Exclusiv cotidianul.ro

Cum s-a amestecat Germania în statul de drept din România

Pressalert.ro - Nikolaus Mann, în dreapta

Un om de afaceri din Timiș a fost achitat, definitiv, de o instanță a Curții de Apel Alba Iulia, după ce fusese condamnat inițial la 15 ani de închisoare cu executare de o altă instanță aflată în ”câmpul tactic”. Achitarea vine chiar în condițiile în care Ambasada Germaniei la București atrăgea atenția Ministerului Justiției că ”există probleme privind admiterea actului de sesizare” la o instanță din Timișoara și solicita, diplomatic, să fie informată cu privire la evoluția pocesului în care parte civilă era un cetățean german. Intervenția Ambasadei RFG a dus la strămutarea procesului de la Tribunalul Timiș la Tribunalul Arad, acolo unde sentința dictată a avut darul să mulțumească reprezentanța diplomatică germană.

Procesul omului de afaceri Nikolaus Mann a început în anul 2013, după ce partea germană din firma Aton Transilvania, acolo unde Mann a fost administrator până în anul 2007, a depus doi ani mai târziu, o plângere penală la DNA, dar care, în cele din urmă, a ajuns la DIICOT Timișoara. Aici, dosarul a încăput pe mâna procurorului Sandu Antonio Buzău, căruia i-au trebuit 4 ani să trimită dosarul în instanță. Rechizitoriul are 297 de file, reprezentând sinteza celor aproximativ 250.000 de pagini în care Mann, alături de alte șase persoane, era acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni. Este vorba de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, gestiune fruduloasă cu consecințe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, spălare de bani și infracțiuni conexe Legii insolvenței.

Ambasada RFG ”ajută statul de drept”!

Inițial ”Dosarul Mann”  cu nr. 5188/30/2013 s-a aflat pe rolul Tribunalului Timiș, acolo unde au avut loc mai multe înfățișări în camera preliminară. Surse din Baroul de avocați Timiș ne-au spus că judecătoarea din dosar i-a cerut procurorului Antonio-Buzău, în mai multe rânduri, să vină cu precizări la rechizitoriu, ca să înțeleagă care sunt, de fapt, acuzațiile, pentru că ea, ca judecătoare, trebuia să explice inculpaților faptele pentru care aceștia sunt acuzați, ei nefiindu-i deloc clare. Procurorul a promis, de fiecare dată, că va face acest lucru, dar a venit cu precizări care nu clarificau nimic. Aici este momentul în care intervine Ambasada RFG. Dr. Johannes Diectrich, Secretar 1, Șeful Secției Juridice, din ambasadă, se adresează printr-o scrisoare, în data de 13.12.2013, Ministerului Justiției.

 

Faximil 1 : Scrisoarea Ambasadei RFG către Ministerul Justiției

Ambasada Germaniei la București dorește să vă supună atenției o procedură penală, aflată în prezent pe rolul Tribunalului Timiș-Secția Penală(dosar nr. 5188/30/2013), împotriva domnului Nikolaus Mann. Domnul Lutz Mario Helmig, cetățean german, parte civilă în acest proces, ne-a comunicat că, în prezent, există probleme serioase privind administrarea actului de sesizare până la data de 31 decembrie 2013. Astfel, pretențiile civile ale domnului Helmig în calitate de parte civilă în acest dosar și care se ridică la peste o sută de milioane de euro (în rechizitoriu se face vorbire de 147 milioane lei!) riscă să fie prescrise. Următorul termen este stabilit pentru data de 16.12.2013. În acest context, v-am fi recunoscători dacă ne-ați putea informa cu privire la evoluția acestei proceduri. Procurorul de caz este domnul Antonio Sandu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Timișoara (dosar 220/P/2009)”, în final, Secretarul 1 al Ambasadei RFG, Johannes Dietrich, face precizarea că o copie a scrisorii a fost trimisă și Consiliului Superior al Magistraturii, dar și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Efectul scrisorii a fost că instituțiile statului vizate ”s-au executat” imediat, iar procesul a fost strămutat la Tribunalul Arad, acolo unde exista ”respect” pentru munca procurorilor și a reprezentanțelor diplomatice.

Tribunal Arad nu iartă și dă 15 ani, cu executare

Odată ajuns la tribunalul arădean, dosarul a fost judecat rapid, iar sentința a fost pe placul procurorului și Ambasadei RFG. Sentința, dată în luna iunie 2015, avea să consemneze pedepse cu închisoare pentru toate persoanele trimise în judecată în ”Dosarul Mann”. Astfel, cele șase persoane nominalizate și acuzate în rechizitoriul procurorului Antonio-Buzău au primit pedepse privative de libertate cuprinse între 5,6 ani și 12 ani, iar Nikolaus Mann s-a ales cu 15 ani de pușcărie. Cel puțin două aspecte din acest dosar lasă loc de speculații și anume: de ce una din primele măsuri luate de procurorul Antonio-Buzău a fost aceea de a bloca conturile societății Euromobile și a sechestra biletele la ordin, aparținând aceleași societăți, aflate- cum se susține în rechizitoriu sub controlul inculpatului Mann, ceea ce a dus la blocarea activității firmei și la concedierea a peste 920 de angajați? De asemenea, există serioase suspiciuni asupra corectitudinii unei expertize contabile, aprobată de procurorul de caz, în valoare de 750.000 de euro. Unul din cei trei experții semnatari nu și-a ridicat, ani de zile, partea de bani care-i revenea, iar o altă parte din sumă ar fi fost direcționată spre o persoană necunoscută despre a cărei implicare nu se știe, deocamdată, nimic.

Curtea de Apel Alba spulberă dosarul penal

Apelul declarat de către inculpații din ”Dosarul Mann” a fost judecat de către magistrații Curții de Apel Alba Iulia, care a declarat ca nefondate apelurile formulate de DIICOT- Serviciul Teritorial Timișoara, dar și cele formulate de către mai multe societăți comerciale implicate în dosar. Judecătorii au desființat, în parte, sentința penală apelată, sub aspectul laturii penale a cauzei și i-a achitat definitiv pe cei șapte înculpați.

 

Faximil 2 : Decizia Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată instanța a anulat și mai multe înscrisuri, pretins falsificate, dar a precizat că procesul civil merge mai departe. Interesat este faptul că activele societății Euromobile, despre care DIICOT afirmă că se afla în sfera de influență a inculpatului Nikolaus Mann și care este în insolvență, ar fi ajuns prin, intermediul unei societăți controlate de către omul de afaceri Dan Petrescu( vezi grupul din Monaco), la un grup de firme aflat în sfera de influență a Generalului Virgil Ardeleanu, zis Vulpea, fost șef la 0215, structura de informații a Ministerului de Interne. De menționat că în perioada în care ar fi fost devalizată societatea Euromobile, la conducerea acesteia s-a aflat Chestorul Dorel Andraș, fost șef al IPJ Timiș, dar și al structurii zonale, pentru vestul României, a Serviciului secret din UM 0215.

 

 

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19
Sergiu Miat 307 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Nemtii or fi singurii care se amesteca ? https://www.b1.ro/…/olandezii-fac-presiuni-uriase-pentru-a-prelua-portul-constanta. Austriecii padurile si hidrocarburile . Cum s-a transformat Roşia Montană în El Dorado-ul ilegal al – Adevarul
    https://adevarul.ro › Oraşul tău › Alba Iulia . Sa lutam impotriva coruptiei ajutati de preacinstitele democratii europene care sustin politicienii utili lor. 🙁

    • Nu Basescu este cel care a legiferat prostituarea Romaniei? Nu el le spunea pedeleprelor scuse acum in PNL ca mai bine s-o suga americanilor decat rusilor? S-a revoltat cineva? Toti presedintii si aproape toti demnitarii Romaniei s-au facut pres in fata Occidentului. Problema nu e ca se fac presiuni externe, problema e ca nu primesc un raspuns pe masura. Romania e in postura c…..i care este si f…..a si batuta si cu banii luati! UE am vrut, UE ne-am dat!

    • Da tu vrei democratia ruseasca? Asta e problema ca singuri nu putem exista! Daca America era mai aproape…

    • Inca nu se vb insa despre zacamantul dintre Iasi si Bacau, ce ajunge pana-n Siberia, mina romanilor ce nici nu stiu de ea, mina de diamante, numai ca fac ei ceva ca pica casele localnicilor de la zguduiturile din subteran.Jurnalistii acestia, cum investigheaza ei despre… uite asa transpira ce nu vor smekerii sa stie votantul.

  2. De ce sunt buni oameni ca Kovesi in justitia romaneasca? Pentru ca protejeaza coruptii unor state europene, napustindu-se numai asupra celor autohtoni. Ca recompensa, doamna K este sustinuta prin invitarea la ambasade cu prilejul unor sarbatori si inmanarea unor table (medalii) care i-au consolidat pozitia in justitia romaneasca. Imoralitatea nu are frontiere!

    • Da, democratia ruseasca este preferabila. Pana la sfarsitul anilor 50 Rusia a devalizat Romania (plata despagubirilor de razboi). Dupa aceasta data Romania a castigat masiv de pe urma Rusiei.Dar, asta este „pour les connaisseurs”, pentru robii propagandei, spalati pe creier, occidentul reprezinta democratia. Asta aud, asta pricep.

  3. Ne mirăm? Păi de ce ne mirăm? Dacă am strânge la un loc actele firmelor străine cărora li s-au returnat – sub presiunea masivă a ambasadelor – sume colosale cu titlu de TVA, necuvenite de fapt, am putea umple biblioteca unui oraş de mărime medie! Dacă am strânge la un loc valoarea comenzilor date unor firme străine la presiunea ambasadelor respective şi în urma cărora ne-am ales cu praful de pe tobă (să ne amintim doar de cazul cel mai cras, Bechtel, de pe urma căruia decenii mai târziu încă mai făcea an de an bani albi mulţi o firmă franţuzească condusă de aşa-zisa”salvatoare a României” Clothilde Armand pentru administrarea prafului de pe tobă fără ca preacinstita DNA să aibă ceva de spus!) am strânge atâţia bani, că am avea autostrăzi placate cu inox! Iar dacă am recupera toate bunurile făcute cadou prin aşa-zisă privatizare sau restituire tot la presiunea masivă a ambasadelor, am avea cel mai performant sistem de sănătate din lume. Un „failed state” care se dovedeşte a nu fi în stare să se gestioneze singur şi se dă cu entuziasm pe mâna altora pe care se preface a-i crede „mântuitori” aşa păţeşte! Şi bine păţeşte de vreme că o mare parte a populaţiei, fie din simplă pizmă, fie din neinformare, fie din prostie ereditară susţine „justiţia independentă” de legiuitorul propriu, dar dependentă până la masochism de stăpânii străini! Ne place sau nu ne place: mult hulitul domn Dragnea a încercat -pentru ultima dată probabil în acest secol – să schimbe ceva. Şi e mâncat de viu nu numai de sculele „pretinilor şi aliaţilor” dar şi de marea masă a propriilor concetăţeni prostită de propaganda celor interesaţi…. Asta este, fraţilor: în societatea capitalista bazată pe minciună, înşelătorie şi tâlhărie comisă pe faţă nu te apără nimeni dacă nu eşti în stare sau îţi lipseşte voinţa sau curajul să te aperi singur…

  4. Nimic nou sul soare! Un stat mafiot, „stiu eu ce spun” citat din baselu!

  5. Toata aceasta chestiune ar fi trebuit sa fie adusa la cunostinta Parlamentului european de catre parlamentarii romani! Numai ca, pentru asta iti trebuie curaj si determinare! Daca nu cumva, „coruptii nostri” sunt mai corupti decat cei germani (de exemplu) pentru ca, lista cazurilor de acest gen ar putea continua! Si nu ar fi deloc scurta!! Ca sa vada si „preacinstitii, incoruptibilii si impartialii” parlamentari europeni cum „ambasadele si statul de drept” al lui Basescu, Kovesi si Iohanis lupta impotriva coruptiei din Romania! In acest context, nu ma mira deloc ca Kovesi este propusa pentru functia de „procuror” european!!! Si-a facut treaba cu brio!!!!

  6. Bai…untermenschen, credeati ca-i democrartie ? Stat de drept ? Serios ?
    Ja…Ja….

  7. Aton Transilvania a fost furata de gasca lui Mann cu cca 33 milioane euro!Astea sunt faptele,chiar daca borfasii au scapat de puscarie(EVZ -noiembrie 2011)Chiar nu intelegem ce vrea autorul articolului,povestea e foarte veche si clarificata…iar Mann asta (care numai german nu e) era mare sustiunator al PDL si Basescu!

  8. Nu este singurul caz.Toti strainii care au falimentat economia romaneasca au fost achitati la interventia statelor din vest.Dar ce coincidenta,tot CURTEA DE APEL Alba Iulia,claseaza dosarul,unde NEONAZISTUL KLAUS WERNER IOHANNIS a scapat de toate dosarele si-l tine in brate pe LAZAR.Am zis NEONAZIST,pentru ca este personajul,care in functia de presedinte al FDGR-lui,a reusit sa obtina in instanta,succesiunea in doctrina NAZISTA si a imobilelor,care au apartinut celei mai mari organizatii naziste din ROMANIA-GRUPUL ETNIC GERMAN-scos in afara legii nu de comunisti,ci prin decret regal,Tratatul de Pace de la PARIS si prin procesul de la NUREMBERG.De ce credeti ca PLAGIATORUL de VICTOR PONTA,a fost primit de ANGELA MERKEL in 2013 cu onoruri militare la BERLIN?Avea ceva merite acest mitocan?Nu.A fost primit ca sa urgenteze retrocedarea imobilelor catre FDGR si Biserica Evanghelica.Dar aceasta tara democratica GERMANIA nu zice nimic de datoriile la romani pe produsele primite si neachitate in timpul celui de al doilea razboi mondial,pentru ca politicienii nostrii sunt de mucava si tac pentru a-si vedea de interesele lor personale.Acum ceva vreme(2-3 ani)am citit un interviu cu un jurnalist ceh si care mentiona ca ROMANIA a fost singurul stat din fostele tari socialiste,unde retrocedarile au fost facute pana la ultima” palma de pamant”si de aceeia au fost posibile folosirea unor acte false in retrocedarile de imobile,parcuri din orase ,terenuri agricole,etc.Oare cand o sa ne trezim si noi din aceasta amorteala,unde politicieni trimisi in CONSILIUL UE pe bani grei,voteaza impotriva acestei tari.Unde se mai intampla aceste lucruri.Numai la noi cu aceste figuri ca;Monica Macovei,Cezar Preda si europarlamentarii PNL.Oare acest partid apara interesele NATIONALE?Nu.Este ANTINATIONAL.

    • Asa copilu´, infiereaza ! Daca atat ai priceput tu, ADN-ul parlit a´lu´tact-tu e de vina!

  9. Un milion de vorbe degeaba. Nu este normal ca fiecare stat(In afara de ro) sa-si apere cetatenii?

  10. hei..daaa ref datoriile neplatire ?? tashe hans, tahe juvanis shi ce poati zashi gheorghi?? ca gheorghiului inclusiv i s o urat da Roamia asta umilita si ..ututa de mai toti ratatii asexualmente..german zice ashkenazi sice ..cium nu stiti cum e cu ashkenazi?? pai tata ashekenaazi or fo unul din fii lui gomer..care ca toti ceilalti si au luat btribu si aun plecat in p me..spre Est.. ssi se pare ca acest fiu ratatacitor s or asezat in mlastinosu teren aleman..asa ca in ebraica german zaci ..ashkenaz intaleji..daaa sa lasam culktura bibilica ..pa cini intereseaza..voi sunteti ciu dracnea si cu mariuta ..aia unguroaanca cum p me o cheama..c am cam depasit ….granitele Rasiei..shi tara frumoasa , shi capitala inegalabila..shi oameni minunati shi politruci mizeri..traji bre apa..n am fo plre ;oliticos ..

  11. Puteam sa jur ca e un articol al lui Spanu! Pierdeam! Nu prea am inteles din povestea asta cum s-a amestecat Germania in „statul de drept” (oare?) din Romania. Vad aici insa ca multi au „inteles” adanc. Ce ar trebui insa de observat este ca ambasada asista juridic cetatenii germani in tertze tari. Daca te duci la noi la vre-o ambasada, nici vorba de ajutor … aceiasi musafedini! Dac ale spui ca au facut un act gresit se otzarasc la tine, adica cum? Le pui la indoiala competenta? Singurul lucru de care aproape nu ma indoieasc este prostia lor.

  12. cui i se adresează, de fapt, acest articol? nouă în niciun caz, pentru că, sub o formă sau alta, trăim umiliţi zilnic de vestul mai sălbatic decât un tigru înfometat, scăpat din cuşcă, la Moşi; statului sau cum vreţi să-i ziceţi kktului la putere, nici atât, pentru că scursurile de-acolo, în frunte cu turbatul din deal sau jivina de grenadă, sau curva de tăriceanu, au tot interesul să facă praf România, cât mai repede…nu ştiu cine e andrisantul şi cred că nici autorul nu prea mai ştie…a, poate ue, ei da, ăia s-au sesizat una-două şi vor trimite în România o comisie de anchetă, condusă de necruţătoarea stea a anticorupţiei europene, pe numele ei lulusa…

  13. perverşii ăştia de ruşi , ei sunt de vină: fiindcă au unificat germania ştiind că îi apucă pandaliile şi se vor încontra cu americanii, că doar din cauza lor a pierdut Hitler războiul. să vezi ce de heidegger(#) o să apară în curând că mein kampf e interzis.

  14. Tine era porcuror general in perioada aceea? Lulutaaaaaaa Tradare , tradare dar sa o stim si noi…

  15. Eu as merge in continuare cu PSD-ul. Mai schiopateaza ei dar ceilalti sunt ologi deadevaratelea si in plus si slugi la germani ! Daca te uiti si la rezultate, PSD-ul te da pe spate : In doi ani crestere economica de 26% si depasirea anul acesta a Croatiei,Letoniei si Greciei acestia trei alaturi de Bulgaria fiind acum in urma Romaniei. Nu mai suntem penultimii in Europa…avem acum 4(patru) in urma noastra. Iohanis cu Germania lui se uita stramb !

  16. Ia te uita ce rade nemernicul asta umflat! Rusine, bun-simt, ce-i asta!

  17. bha, da basescu vostru, nu numai ca nu sare in apararea romanului asuprit si exploatat brutal in apus, ci inca trimite politai romani sa sprijine crimele apusul in a condamna si baga romani la puscarie, fara judecata, avocati si cele mai elementare drepturi de om respectate. Ca sa nu mai iroseasca apusul resurse si pa judecati si avocati.

  18. Niciodata nimeni din tarile capitaliste mari nu ne va vrea binele.Dimpotriva,vor fura tot ce vor gasi.Principalii vinovati sunt acei sefuleti care ,pentru o felie de cascaval in plus ,isi vand si tara ,si parintii ,si copiii,fara a se gandi vreodata la blestemele care ii vor urma si in mormant.Uitarea sa-i manance,dispretzul definitiv si viermii cei neadormiti.

  19. Ati observat ca toate procesele de albire se fac la Alba Iulia? Nu este nici o coincidenta ca procurorul general este de acolo si vegheaza ca lucrurile sa nu iese de sub control si sa se rezolve in spiritul cerut de ambasadele care ne controleaza!

  20. La nemti e vrajeala satanista – ah, pai n-am putut sa-l salvam pe baiatul ala, ca a trebuit sa ne scoatem omul… Daca poti sa iti scoti omul poti sa scoti inca 1000. Doar ii slegi, si crestinii nu sunt printre ei.

  21. Germania si Rusia au mai pus la cale un razboi mondial. Sper sa nu se repete istoria mai ales ca Merkel si seful eui, Putin, fac si desfac peste capul Europei. Credeti ca iesirea din UE a UK ar fi altceva decit rezultatul unui efort comun rusesco-german? Tot asta e filiera pe care a fost parasutat plavanul presedinte, sponsorii si logistitca fiind si de la est si de la vest. Avem patrulea presedinte pus de la Moscova. Interesant de stiuat ar fi care serviciu secret strain a schimbat-o pe Kovesi dupa ce a prestat astfel de spete. A face dosarul astfel incit sa fie facut scapat de judecatori e la indemina oricarui procuror…Si apoi mai si esti ipocrit aratind nu spre cel care face dosaru ci spre cel care a judecat… Ca judecatorul sa-si faca treaba, procurorul trebuie sa si-o faca pe a lui. Dar in ceea ce-i priveste pe acestia din urma, trebuei sa spun ca Portocala este cel mai fidel reprezentant al mentalitatilor care-i definesc pe acestia. Primitivismul este nota definitorie. Iar Kovesi reprezinta Slujirea primitivismului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.