Persoanele care încalcă legea și aprind vegetația riscă sancțiuni financiare foarte mari în 2026. Pentru persoanele fizice, amenzile sunt cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei. Firmele care recurg la această metodă pot plăti sancțiuni de până la 100.000 de lei. Mai mult, fermierii pot pierde definitiv subvențiile de la stat pentru terenurile agricole afectate.
„În condiții de vânt, focul se poate extinde rapid și poate ajunge în apropierea locuințelor sau a zonelor împădurite. De asemenea, fumul dens poate reduce vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul producerii accidentelor rutiere.
Protejarea mediului și a comunității depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Evitați orice acțiune care ar putea provoca incendii de vegetație.
Dacă observați izbucnirea unui astfel de incendiu, apelați de urgență numărul 112 și transmiteți cât mai clar informațiile despre locul în care se manifestă incendiul”, au mai transmis reprezentanții IGSU.