Am făcut o afacere de fraieri. Parcă am fi în romanele lui William Faulkner. Mink Snopes a plecat la tîrg cu doi catîri rablagiți, i-a vîndut pe nimic și la următorul tîrg a mai pus toți banii pe care-i avea agonisiți și a cumpărat alții mai tineri și zdraveni și mai lucioși, trăznind de sănătate. Și, pe măsură ce mergea spre casă, admirîndu-și noile achiziții, se trezește cu un potop de ploaie zbuciumată. Și, pe măsură ce se chinuia cu drumul desfundat, ploaia spăla vopseaua de pe mîndrii lui catîri cumpărați cu o groază de bani și animalele se schimbau la culoare, iar cînd un fulger a luminat cerul a văzut că aveau culoarea fostelor sale animale. A oprit căruța și s-a învîrtit pe lîngă ei și a descoperit că la picioarele din față și la cele din spate aveau cîte un ventil și că mîrțoagele sale fuseseră umflate cu pompa și vopsite cu bidineaua.
Cam asta am făcut noi. Am vîndut ca fraierii dreptul nostru de a propune pe cine vrem. Drept pentru care, la solicitările Comisiei Europene, adică ale Cucoanei, în loc de Victor Negrescu, am cotrobăit peste tot prin politică și am găsit o femeie demnă de postul de comisar european. Adică pe Roxana Mînzatu, pesedistă cu experiență în domeniul fondurilor europene. Acolo avem probleme, de acolo așteptăm ca disperați niște bani grămadă, că acolo ne-am încurcat și în PNRR. Ce mai, anonimă ideală pentru nevoile țării! Nu contează că aliații nu știau de ea, nici că doamna era o aproape necunoscută. Vom avea comisar și vom avea beneficii și recompense. Preocuparea lui Marcel Ciolacu a fost să nu o supere pe madam Ursula, că, dacă o gîdilă, poate devine mai îngăduitoare cu noi și se face mai darnică și închide ochii la hîrtiile tîmpite pe care le producem.
Ei bine, la un pas de împărțirea dregătoriilor europene, apare și vestea că drept recompensă pentru faptul că nu ne-am rățoit la pretențiile formulate de Ursula von der Leyen vom primi fotoliul de comisar pentru muncă, drepturi sociale şi locuinţe.
Parcă văd că George Simion s-a bucurat copilărește la gîndul că programul său va ajunge în bugetele Comisiei Europene.
Iar, dacă la anul povara bugetară va impune măsuri radicale, doamna Roxana Mînzatu va fi cea care ne va arăta cum să rezolvăm problema salariilor bugetare. Poate chiar a pensiilor!
Am vînat un fotoliu din zona economică și vom primi unul de protecție socială. Am plătit cu slugărnicie un post important ca să ne alegem cu unul pe care l-am fi primit și fără căciuleală.
Adevărul este că pe zi ce trece se vede cum țările europene funcționează din ce în ce mai mult la comanda Comisiei. Iar comisia este Madam. Ei trebuie să-i iasă țintarul, nouă, disciplina.
Ce-am visat noi cu Uniunea Europeană în materie de integrare și ce-a ieșit? Am sperat într-o onorabilă așezare a țării în rîndul statelor europene, cu drept de veto, cu negocieri complexe, cu reprezentare de interese și ne-am trezit pe un loc de serviciu, ca de elev în ultima bancă, scos la tablă și avertizat să-și țină gura.
Din toate punctele de vedere.
Am primit un post unde ne pricepem cel mai bine,ajutoare sociale.
Hai să-i lăsăm pe alții să se ocupe de economie,deficite,investiții…
In sfarsit o pozitionare demult asteptata care ne dezvaluie ca autorul a stiut exact in ce se vara Romania inca din faza negocierilor de aderare…
Ați uitat dorința nato, ‘nu exista șosele bune pentru traversat nato Romania’! Au făcut și fac șosele, restul, chiar nu mai trebuie.
P.s. cred că va fi ultimul comentariu, deranjează!, sunt direcționate la spam deși sunt destul de clare și corecte, se întâmplă în timpul apropiat, când a fost pentru timp îndelungat, am scris și chiar s-au întâmplat. Observ că nu se dorește informarea cetățeanului din alte surse reale, doar ce se furnizează în scris sau comunicate din care nu poți trage concluzii serioase și nici faptele nu se vad in cel mai scurt timp. Mulțumesc.
Este Bun Postul de Comisar European ! Poate mai Pica Ceva ! Anul Viitor ! Si pentru Pensionari !
Asta da fir cea mai mare problema, dezastru este acel PNRR ,făcut de useristul Ghinea in sandale, ăla ar trebuii de secretizat să vedem ce dezastru s-a scris acolo, ăia este cea mai mare trădare față de țară și cetățean
parca vad cum ii spune lui Ciolacu (in timp ce asta se mira de cat de important e si ca ii zaambeste) ,cu adevarat razand,in timp ce ii scutura mana: Dar stiti.. am fi preferat o femeie premier(gandind: aici noi toate/ „toate” suntem pe invers.. materil de mamelit? )
Cred că la anul chiar va fi deficit bugetar caz în care poate e bine să ne ajute cineva. Mai cred însă că Ciolacu își apără postul de președinte PSD și nu are nevoie de vedete. Banca în care stăm în UE noi o acceptăm că nu ne-a legat nimeni cu lanțuri de ea. Comisia da, are prea multă putere și e cam de capul ei. Europarlamentarii ar trebui să ia măsuri.
Nu inteleg ce amestec are islamistu anticeausist Ciolacu in aceasta afacere convenita la nivel de Comintern? UrSulla fiind creatia rasputinoidei ENGIE are aceleasi apucaturi antieuropene…Doar zecile de milioane de refugiati islamici fabricati de Rasputin sefa ei de agentura i-a dirijat de la Berlin spre intreaga Europa…
@Ileana Rollason, PNRR-ul e un dezastru, ne condamnă la dezvoltare. Noi nu și nu, noi vrem ajutoare sociale.
Adica noi nu suntem in stare sa gasim un om ca lumea pentru functia de presedinte al tarii si avem pretentii mari dela Comisia Europeana!!!
Dle Nistorecu, daca dvs CHIAR NU ATI INTELES ca UE nu este nimic altceva decat o TABARA MILITARA AMERICANA …
Toti candidatii pentru Cotroceni (mai putin dl Calin Georgescu) se dau peste cap jurand ca viitorul de aur al Romaniei este in CE. Adica sa fim la mana mfiotilor care o conduc si alaturi de tari falimentare dovedite. O fac din prostie sau din lichelism? Problema este ca chiar atat de prosti nu sunt.
Chiar daca Ciolacul se ambitiona cu Negrescu, acestuia i s-ar fi dat postul de la cultura si sport. De cand Romania a avut-o komisar pe Corina Cretu, o profesionista desavarsita si verticala, giurumelele alea ne-au taiat de pe lista comisarilor importasnti.
Nu da nimeni doi bani pe slugi si milogi. E cineva aici pe forum care admira slugile? Si totusi acest popor desi pe fata nu suporta slugile in subconstient si apoi in fapte se aliniaza exact ca o sluga. Exact ca feneile alea mai prostutze care fac ce fac si intodeauna nimeresc prieteni betivi si agresivi care isi bat joc de ele. Dupa care se mira ca n-au noroc!
Avem si noi povestea neaosa cu cel care se duce la targ cu o pereche de boi si pana la urma se intoarce cu o desaga goala. Se potriveste foarte bine cu beneficiile intrarii Romaniei in UE.
Mentalitate de sclavi, de colonie…
Nu avem demnitate.
Am mai spus-o, cum sa ne respecte strainii daca noi le demonstram ca nu meritam respect.
Noi sintem demni de toata desconsiderarea .
Noi si bulgarii i-am facut pe plac Cucoanei !
Doar noi si bulgarii.
Si ne mai miram ca nu ne accepta in Schengen.
Nu au nevoie de slugi.
Acolo se vrea un comportament superior nu slugarnic.
Ati priceput d-le Ciolacu ?
Asa, ca o comparatie : va amintiti cind sefa trezoreriei SUA a vizitat China ? La intoarcere in tara, media americana a criticat-o intens ca la intilnirea cu omologul chinez, a aplecat putin capul, sigur in semn de respect, dar cutuma in diplomatia americana cere ca un diplomat american sa nu se aplece niciodata in fata unui diplomat strain.
Trebuie sa stea dreot, demn, sa arate ca e amerucan !!!
Și uite așa descoperă rumânii sâmburele la cireașă când se vorbește de UE!
Inca n-au fost desemnati comisari, iar drobul de sare?
Suntem slugi? Nu, suntem habarnisti, urechisti…
Asta mai lipsea, antivaccinismul.
A inceput scoala, epidemio;ogii atrag atentiaaaa;
Bolile copilăriei
„Oreon, rujeolă, varicelă..bolile copilăriei vor izbucni în această perioadă mai ales că părinții refuză, unii dintre ei cu îndârjire, vaccinarea. „Vaccinurile sunt foarte eficiente, previn îmbolnăvirea, previn complicațiile bolii și de foarte multe ori sunt salvatoare de vieți. Nu avem decât două mari variante: ori ne vaccinam copilul și îl ferim de boală, ori nu îl vaccinăm și riscăm boala și complicațiile acesteia”, atrage atenția specialistul.”
Coloniile n-au drepturi, au numai indatoriri. Slugile n-au voie decat sa asculte si eventual sa si intrebe, ca discipolii lui Pitagora. Ordonantele au voie sa scrie, nu sa si semneze, ca aia de i-a scris cartea lui Ciuca. Romania nu are o coloana vertebrala, are o macaroana fiarta in locul acesteia, iar Leyen nu are simpatie pentru poporul roman, are numai dispret, tocmai de aceea.
Ala de i-a scris cartea lui Ciuca, scuze!
De ce sa ne fenteze Bruxellesul cand ne fentam noi intre noi. Cineva imi arunca cu aplomb un citat din J.F. Eggers (?) cand de fapt citatul apartine unui virusolog Hans J Eggers.
De ce? Pe ce se bazeaza? Pe superficialitatea preopinentilor, pe faptul ca daca are o atitudine agresiva, se impune. Pot sa caut citatul mult si bine la J.F. Eggers. Pe ce a mers? Pe ideea ca daca nu-i poti convinge, zapaceste-i.
Si, atunci, cat de seriosi suntem?
Cand am spus ca noi toti am stiut in ce suntem varati inca din faza complicata si de durata a aderarii am exprimat un ADEVAR axiomatic!
Confreria dispunea deja de un PARLAMENT si de o Comisie a Komisarilor POPOARELOR care trasau si aplicau LEGEA inexorabila…
Cum ne fentează la Bruxelles?Nu a raspuns articolul,mai asteptam provincia
A ramas SIE cu buzura umflata si cu Victor Negrescu dezumflat:))) mare e gradina cainilor de paza
CE-AM visat noi nu are nicio importanta ! Politicienii , ei au primit ce au visat ! Posturi multe de europarlamentari , cu alte gramezi de sinecuri pt. ai lor , calatorii , bani multi , combinatii de tot felul , aducatoare si ele de alte beneficii
– toate pe spinarea si in numele Romaniei ! La care se adauga ceace au deja in tara de 35 de ani ! Romania este a politicienilor ! II stiti pe toti , au nume si prenume !-ioan-
E cumva condamnata Romania sa aiba doar comisari-femei ? Si oare de ce tocmai noi am cedat ? Nu-i vorba, la ce s-o fi pricepand si Negrescu asta ? Adica la nivelul la care sa se impuna la nivelul autoritatilor nationale ?!
Si Ciolacu, de ce aceste numiri de partid ? Comisarul reprezinta Romania si nu PSD !
Vai,nu suntem respectați.
Respectul se caștigă măi băieți. Se caștigă greu și se pierde ușor.
Dacă mai trage Șoșoaca vreo două spectacole prin PE să vezi respect.
@parere…: am facut asta acu’ ceva timp/tamp …
Abunda forumul de flacai obsedati de virusuri inca dinaintea exportului virusului bolsevic chinez din septembrie 2019…
Ciolacu nu numeste pe nimeni. Numeste securitatea. Sau crezi ca pe codreanul tau Ciolosh l-a numit PNL-ul? Ca comisar a fost zero.
De unde are certitudinea autorul ca buzoianul il voia komisar pe V. N. la o functie de tot raha.tul pentru romani ? Numai afirmatii fara acoperire in ultima vreme, atentie la artera carotida.
Nu l-ati criticat dvs, dle Nistorescu, ca Ciolacu covrigarul are slabiciuni pentru femei? Deci, daca o femeie, Ursula, l-a rugat, Ciolacu s-a conformat, asteptind ceva nedefinit de la CE. Acum, problema este, cind va ajunge Romania sa refuze cerintele , unele nelegitime, ale CE/UE? Raspuns: cind va dispare UE!!
Core V-au trimis banii de propaganda pe revolut?
De unde necesitatea lamuririi problemei vaccinarii?
Nicu spune:
05 sept. 2024 la 20:37
… Si ceea ce probabil ca inca nu ati aflat, acest genocid a fost dublat de un altul: vazcinarea anti-polio a 200.000 (doua sute de mii) de copii palestinieni.
Oreionul din copilărie protejeaza împotriva cancerului ovarian. Cramer, D.W., Vitonis, A.F., Pinheiro, S.P. et al. Mumps and ovarian cancer – Cancer Causes Control
Contractarea rujeolei în mod natural reduce riscul de afecțiuni alergice, cum ar fi astmul, eczema și febra fânului, (Lancet 29 iunie 1996)
Si asa mai departe, doamna cu panica. Ai face bine sa citesti ceva stiinta ca esti pe spate.
Ronne (Lancet, 5/5/85 1-5) adultii care au avut rujeola naturala cu o eruptie cutanata au avut o incidenta scazuta a diferitelor tipuri de cancer, inclusiv de col uterin. Vaccinarea impiedica copiii sa aiba bolile copilariei la varsta benefica (3-4 ani). Apoi vine vaccinatorul si iti propune Gardasil pentru cancer cervical. Iti paralizeaza fetita si o lasa sterila. Cash roll pentru Merck. Este si pentru baieti, sa nu faca cancerul la ociul maro.
P.S: nu toata literatura stiintifica e pe net. mai sunt carti, daca ai auzit de asa ceva.
Eu am vazut-o pe sora prietenei mele, o fata inteligenta si frumoasa care in copilarie era dusa cu roaba la scoala. In numele ei am vorbit.
Spuneam la 11:25 convins ca nu toata media e inregimentata: Abunda forumul de flacai tomnatici obsedati de virusuri inca dinaintea exportarii planetare a virusului bolsevic chinez din 2019…Si atunci am fost fentati la Bruxelles…
Domnu nistorescu..la ce exceleaza puliticienii romanesti nu negocierile ci ,virulenta rusofoba SI proamericanismul exacerbat…se pricep bine cu flancul estic SI amenintarile la marra neagra ..
La Brussel ne fentează pentru că nu știm ce să vorbeștem, din cauză de proști slugarnici are estem.
Alte întrebări, slugoilor?
La Brussel ne fentează pentru că nu știm ce să vorbeștem, din cauză de proști slugarnici are estem.
Alte întrebări, slugoilor.. ăsta..dle Nistorescu?
Romanii nu mai suporta incapabilii și trădătorii de țară din fruntea țării pe care au distrus-o economic și social
In orice masgaleala autorul ,îl caută pe Marcel și un motiv de călăreală și cum Marcel e peste tot nu-i greu de găsit.
Orice drojdier știe că la Bruxelles se negociază în funcție de ce vrei sa obții mai lași și mai ceri altceva că sa compensezi.
Eu nu sunt economist dar știu de la cineva care știe că un deficit mic încurcă o țară că Romania sa se dezvolte ,lucrurile sunt mai complicate dar e un adevăr .
Deficitul mai mare trebuie aprobat de UE aici se întâmplă negocierea.
E ceva de un nivel mai mare decât „ce aveți cu Nicușor Dan,”
Și un masgalici nu înțelege pentru că nu-i permite neuronul uscat de seceta și de alergătură .
Neuronul meu mă ajută încă și văd foarte bine când e roșu ori verde la semafor.
Ce sa va mai zic, să auzim de bine și să nu uitați că Ciolacu și Marcel sunt singurii care FAC ceva pentru tara! asta ,ceilalți se ocupa cu dezmățul.
Eu ii admir pe cei ce FAC
de aia il și votez .
Hai sa va mai spun ceva cu riscul de a nu intra :
Știți de ce a fost invitat PSD la guvernare?
Pentru a salva dezastrul făcut de guvernele de primate ale lui Wernar Apocalipticul!
Mai vreți așa ceva ?
Dle Nistorescu sunteti la curent cu faptul ca cenzura blocheaza toate comentariile nealiniate propriei sale pozitii ideologice de tip marxist-leninist? Sa cred ca va FENTEAZA? Sunt blocat aici, dar si la articolele unde e vorba de caracterul politicii romanesti si al geopoliticii de tip sovietic…La articolul „Monopolul global.Cum ajung marile companii sa fie ‘papusate’ de China” am fost blocat in mod repetat, inclusiv dupa ce am sters trimiterile la Comintern si BRICS…
Nu văd de ce ne ofticăm așa tare în ce privește funcția de comisar european care este una de executant al ordinelor, oricât de demențiale venite acum de la cea cu sula-n coadă în loc de coaste, date fiind afacerile cu covidișul. Uităm așa de repede că atunci când am avut comisar pe agricultură pe unul de-al nostru, toate deciziile Ue ne-au fost defavorabile !
P.S. Asta cu numirea obligatorie a femeilor în funcții se observă cel mai bine în echipajele de poliție în care câte-o tinerică este bine încadrată între doi șefi burtoși , care și-o repartizează pe rând, ca să nu fie discuții … 😉
Eu nu te-am făcut Colonel să-ți bați capul cu toți proștii.
Dacă o ținem tot așa nu înțeleg de ce Victor Negrescu nu și-a făcut schimbare de sex, și o aveam pe Viorica Negrescu comisar cu acte-n regulă, dar fără bijuteriile din născare ! 😉
Probabil că în viitor schimbările de sex vor deveni mai dese decât schimbările de partide politice , mai ales că mai toate s-au dovedit a fi simple mofturi în acest nou Turn Babel care este aproape gata !
@ mosule , aici nu incape nicio discutie , gunoi votezi , gunoi esti !
Pentru grobieni (i.e.cozi de topor prorusesti)le dau in scris:Europa mea a mai trecut prin crize și a câștigat.Pe termen lung democrația învinge autoritarismul de orice culoare.Ne mai auzim.
(asta vedem in poza)
-Ciolacu nu a facut la.ba
a footut din prima o tzigancusha d-acolo,
evident.
A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac…
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
şuier luna şi o răsar…
Nichita Stanescu, Nicu Alifantis
Nu inteleg supararea autorului … asta si-a dorit, pnlpsd la putere. Asta are … in curand toti vom avea la fel …. nimic.
Cine ne fentează? (Ați uitat ceva important: pe cel ce ne fentează)