Cum va fi vremea în timpul paradei

Șansele de ploaie vor fi reduse, vineri, de 1 Decembrie, în intervalul orar în care se va desfășura parada militară de Ziua Națională a României, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu Robert Manta.

„Condițiile de ploaie vor fi vineri dimineață, între orele 6.00 și 10.00, reduse, iar între 10.00 și 14.00 s-ar părea că va fi o pauză, cu șanse foarte mici de precipitații, dar cerul va fi înnorat. După ora 14.00 cresc din nou șansele de ploaie, mai ales în jurul orei 19.00, însă slabe cantitativ. În ziua de 1 Decembrie oscilăm în jurul temperaturii de 9 grade Celsius”, a spus Robert Manta.

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României va începe vineri, la ora 11.00, şi se va desfăşura în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Arcul de Triumf din Bucureşti, a anunțat MApN într-un comunicat.

Cei peste 300 de militarii străini vor fi din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

Anul acesta, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est participă cu reprezentanţi ai naţiunilor aliate: Albania, Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.