Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă

Decizia Curții Constituționale a României poate o fi antidemocratică, însă în același timp poate fi considerată înțeleaptă. Tensiunile în societatea românească au cunoscut o escaladare nemaiîntâlnită și ar fi existat pericolul unor ample mișcări de stradă, indiferent de cine ar fi câștigat turul II al alegerilor prezidențiale. Noroc că această divizare a societății românești a atins punctul maxim în luna decembrie, lună în care oamenii se pot lua cu altele: cu ornatul Bradului, cu tăiatul porcului, cu scosul vinului din beci, cu întâlnirile cu rudele sau revederile cu prietenii. Prin decizia Curții Constituționale, se dă o gură de oxigen societății românești care are posibilitatea să se mai calmeze și să-și vadă de Sărbători.

Probabil că politrucii din CCR nu au luat hotărârea de capul lor, ci în urma unor analize care indicau riscul de rupere a societății românești în două părți, părți care nu s-ar mai fi putut reconcilia prea curând, ca să nu încercăm să vorbim despre ceva mult mai grav. Totodată, probabil că există rapoarte din care rezultă că niciunul din cei doi candidați nu este capabil să dețină funcția de Președinte al României și ar fi reprezentat o amenințare pentru siguranța națională.

Înțelept ar fi ca partidele tradiționale să se pună la masa dialogului și să cadă de acord pentru promovarea unui candidat care să întrunească majoritatea elementelor care l-ar putea recomanda pentru cea mai înaltă funcție în statul român. Un om care nu trebuie neapărat să fie membru de partid. Un om care să aibă o bună reputație internațională și care să aibă uși deschise la cancelariile occidentale. Un om care să nu fie străin de arta dialogului, care să știe să unească, nu să dezbine, și care să reușească să nu fie foarte antipatizat de către cei care nu sunt de acord cu el. Însă, partidele nu ar trebui să facă greșeala de a căuta un candidat perfect pentru că ar căuta degeaba. Și nici unul care să poate fi manevrat ușor, fiindcă electoratul s-ar prinde și l-ar respinge.

După eșecul din primul tur al prezidențialelor și după semieșecul de la parlamentare, poate că partidele tradiționale care umblau cu nasul pe sus și care credeau că pot conduce țara asta pe ultimul drum fără să le tragă cineva la răspundere s-au mai potolit un pic și vor mai renunța la orgolii.

 

Curtea Constituțională îți dă posibilitatea să demonstrezi că ești responsabil, însă nu-ți bagă și mandatul de președinte în traista cu care ai venit din fundul țării și te-ai așezat la butoane, având impresia că ești buricul pământului în jurul căruia trebuia să se învârtă nu doar România, ci și soarele.

Recomanda 7
Sorin Avram 781 Articole
Author

55 de Comentarii

  1. Salvăm democrația cu miș-mașuri! Iaca am trăit s-o prind și pe asta.
    Ultimele zvîrcoliri ale fiarei. Oamenii se deșteaptă!

  2. alt hadicapat cu gargara lui…
    mama voastra de securisti activati…

  3. Acum v-ati lamurit ce fel de „democratie” avem? Exact ca aia din 1946.

  4. Bine, dar in logica asta unde ajungem? Poate fi invocata la orice alegere. Si, daca nu electoratul-deci poporul suveran- decide, atunci cine ? Si cu ce drept ? Cu ce indreptatire legala ? Nu va dati seama ce spuneti.

  5. Hot. CCR este un dezastru ! Va face inconjorul planetei. Si asa aveam un brand de tara nasol, l-am prabusit plus ca arata ca Putin are dreptate…f. nasol ! Hotararea va face foooarte rau la Chisinau unde rusofonii isi freaca mainile de bucurie spunand iata cine sunt astia cu democratia occidentala, cand nu le convine ceva anuleaza alegerile. La fel si in Georgia si in Bulgaria…..

  6. Nu este mai bine sa-i lasam pe ei sa decidea in locul nostru? De ce sa mai fie alegeri ? Sa se cheltuie atatia bani? Mai bine iau ei banii si hotarasc ei cine ne conduce.

  7. Vorbe, vorbe, vorbe! Răul cel mare a fost făcut! Jigodia rămâne bine-mersi la Cotroceni!

  8. Cum adica sa se calmeze societatea cand ii este furat votul? Astia isi bat joc de romani!

  9. Un articol foarte slab, defetist , pe linia indicațiilor primite.
    Totul este o mascaradă, acum știm cum stau lucrurile , va ieși cine trebuie .
    De ce să mai mergem la vot ?

  10. Sa traducem pentru oamenii obisnuiti:

    Mai da o dr.. de constitutie, daca deranjeaza se da la o parte!

  11. Biden-Trump 1-0 daca la ei nu a putut in Romania se poate, doar au mai rezilvat odata cu Basescu…

  12. „Democratul Adrian Papahagi ne anunță că urmează arestări: „Înainte de reluarea alegerilor prezidențiale trebuie arestați agenții lui Putin și dezintegrate rețelele care erau să arunce România în aer.”
    Dar îi pare rău că „unii au intrat deja în Parlament și vor avea imunitate.”
    Așa arată democrația lor. Exact ca cea a comuniștilor în anii 1950 după ce au fraudat alegerile din 1947, ultimele alegeri libere din România.”
    Cine uita istoria este condamnat sa o repete. Dupa 35 de ani ne intoarcem in dictatura. Dar sa ne bucuram ca dupa lovitura de stat, iata ca bursa a inchis pe verde, dom’le! Felicitari tovarasi, ca era gata-gata sa destabilizati buzunarele fara fund ale securistilor „patrioti”, care au salvat Romania de „rusi”!

  13. Se pare că nu mai este nevoie de alegeri! Se vor numi președintele și parlamentarii de la (m)ue și sua că noi suntem idioți și nu știm vota! Cu tot linșajul mediatic din ultima vreme, românii (conform sondajelor) l-au preferat pe Georgescu și nu pe nuți și asta deranjează stăpânii de la Bruxelles. Singura soluție era să se anuleze alegerile și probabil se vor repeta până iese cel dorit de cei care ne conduc de fapt!

  14. Ma bucur ca sistemul a precizat ce parere are despre procesul electoral si optiunile dumneavoastra. Mergeti la vot, nu la boicot. Mai incercati o data..

  15. Acum CCR se screme sa gaseasca niste motive. Dar de fapt nici nu mai conteaza. Conteaza sa ramana sistemul la putere. Desigur puteti sa credeti mai departe ca traiti in democratie, stat de drept si alte povesti pentru fraieri.

  16. Cartea Recordurilor: Romania, prima tara din lume care anuleaza alegerile…in timpul alegerilor! Sa ne mandrim, zic…

  17. Cu alte cuvinte, vedeti-va de consumerismele uzuale cate vreme aranjam pacanelele. Tare Avrame.. problema voastra e ca milioane de oameni sunt cu un ochi la slanina si unul la voi.

  18. HO, @Sorin Avram! 1. „taiatul porcului” e o BARBARIE, nu „inventarul” lunii decembrie. 2. Nodul gordian ceda sub puterea lui Georgescu, si asta-i motivul pentru care judecatorii unui organism inutil si dictatorial (CCR) au anulat alegerile. 3. Daca ele
    au loc în martie viitor, tensiunile cresc. 4. DIICOT încearca sa-l înlature pe Calin Georgescu prin acuzatii si anchete ILEGALE, PLATITE DE CONTRIBUABIL ÎMPOTRIVA LUI ÎNSUSI. 5. România = O DICTATURA, O TIRANIE, si nicidecum o democratie.

  19. @ Sorin Avram
    unde vezi tu intelepciune in decizia absurdă a CCR ?!
    Luni CCR validează clar alegerile prin renumărare si spune că Nu au fost Fraude la nivel national,
    azi după gandirea lor ilogică, fără argumente clare, au anulat votul a 9.5 milioane de romani.
    Oare Nu intelegeti că milioane de oameni au votat personal in cabine de vot, NU ONLINE,
    iar aceste acuzatii cu „atacuri cibernetice” la creierele romanilor să-l voteze Georgescu in loc
    să-i voteze pe Ciucă sau Ciolacu sunt absurde.
    Este inadmisibil să anulezi voturile a 9.5 milioane de oameni, ca să-i favorizezi pe altii si mai prosti
    care acum speră să iasă ei, ciucă sau ciolacu.
    Evident că CCR este Aservit lui klaus, PSD – PNL.
    Nu are sens să discreditati candidatii la prezidentiale, din moment ce țara are o situatie proastă,
    îndatorarea țării de circa 200 miliarde euro din cauza guvernelor, parlament, presedintie care sunt
    ori incapabili ori perfizi.

  20. ` fenomenul corupției se compune din două: corupătorul și coruptul- legea îi pedepsește pe amândoi -corupătorul este cunoscut și va fi „Procesat ” la Rahova; corupții vor fi și ei obiectul dosarelor-2 300 000 care vor fi rezolvate la SF AȘTEAPTĂ! Consecință: dl preș = stare de urgență de luni până la calendele ..!VIVAT DESMOCRAȚIA FĂRĂ MARGINI! „NO! ÎNTREB NU DAU CU „DRONA„! CE VA FI DACĂ CRUPȚII VOR CERE -CA DONEȚO- CRÎMLENII-VENIREA CORUPĂTORULUI ȘEF” NO,NO DA PE UNDE?:—BINE,BINE! DA CINE PUNE BANII?

  21. Suveranisti:ceai cu mătrăgună și cucută,cu putina lămâie.Supararea și paraponul trec de la sine.

  22. o clsasa politica de ra.hat, institutii de ra.hat, rezultate de ra.hat!
    si toti vor sa ramina agatati mai departe de putere de parca dezastrul facut nu e suficient. la fel ca pierderea de timp de la cotroceni; e mindra ea, licheaua!!!

    minunat!

  23. Vorbiți ca un secretar PCR a cărui organizație n-a reușit să-și facă planul cincinal în ”4 ani jumate”.

  24. CE MAAAAAAH? BA SECURISTILOR! voi va auziti vorbind „poate o fi antidemocratică”? CCR antidemocratic? Pai gata s-a terminat legitimitatea statului roman! E care pe care! deci pot sa va omor ca sa va iau tot ce aveti si sa preiau puterea prin violenta si sa impun un regim de dictatura extrema? Da POT!! de ce ? ptr ca statul este „antidemocratic”. Un singur obstacol mai ramane – partea fizica si faptica – oamenii si armele ca voinmta exista! BA VOI SUNTETI TAMPITI! La propriu nu la figurat! Pai hai ama atunci ce sa mai pierdem vremea SA INCEAPA MACELUL SI HAOSUL! Legea Junglei ! Cel mai puternic castiga!

  25. Parca vorba era ca dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista. CCR-istii sunt noii nostri dumnezei. Sau poate arhanghelii dumezeilor veniti cu avionul din florida.

    Incercati sa justificati o lovitura de stat si nu e bine.

  26. “ lună în care oamenii se pot lua cu altele: cu ornatul bradului, cu tăiatul porcului, cu scosul vinului din beci, cu întâlnirile cu rudele și cu revederile cu prietenii.”
    Bai, voi sunteți sănătoși la cap?
    Ce prostii ați ajuns să debitați. Incredibil!

  27. oricat de greu v-ar pica, nici CG si nici EL nu au ce cauta in fruntea statului roman

  28. Cand sandu, ghita,etc
    Ne spunea ca joianis e un geniu,oaia sandu o adevarata doamna,ca eu si nato triumfa ,ca va curge lapte si miere,va spuneam ca sandu e un coclit de 2 bani.

    Timpul coace ciresele…timpul mi,-a dat dreptate..

    Timpul va mictziona pe sorosh si lacheii lui…pazea!

  29. Observam. Multumim pentru constatare. Asteptam indicatiile pretioase din partea CCR, a domnului presedinte sau aliantei PSD-PNL-USR-UDMR pe cine sa alegem. Romanii sunt complet debusolati fara indicatiile pretioase ale Conducerii. Sau si mai bine, sa ne puna direct doamna Nula presedintele, ce atata tarabol. Basca mai si economisim ceva bani necesari apararii democratiei din Ucraina.

  30. Dacă începi și dumneata domnule Sorin Avram cu lăudata adunătură a partidelor proeuropene condusă de bihoreanul Bolojan, în care UDMR este pentru România și partidul AUR exclus ca anti UE și NATO, lasă-ne. E mult.

  31. Totuși, au arătat dovezile imbatabile bazate pe minciuni fabricate? Vă spun din numerologia tarii, nu exista baza pentru ceea ce se întâmplă! Sukemenitii nu accepta schimbarea regimului infracțional!

  32. Excelent domnule Avram! Din ciclul sa fie bine, sa fie stabilitate si liniste de Sarbatori! Dupa, sa mai renunte partidele traditionale la orgolii (au si educatie in sensul asta!) si poate o functiona si democratia! Intrebarea e ce grupuri de interese au deranjat candidatii din turul doi? Iar daca sunt neprezidentiabili (din varii motive), de ce li s-a admis candidatura? Si de ce statul e atat de disfunctional incat nu mai poate organiza nici alegeri?

  33. ‘sa se-aseze la masa dialogului’…serios?! Cum, naiba, ca doar ce i-am vazut lipiti ca niste capete de hidra la corpul aceleiasi lighioane…Clasa politica romanesca pare prinsa intr-o imensa paranghelie draceasca ‘doi pasi la stanga binisor/si alti doi pasi la dreapta lor/se prind de maini si se desprind/se-aduna-n cerc si iar se-ntin/si bat pamantul tropotind/in pas usor’…aprox Nunta Zamfirei de George Cosbuc (un poet vintage – pentru scolerii de azi si de ieri). Nu exista discurs politic fara ‘un pas in spate’, ‘un pas lateral’, ‘sa se puna/sa ne punem la masa’…Mai mancati, mai, si din traista, lasati parangheliile pe banii statului si respectati legea si poporul care incearca sa va aleaga…

  34. CCR execută întocmai și la timp ordinele primite de la înaltul licurici.

  35. „Tensiunile în societatea românească au cunoscut o escaladare nemaiîntâlnită”

    -nu e adevarat!
    multi STIU DEJA ca au fost furatzi:
    psd la 22%,esti bolnav cu creierii capului?

  36. U.S.R.: „Iohannis şi Ciolacu ar trebui judecaţi pentru Înaltă Trădare”!
    …și C.C.R. la fel!

  37. Regurile alea de care vorbeshte articolul sunt clare: Candidatul trebue sa aiba doctoratul in domeniul in care a fost educat. Domnul Georgescu il are doamna Lasconi nu il are dar asta trebuia verificat la depunerea candidaturii nu acum. Invalidarea alegerilor acum cand ele se desfashoara deja este o lovitura de stat.

  38. Domnule autor,dar cu statul de drept ce facem?acest ccr a luat constitutia,s-a sters cu ea la fund si a anulat votul romanilor!toata viata noastra politica e redusa la zero.despre ce partide si candidati mai vorbim daca ccr anuleaza alegerile? Unde si cand ne oprim?cand iese cine trebuie???pai sa aleaga ccr presedintele.

  39. Ca un idiot ca sorin avram scrie mizerii luand lumea de prosti asta este inca nimic dar ca cotidianul sa publice asa o jignire asta este prea de tot. Unde este nistorescu cel impartial ca tot romanul sa ne explice el cum sta treaba cu ruperea societatii de sarbatori.
    Ati ajuns un ziar de sters la fund.
    Rusine.

  40. O bună reputație internațională și care să aibă uși deschise la cancelariile occidentale

  41. O rusine ce poate sa se intimple intr-o tara in care niste neica nimeni, calca in picioare si se sterg la fund, cu voturile a milioane de romani.Cit despre motivarea acestei decizii anormale, ori cine care a ascultat citirea ei, si-a dat seama ca totul este o mare minciuna .Daca intradevar Rusia nu a avut un amestec in toata aceasta situatie ,ar fi corect sa dea in judecata aceasta afirmatie facuta la adresa lor de clasa politica din Romania inclusiv presedintele tarii si vinovatii sa raspunda pt. minciunile inventate de ei.

  42. Bati campii nene,se vede ca faci parte din corul slugilor mafiotilor esuati,interlopi de partid si de stat ( de drept mafiot si esuat ).Joi seara CCR anunta ca numai cei doi finalisti au dreptul sa depuna sesizari la CCR.A doua zi Vineri,comunica motivul aberant ca in urma a 4 sesizari nu cumva sunt si anonime ?,CCR a constatat de fapt ce dispozitie a primit dela cocotatul penal esuat.Ca precum o coada de topor docila,sa fie ” institutia ” cu care esuatul sa-si bata joc de voturile a peste 9 milioane de romani.

  43. Asta a fost faza 1 cu pericolele si amenintarile TikTokului…
    Urmeaza faza 2 cu instituirea starii de urgenta din cauza unui roi de muste care ne-a atacat de la miazanoapte…cat de curand va iesi un purtator de cuvant al ocupantului strain sa ne anunte acest lucru….
    Faza 3….Gluma s-a terminat….

  44. Decizia CCR a DETENSIONAT situatia din Romania care SE POLARIZASE in mod EXTREM dupa turul I … indemnand la CALM si INTELEPCIUNE in alegerea noastra VIITOARE !
    Fiecare dintre noi avand in viitor OBLIGATIA de a VOTA in mod cat mai ECHILIBRAT, folosind in mod SUVERAN si NATIONAL, doar propria noastra CONSTIINTA si GANDIRE !

  45. Eu astept ca autorul si ccr sa prezinte si probe ca CG e omul rusilor.mai mult decat sloganul rusii au furat alegerile cu tik tok.

  46. Ok dar dincolo de rațiuni de stat si de securitate a fost violata alegerea noastra si dreptul fundamental la vot. Pe noi cine ne apara daca statul are alte socoteli ? Deci ni se va baga iarasi pe gat un „presedinte pentru linistea noastră” ? Si cu democrația cum ramane ?

  47. Am inteles.Lovitura de stat s-a dat pentru acoperirea faliei din societate.si ca sa taiem porcul linistiti.

  48. nu stiu de ce se mai invoca rapoartele serviciilor care put a incopententa de la o posta si ce daca se divizeaza societatea,pana acum nu a fost divizata, de ce sunt mai multe partide ?

  49. Am si eu o untrebare ?
    Cica CCR ar fi avut informatii ca niciunul din cei doi candidati nu au capacitatea de a deveni presedinte.
    Serios?
    Au un cantar, un presidemetru la CCR?
    Cum a iesit din aceasta masuratoare dulapul Iohanis de doua ori presedinte?

    Nu poporul prin vot hataraste cine va fi presedinte?
    9 oameni isi pot permite sa anuleze vointa poporului?
    Asta este DICTATURA pura!!!

  50. exceptional! mi-ati scos comentariul DUPA ce a fost postat…se pare ca aceasta „democratie” devine regula…dar de ras mai pot sa rad?!

  51. ERATA LA CONSTITUTIA ROMANIEI: CCR este indrituita sa practice lovitura de stat permanenta pentru protejarea democratiei permisa de imperiul financiar sionist mondial. Voteaza Ioane, voteaza Gheorghe!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.