectoriale privind piaţa asigurărilor auto, probleme cu impact concurenţial, determinate de o serie de ineficienţe în funcționarea sectorului asigurărilor auto.
Analiza a arătat că se înregistrează ușoare creșteri ale barierelor la intrarea pe piaţă, financiare și reputaționale, în cazul asigurărilor auto facultative, în timp ce accesul la canale de distribuție pare a se este îngreunat în cazul asigurării de răspundere civilă. Autoritatea pentru concurenţă a remarcat că are loc o reducere constantă a numărului de societăți de asigurare, atât în segmentul CASCO, cât și în segmentul RCA.
Ieșirea Astra Asigurări de pe piaţă, ca urmare a falimentului, va accentua tendinţa de creştere a ratei de concentrare, în special în segmentul RCA. Există indicii ale unor comportamente inadecvate în rândul societăților de asigurare, unele practici putând crea avantaje competitive artificiale unor societăți: – specularea gradului redus de cunoaștere al asiguraților cu privire la drepturile pe care aceștia le au și forțarea unor plăți parțiale ale despăgubirilor; – interpretarea de o manieră proprie a condițiilor de producere a accidentului auto, astfel încât să nu despăgubească victima accidentului.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.