Cutremur de pămînt sub Guvernul beton

 Duminică dimineață m-am trezit la semnalul geologic al pămîntului, fără să-mi imaginez că, mai tîrziu, spre amiază, va urma o asemenea circotecă. Brusc, au fost abandonate toate celelalte subiecte. Și dosarele lui Dragnea, și afacerile cu case ale lui Iohannis, și fisura din alianța PSD – ALDE, și scandalul pe legile justiției. România schimbă subiectele mai rău decît mahalagioaicele plictisite. Sare de la unul la altul, de parcă ar fi magnetizată de ultima nenorocire. Uneori este atît de guralivă și de superficială, de parcă ar aștepta o tragedie care să o trezească din flecăreala aceasta paroxistică. Și cînd ea vine, pentru că tragediile vin mereu, vitejii comentatori pun lupa pe toate mărunțișurile, pe toate ratările, pe toate eșecurile.

Toată lumea devine expertă în dosarul zilei, toți politicienii fac analize doctorale și promisiuni deșarte. De fiecare dată ai sentimentul că țara se va schimba de a doua zi, că toate instituțiile își vor lua în serios menirea, că lupa lucidității, mărită și de intensitatea suferinței, va genera o schimbare importantă. Așa a fost după tragedia de la Colectiv, așa a fost și după inundații și așa se întîmplă și acum. Românii s-au plîns, ziariștii au criticat, politicienii au promis, iar guvernanții au anunțat măsuri. Ei, și? Ne-au copleșit protocoalele, accidentele de cale ferată sau de șosea, dosarul lui Liviu Dragnea, casele lui Klaus Iohannis și sforăriile procurorilor. Pînă la urmă, tragedia de la Colectiv a dus la strîngerea cu ușa și la stoarcerea de bani a privaților, clădirile guvernamentale și ale instituțiilor publice rămînînd la fel de vulnerabile și de periculoase. Iar semnalele de alarmă ale sistemului național de alertare sunt la fel de caraghioase ca și SMS-urile lui Moise Guran, devenit din ce în ce mai penibil de cînd a aflat că niște zăltați de pe net l-au profețit ca potențial premier al României. Cea mai șocantă noutate a venit însă dintr-un sertar uitat de prin Guvern.

Cică în 2016 o instituție subordonată Ministerului Dezvoltării a făcut un studiu în urma căruia a rezultat că zonele cele mai periculoase din Capitală ar fi Casa Presei, cartierele Pantelimon și Băneasa și orașul Otopeni (nu prea înțeleg de ce, majoritatea blocurilor din acesta fiind de 4 etaje, iar casele, fie și de pămînt, nu ating mai niciodată trei caturi). Ei bine, guvernul României, deși posedă un asemenea studiu (sper să nu fie o aiureală !?), ține ANAF-ul și încă vreo cîteva instituții în Casa Presei. La acestea se mai adaugă instituții de presă și edituri, televiziuni și redacții de site-uri. Le-a avertizat cineva? Are cineva un plan în caz de cutremur pentru Casa Presei Libere?

Probabil același plan ca și pentru Centrul Vechi! La ce a folosit studiul făcut de Ministerul Dezvoltării (făcut pe bani, fără îndoială!), dacă n-a fost urmat de nici un plan de consolidare a clădirilor vulnerabile, nici măcar a celor marcate cu bulină roșie? Adică aflăm că există riscul major ca 75% din români să aibă de suferit de pe urma unui seism major și 15.000 de clădiri să se prăbușească și noi ne pierdem vremea cu subiecte de doi lei? Înțeleg că presa este captivată de aiureli, că politicienii au profunzimea gîștelor, dar instituțiile statului, după un asemenea raport, sunt obligate să inițieze și mai apoi să aplice măsuri. Altfel, în cazul unui cutremur major, pe lîngă victimele de sub dărîmături, ar mai trebui să luăm în calcul și arestații și pe cei care au știut de pericol și nu și-au făcut datoria inițiind măsuri de protecție.

Pămîntul se cutremură, noi ne prefacem preocupați, iar guvernele (toate care s-au perindat după efectuarea studiului invocat) rămîn cu nesimțirea lor de beton din care nu le clintește nici pericolul unei alte tragedii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

10 Comentarii

  1. Seismul de duminica noaptea mi s-a parut mai mare de 5,8 pe Richter. Zgaltaiala a fost scurta, dar puternica. Deoarece stau la casa, nu prea ma tem de un seism extrem. Ma tem mai tare de ce va urma dupa cutremur, decat de cutremurul propriu-zis. Desi tot felul de habarnisti interpreteaza profetia Parintelui Arsenie Boca despre ouale care vor cadea a treia oara asupra Bucurestiulu ca fiind vorba despre un cutremur care va rade Capitala de pe fata pamantului, totusi ea se refera la un bombardament atomic. Sfantul Ardealului a profetit si despre marele cutremur in timpul caruia „blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri, dar a fost facuta in 1989, nu imediat dupa bombardarea Capitalei din aprilie 1944 de catre americani. Oricum ar fi, la cum s-a lucrat dupa 1989 in constructii, exista o probabilitate foarte mare ca distrugerile sa fie mai mari ca la cutremurele din 1940 si 1977.

    • Maestre, media securista NU ASTEAPTA CATASTROFE, specialitatea ei fiind anuntarea catastrofelor, atunci cand nu le provoaca! Fara media securista nici catastrofele nu ar fi asa de convingatoare incat sa inabuse din start orice fel de razvratire a societatii civile in ansamblu. Securitatea si media inregimentata se hranesc din catastrofe reale sau puse la cale. Cele naturale nu sunt pentru Securitate atat de interesante, neavand o baza ideologica! Exista si o alta forma de abordare a catastrofelor, imaginarea unora care nu se intampla niciodata, dar pentru asta nu sunt lipsite de impact, reflexele deja induse in randul receptorilor disciplinati fiind la fel eficiente, acestia traind in mod real si catastrofele imaginare! Scenariul e acelasi, repetat cu o obstinatie specifica miscarii marxiste mondiale, unii vin cu catastrofele si camarazii lor din media le „analizeaza” responsabil si plini de manie. Invariabil,la fiecare oricat de minora ar fi catastrofa,moderatoare/moderatori si „analisti” deopotriva de hidosi,in special caracterial se lanseaza in interpretari, ipoteze si sentinte definitive! Cei mai infecti sunt cei care modereaza la postul basist al ofiterului deplin… deconspirat Ghita, aseara de ex., o vestala pe nume Denisa l-a invitat pentru a mia oara pe la fel de hidosul Basescu sa mai planteze mine antipersonal, pe fondul unei „teme incitante”: „Basescu demasca relatiile dintre Infractoarii Kövesi, Tractoristul General si Natzimann”!? O apoteoza a diversiunii mediatice, procletul ceacar sustinandu-i din rasputeri pe cei trei de disparitia carora depinde incatusarea si livrarea sa la o puscarie de maxima siguranta! Aceasta vipera cu aspect adolescentin, neprihanit are la activ o multime de emisiuni in care invita si alti monstrii sacri ai Securitatii basiste, precum seful retelei din PSD, Ponta…

  2. Obisnuiti-va cu ideea ca statul roman a murit inainte sa implineasca 100 de ani.

  3. Stipendiile, autohtone sau nu, sunt o formă viabilă de drenare a banilor, investite in studii de fezabilitate care au ca toate cele un termen de valabilitate; este ca în bancuî acela în care unul se duce la „casa plăcerilor” unde este chestionat, la fiecare etaj, despre ce și cum, ajuns la ultimul etaj descoperă un mare anunț ‘ . . . . . încă nu avem, dar … vă place organizarea ? ‘ .

  4. Pămàntul se cutremură din cauza prostiilor din media și a preocupării, sigur și plătite, a celor care mânâncă o pâine albă din această breaslă de a baga continuu zâzanie între oameni, între partide, între instituțiile statului neaflate sută la sută sub comandă internă sau externă.

  5. „… instituțiile statului, după un asemenea raport, sunt obligate să inițieze și mai apoi să aplice măsuri.” Nu vă supărați maestre Nistorescu dar în instituțiile statului sunt plasați politicienii, familiile și rudele lor dar numai „…politicienii au profunzimea gîștelor” fiind ceva mai răsăriți. Familiile și rudele lor, nu știu exact cum se prezintă că la televizor de regulă apar mai mult dumnealor, politicienii. În plus, datorită profunzimii pomenite mai înainte, politicienii sunt interesați să fie rezistente edificiile în Panama, Paraguay, Brazilia, Madagascar și alte locuri pe unde își țin banii și afacerile. În România nu contează.

    • Felicitari , Adrian Papara ! In citeva fraze , ai scris un articol extreme de dureros ! Mafiotii politici ( care au nume si prenume , si averi si functii ) si care au capusat complet institutiile statului , nu stiu si nu pot sa rezolve problemele Romaniei …nici cele mai elementare ! Cum se va termina ?

  6. Daca Raed Arafat spune ca o sa fie bine daca avem in buzunar fluier, lantern si o sticla cu apa … atunci o sa fie bine.
    Eu am inceput sa merg si la sala, sa trag de haltere. Ma gandesc ca asta i-a scapat vizionarului Raed Arafat. Conditia fizica a celui de sub moloz.
    Cat sa poti sta incordat sub placa de beton?
    Clar, Smurdul e belea, se misca cu viteza luminii, e plin in Smurd de medici cu studii de 6 ani, nu de amatori cu cursuri de 1 luna, dar si noi trebuie sa mergem macar la sala!
    Guvernul si primaria, pe langa finatarea Smurdului si decorarea lui Raed, ar trebui sa dea niste vauchere pt salile de forta.
    E mult mai intelept asa, e o tampenie sa consolideze blocurile!

    • Nu intelegeam eu de ce arata Bd.Magheru in asa hal si multe alte cladiri din centrul Bucurestiului… Pai ce rol are massmedia modelata dupa protv,kanaltv…_? Rolul ei nu este sa informeze decent si profesional, ci sa socheze telespectatorii, radioascultatorii. Massmedia « made in Bucuresti » e ca un atelier de turnatorie in care toti trasnitii produc stiri strambe si se concureaza cu alti mediocrii pt rating si spatiu publicitar. Una din problemele societatii romanesti recente, cablate, conectate non-stop, e « cultul » posturilor TV, al stiristilor si telesecuristilor care le stiu pe toate , relatia voit defectuoasa pe care producatorii & lansatorii de $tiri, di$cursivii cu prompter, o au fata de receptori , de auditoriu. In Romania se paraziteaza normalul si se prohodeste decenta. Posturile TV sunt vesnic in cautarea senzationalului de aceea obisnuiesc cotidian sa toarne stramb normalitatea, fie ca e naturala,fie ca e sociala…

  7. Sau alt tip de „cutremur”:
    „Proiecție INS: 19 județe vor pierde până în 2060 peste 1/2 din copiii și tinerii din prezent.
    Până în 2060 în numai puțin de 19 județe din cele 42 ale României populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară va scădea cu peste 50% față de anul de referință, 2015, potrivit unui document publicat de Institutul Național de Statistică în 2016.
    Asta în condițiile în care din 2011 până în 2015 acest segment de populație, cu vârsta între 0 și 23 de ani, a pierdut 6,1%, adică 328.738 persoane.

    Iar datele INS arată că față de 2011, în 2018 pierderea la nivelul acestei populații este deja de 8,3%. Concret, la 1 ianuarie 2018 aveam cu 445.814 persoane mai puțin în grupa de vârstă 0-23 de ani față de anul 2011, momentul Recensământului populației. Asta înseamnă că populația studiată scade cu o medie de 63 mii persoane/an.

    Cauzele acestei scăderi sunt, în primul rând scăderea naturală a populaţiei rezidente și în al doilea rând creşterea migraţiei externe, notează studiul.
    În scenariul median, scăderea va fi de 41,9% per total, iar cele mai afectate județe vor fi următoarele:

    Gorj – 68,9%
    Olt – 63,7%
    Caraș-Severin – 62,2%
    Mehedinți – 62%
    Brăila – 61,6%
    Vâlcea – 61,4%
    Botoșani – 58,3%
    Sălaj – 58%
    Hunedoara – 57,3%
    Teleorman – 57,3%
    https://www.edupedu.ro/proiectie-ins-19-judete-vor-pierde-pana-in-2060-peste-jumatate-din-copiii-si-tinerii-din-prezent/

    Intrebare: cine va mai vota cu PSD?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.