Cum schimbarea reală de putere devine ”lovitură de stat”

Germania este în criză politică. Este o criză surdă care va dura, cel mai probabil, până la următoarele alegeri la termen și va fi reluată. Germania nu a mai cunoscut o adevărată schimbare de putere din 1998. Țara a fost condusă de mari coaliții, paturi ale lui Procust în care partidele tradiționale și-au înșelat electoratul și au făcut la reforme ciuntite, au provocat eșecuri ale statului, pe care surplusul comercial al țării le-a ascuns o vreme. Populismul german și extrema dreaptă sunt consecința, nu cauza acestei evoluții politice. Este o lecție pe care Estul european trebuie să o învețe – aici nu există surplusul economic care să acopere erorile, ci doar ”războiul hibrid”, care însă nu ține de foame.

Merz, tot mai puțin dorit la puter în Germania

Cancelarul Friedrich Merz se confruntă cu o frondă în partid. Nu a stat bine niciodată – în urmă cu un an, la primul vot de confirmare în Bundestag, i-au lipsit 18 voturi din cadrul propriului partid – însă acum lucrurile devin grave. În partid (CDU) se vorbește despre posibila înlocuire a lui Merz cu Hendrik Wust, ministrul președinte al celui mai puternic land german – Renania de Nord Westfalia.

Tabloidul Bild scrie că posibilitatea înlocuirii lui Merz a fost deja discutată la vârful partidului. Motivele?  Un stil de comunicare imprevizibil, un caracter foarte influențabil –poziția cancelarului este cea transmisă de ultimul consilier cu care a discutat. Friedrich Merz a vrut să se rupă de linia adoptată de precedenții cancelari – Angela Merkel și Olaf Scholz – și insistă pentru o reformă a pensiilor va face ca ”contribuția obligatorie să asigure doar cheltuielile de bază” ale viitorilor pensionari. De altfel, reforma pensiilor este de luni de zile pe prima pagină a ziarelor germane, o temă mai importantă decât reînarmarea țării.

”Cordonul sanitar” anti-AfD se rupe

Cel mai grav este că Friedrich Merz nu știe să conducă o coaliție contra naturii, cu social-democrații. A reușit să-i înfurie pe colegii creștin-democrați când i-a cerut ministrului său al Economiei să cedeze în fața ministrului social-democrat de Finanțe în disputa privind subvențiile pentru carburanți. De atunci, cearta din partid a devenit mult mai vizibila.

Iar cel mai grav este că certurile din coaliție duc la adâncirea dezindustrializării și a crizei economice din Germania. Asta alimentează creșterea în sondaje a Alternativei pentru Germania. Merz este un adept fervent al ”cordonului sanitar” împotriva extremei drepte. Vrea să respecte pactul necooperării cu AfD. Însă redactorul-șef al Die Welt spune că acest pact nu mai poate funcționa. Fostul CEO al Siemens, Joe Kaeser, spune că Merz ar trebui să formeze un guvern minoritar, fără SPD, pentru a asigura o guvernare mai coerentă – singura soluție pentru a împiedica victoriile ce se anunță ale AfD.

Prizonierii marilor coaliții din Germania

Între politicienii germani, Merz abia intră în top 20 ca popularitate. În top 24 al liderilor globali aleși democratic, Merz este pe penultimul loc. În presa europeană, Merz este prezentat deseori ca liderul UE. Liderul formal, Ursula von der Leyen, este un lider neales democratic. În Germania, cel mai popular politician este ministrul social-democrat al Apărării, Boris Pistorius. Paradoxul este că partidul său se află la un minim istoric – doar 16% la ultimele alegeri (de peste două ori mai puțin decât creștin-democrații) și rezultate catastrofale la alegerile din Baden-Wurttemberg, în acest an. Doar 5,5% din voturi, la limita pragului electoral.

Chiar și așa, la nivel național, SPD este singurul partid cu care CDU poate forma o coaliție, inclusiv în cazul organizării alegerilor anticipate. Varianta Hendrik Wust este vehiculată în partid nu pentru că actualul lider din Renania de Nord Westfalia ar fi mai conservator decât Merz, ci un mai bun negociator cu SPD în cadrul coaliției. Însă asta nu ar însemna decât prelungirea aceleiași boli a politicii germane.

Când compromisul înseamnă eșecul statului

Veteranii din politică ies la lumină pentru a încerca să ghideze pașii actualilor lideri. Se întâmpla la fel și în România. Angela Merkel a redevenit vizibilă nu doar pentru că se vorbește despre reprezentarea de către ea a UE în discuțiile cu Rusia. Este și pentru că a început să ceară aplicarea vechii sale rețete pentru actuala criză politica. Rețeta Merkel înseamnă, în limbaj de lemn: compromis, consens, pragmatism. Așa a reușit Merkel să conducă vreme de trei mandate împreună cu rivalii social-democrați.

Însă, atrage atenția Frankfurter Allgemeine Zeitung, actualele probleme care sapă la temelia guvernării Merz vin din perioada ”consensului” și ”pragmatismului” Merkel. Au fost decizii greșite privind migrația, care vor afecta Germania pentru întregi generații, scrie FAZ. A fost renunțarea la energia nucleară, care va afecta industria germană pentru generații. A fost decăderea Bundeswehrului, care acum este deplânsă de toată clasa politică. Iar politica socială scăpat de sub control și s-a ajuns la o criză a sistemului de pensii în cea mai bogată tară din Europa.

În marile coaliții stânga-dreapta nu este suficient consensul, ci este nevoie de consens exagerat. Exagerarea duce la eșecuri în politica statului. Și duce și la o birocrație excesivă, scrie FAZ, care să mulțumească toate partidele de la guvernare.

Extrema dreaptă este urmarea, nu sursa crizei

Acum, marea coaliție din Germania pare să reziste doar pentru că există dușmanul comun numit nu Rusia, ci Alternativa pentru Germania. Nu puțini politicieni germani vorbesc despre riscul unei ”lovituri de stat” pe care o va da extrema dreaptă. A spus-o lideri ai CDU sau ai SPD. România a fost mai aproape de o asemenea ”lovitură de stat”, însă dovezile sunt încă așteptate. AfD este considerată cauza prăbușirii consensului și a culturii compromisului în politica germană. Însă Frankfurter Allgemeine Zeitung pune o întrebare care ar trebui să se audă și în politica românească: oare nu cumva extrema dreaptă este consecința lipsei consensului și a mascării acestei lipse de către partidele tradiționale?

A existat vreodată consens în Germania privind crearea unei societăți multiculturale a imigranților? A existat consens pentru reintroducerea serviciului militar? Sau asupra politicii sociale, a celei energetice? ”Cine continuă să creadă contrariul trebuie să vadă ascensiunea AfD ca pe un mister. AfD a absorbit tot ceea ce a continuat să existe sub suprafața culturii consensulu. Și asta a reapărut prin intermediul AfD”, scrie FAZ.

Cum s-a ajuns schimbarea reală de putere să însemne ”lovitură de stat”

Faptul că extrema dreaptă din Germania este acuzată că ar pregăti o ”lovitură de stat” este mai mult o mișcare politica menită să proptească actuala guvernare stânga-dreapta. Și este și o consecință a faptului că țara nu a mai trăit de mult timp o adevărată schimbare de putere. Ultima a fost în 1998, când guvernul lui Helmut Kohl, al creștin-democraților și liberalilor, a făcut loc guvernului lui Gerhard Schroeder (social-democrați și ecologiști).

România marilor coaliții are o istorie mult mai scurtă, însă situația politică din Germania ar trebui luată ca un avertisment. Marile coaliții slăbesc partidele, iar partidele tot mai slabe vor avea și mai mare nevoie de mari coaliții. Este un cerc vicios. Marile coaliții creează mari confuzii în rândul electoratului. Că acest cerc vicios este numit ”compromis”, ”pragmatism” sau ”maturitate politica”, că guvernările tehnocrate sunt prezentate drept salvatoare și faptul că marea confuzie creată în rândul alegătorilor este numita ”război hibrid” sau ”război cognitiv” al Rusiei ascunde cealaltă față a monedei – un nou tip de ”autoritarism” al centrului politic în care beneficiile guvernării se împart pe mai departe, în spatele și înmulțite de urgențe geopolitice, europene și naționale.