Curtea Constituțională din R. Moldova, despre cazul cetățeniei lui Băsescu

Curtea Constituţională (CCM) a restituit deputatului Grigore Cobzac sesizarea din 6 ianuarie 2016, privind decretul președintelui Igor Dodon de retragere a cetățeniei moldovenești fostului lider de la Cotroceni Traian Băsescu.

Potrivit unui răspuns venit din partea Curții Constituționale, sesizarea „a fost depusă cu încălcarea competenţei stabilite expres de Legea cetăţeniei Republicii Moldova”.

Astfel, Curtea a indicat că articolul 41 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024 din 2 iunie 2000 prevede explicit procedura de contestare a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova în problemele cetăţeniei: „Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în problema cetăţeniei poate fi atacat în Curtea Supremă de Justiţie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare”.

„Prin urmare, legalitatea retragerii cetăţeniei lui Traian Băsescu este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătorești”, se arată în răspunsul Curții Constituționale.

Deputatul Grigore Cobzac susținea că sesizarea sa se bazează „în mare parte pe jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care s-a expus în 2002 că retragerea cetățeniei din considerente politice este una arbitrară, dar și pe prevederile actelor internaționale la care Republica Moldova este parte”.

„Decretul încalcă și alte prevederi constituționale, dat fiind faptul că „ascunderea faptelor esențiale” nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărâre judecătorească încalcă prezumția nevinovăției”, a mai declarat Cobzac atunci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.