Cum puteți scăpa de facturile uriașe! Sfaturi de la avocatul Piperea

Soluții în explozia prețurilor la utilități, oferite de avocatul Gheorghe Piperea: plângeri la ANPC sau în justiție.

Se pot cere și despăgubiri și restituirea plăților nedatorate. Se pot face inclusiv procese colective, precizează avocatul.
Oamenii au început să îmi scrie că au primit deja notificări de la furnizorii de utilități care îi pun în fața faptului împlinit: facturile vor crește cu aproape 300%, mai ales pe timp de iarnă. Un cititor al acestei pagini (Facebook – nr.) mi-a spus în privat că facturile la utilități vor ajunge să îi captureze 50% din veniturile sale lunare. Pe de o parte, această „captură” nu prea mai lasă spațiu ratelor bancare sau de leasing și asigurării obligatorii (RCA, PAD sau răspundere profesională) și nici taxelor și impozitelor. Cu restul de 50% din venituri nici nu prea se mai poate consuma decent – va fi un consum de supraviețuire. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că, din 2019, facturile la utilități sunt titluri executorii în ele însele, ca și contractele bancare sau de leasing. Debitorul, dacă nu plătește, poate fi executat scurt, fără proces (contestația la executare este doar post-factum) și poate fi chiar evacuat din locuința familială (nu pe perioada de iarna, ci la vară).
Am scris legi de protecție a consumatorilor menite a fi scut al simplilor particulari contra executărilor abuzive, a dobânzilor și penalităților excesive și a colectorilor hulpavi de creanțe – zac în Parlament, pentru că Parlamentul e ocupat cu legile totalitare „urgente” impuse de Arafat (și, mai nou, cu modificarea totalitară a Constituției).
Oamenii mă întreabă ce se poate face pe cale de lege sau hotărâre a administrației centrale sau locale.
Răspuns – nimic cu actuala clasă politică, închistată în narațiunea crizei sanitare și chitită pe furt, corupție, conflicte de interese etc., camuflate de starea de alertă perpetuă, și supuse hegemoniei „comandantului acțiunii”.
Nu se poate rezolva această problemă cu „inteligențele” din actualul Parlament sau de la cârma administrației marilor orașe.
Se poate rezolva doar prin plângeri la ANPC sau în justiție pentru sancționarea practicilor comerciale incorecte și a clauzelor abuzive ale furnizorilor. Prin noi înșine. Prin impunerea propriei noastre ordini, private, apropiate de necesitățile noastre, de la firul ierbii.
Se pot cere și despăgubiri și restituirea plăților nedatorate.
Se pot face inclusiv procese colective – doar să existe reclamanți care să își asume acțiunea și costurile (care sunt cu atât mai mici cu cât numărul reclamanților este mai mare).
Organizați-vă, luați atitudine.
Cândva, prin anii 2011-2014, băncile recalcitrante și delincvente din România au fost puse la respect cu acest gen de acțiuni – doar că atunci, oamenii au decis să își ia soarta în propriile mâini, să nu aștepte nimic de la „autorități”, adică de la vătafii băncilor și ai corporațiilor și să nu lase timpul să curgă sub cuvânt că „nu are cum să fie atât de rău”, că „trece și asta”, că justiția e coruptă și imprevizibilă, că avocați sunt scumpi, că adversarii sunt prea puternici etc.
Este ceea ce ar trebui să facă și cei afectați tsunami-ul economic și de foametea edificată „pentru sănătatea și siguranța” lor. Criza sanitară a fost doar pretextul, vârful aisbergului. Adevărata criză e criza morala, criza valorilor, din care izvorăsc toate celelalte, inclusiv sărăcia, foametea și prostificarea (regresul cognitiv), a scris Piperea.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

10 Comentarii

  1. Dacă veți apăra Pro Bono pe toți cei care va vor cere sprijinul și chiar veți și obține rezultate pozitive, fiți sigur dle Pipera că veți trece la next level: Intrarea în politica.
    Personal va urez succes ?

  2. Simplu bre, române.. Plantezi pomi, aștepți vre-o cincizeci de ani să se maturizeze..plus incă un an ca să fie craca uscată și in bordeiul din peșteră poți să faci un pic de foc, de găsești pietre potrivite să mai scoată și scântei,. Altă soluție pentru român nu există,.Sau, ba da,.. Tragi frumușel granița la Carpați, unde a fost intotdeauna. Și te incadrezi in lumea celor culți, civilizați.. Pricepi bre avocat mafiot ?? Sigur ?? Restul oricum nu contează, Sunt doar nulități, maneliști turciți, balcanici.

  3. Nu mai platiti facturile,va inchid gazele,apa,en electrica si scapati de o grija!Va ia Piperea la el acasa,unde are de toate, pe prostia voastra..Stiti cum e,luxul si prostia costa ,unii chiar asta urmaresc,sa va ‘reprezinte „la Tribunal

  4. Bine ca ne-am lamurit: asadar nu se poate face nimic.
    Plangerile acelea pe care ni le recomanda dl avocat sunt apa de ploua. N-avem ce face in Epoca de Aur capitalista post 1989 pe care ne-am dorit-o cu atata ardoare, ca prostii, decat sa induram si sa platim.
    Traisca statul de drept, in care ai dreptul sa fii furat ca-n codru!

  5. ne mai plangeti voi de mila romanilor! Pai mai neica Piperea, matale esti de 30 de ani in cloaca politica, nu voi ati adus bancile si asa zisii investitori, care ne-au pus robinet la apa, gaze, petrol?
    Cand bombonel, DIP, Mitrea, etc, dadeau moca in stanga si dreapta, ce faceai? Ai?
    Cerintele unui politician: hot, cinic, mincinos, laudaros, fara scoala, ofticat, tradator, etc, etc…

  6. Dl.Piperea oferă soluția avocățească la specula pe care o practica „firmele de utilități”, firmele protejate de statul mafiot, pe spesele populației branșate. Viața confuză și dureroasa a românilor este clar un rezultat al pseudolegislatiei amăgitorilor și profitorilor ce alcătuiesc sistemul politic-, pe cel de ” justiție”. Din acest infern politic/ juridic, cu actuala clasă politică blocată in narațiunea crizei sanitare dar axată pe furt, corupție, conflicte de interese etc., de hegemonia suspecta a „comandantului acțiunii”, nu putem ieși decât pe cale militară sau printr-un boicot fiscal nelimitat.
    Obs: bozgorul* șovin care postează mereu texte ofensatoare pare că a avut o naștere/ copilărie cu experiențe traumatizante.

  7. Hai române, curaj! Dacă ai 100 de euroi ca să-i plătești domnului avocat o oră de consultație, oi avea tu și bani pentru facturi.
    Dacă nu, privește lucrurile obiectiv. Tot ce câștigi la negru, fentând Statul la impozite, îi dai pe utilități suprataxate. Legea compensației universale. Pe asta n-ai cum să o fentezi.

  8. In fata notificarilor tot mai extravagante ale furnizorilor de curent si gaze privind cresterile exagerate de pret ( in contextul inghetarii pensiilor si salariilor decisa de CATZU; dar care totusi au crescut, vezi Doamne!!), m-am adresat – in prostia mea – catre autoritatile romane indreptatite sa cunoasca situatia disperata a populimii. Deci am scis onor Presedintelui tarii, Ministrului Enrgiei, ANPC si ANRE !. Mi-au raspuns cu totii – nu chiar in termenul de 30 de zile, dar mi-au raspuns – ca situatia este legala si ca ma pot muta la alt furnizor, daca cel actual nu-mi mai convine!!. Este exact raspunsul pe care-l asteptam si care m-a multumit pe deplin. As fi incercat la un furnizor neamt sau austriac, care au preturi mai mici ca in Romania, dar inteleg ca nu este posibil. Asa ca am ramas la hotii nostri!. De furnizori si de politicieni!. Oricum acum e mai bine decat ce va urma in vietile noastre necajite. Ne-a spus, de altfel, Marele Mut, ca este de datoria noastra sa ne impotrivim actiunilor ostile democratiei din preajma noastra. Exact asta era si problema care ne preocupa in acest moment!!. Chestia cu scumpirile e floare la ureche!!.

  9. Nu apara pto bono. Am sunat eu la el la firma in octombrie cand Enel m-atrecut fara sa stiu pe piata concurentiala si mi s-a spus sa fac plngere penala care ma costa 550 lei. cand i-am spus doamnei ca nu=mi pot permite financiar ,mi s-a spus sa incerc pe la avocati modesti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.