Dacă vrei să mergi în Grecia, trebuie să știi și asta

Turiștii români care cumpără o vacanță în nordul Greciei, zonă preferată de cei care merg cu mașina, vor primi din partea hotelierilor o parte din banii plătiți pentru realizarea testului RT-PCR. Mai mulți proprietari de hoteluri din zonă, aflate în oferta de vacanță a Paralela 45, au stabilit să acorde românilor vouchere cu o valoare de 20 sau 30 de euro, care vor putea fi folosite pentru servicii extra.

Oferta este valabilă începând cu luna mai, când autoritățile elene au anunțat că deschid sezonul, și numai pentru cei care nu s-au vaccinat.

„Partenerii noștri din nordul Greciei vin în întâmpinarea turiștilor care nu au reușit să se vaccineze până la momentul începerii vacanței. Voucherul acoperă o parte importantă din costul testului, care este de 40 de euro pentru turiștii Paralela. O familie cu doi copii primește înapoi 80-120 de euro din 160 de euro, cât a plătit pe teste, pe care îi poate cheltui pe băuturi răcoritoare, mâncare, băuturi alcoolice extra la hotelul unde e cazată”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Se estimează, astfel, o creștere cu 25% a numărului turiștilor care vor merge, vara aceasta, în zonele de vacanță din nordul Greciei: Halkidiki, Thassos, Riviera Olimpului, de la 7.000 de persoane, anul trecut.

Grecia a anunțat recent că deschide sezonul estival pe 14 mai și condițiile pentru intrarea în țară a turiștilor străini.

Ministrul grec al Turismului vine la București, pe 18 martie, pentru discuții cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, despre accesul turiștilor români și greci în ambele țări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Nu mersi! Nu mă las violat cu bețigașul ăla lung, extrem de neplăcut și pe vârful căruia nu am nici o certitudine că nu ar conține ceva chestii. Să suporte hotelierii greci consecințele acțiunilor totalitare ale guvernului grec.

  2. In atentia autoritatilor din Grecia: pe mine sa nu contati pana nu va vine mintea la cap.

  3. Sa stie care vor Grecia. Cand revin le cer Citu si Voiculescu alte ii tin la granite pana vin cu test din Grecia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.