Dan Petrescu, debut cu stângul

Dan Petrescu, fost antrenor al CFR Cluj, a debutat sâmbătă cu o înfrângere pe banca noii sale echipe, Kayserispor, aflată în subsolul clasamentului din prima divizie turcă.

Kayserispor a fost învinsă de fosta echipă a lui Șumudică, Gaziantep, cu 2-1, golul victoriei fiind marcat de românul Alexandru Maxim, din penalty.

Sâmbătă, 16 ianuarie, trebuia să fie ziua derby-ului dintre antrenorii români din Turcia. Nu a fost să fie, pentru că la scurt timp după ce Dan Petrescu se instala la timona lui Kayserispor, Marius Șumudică era dat afară de la Gaziantep.

Sarcina lui Dan Petrescu de a salva Kayserispor de la retrogradare nu a început deloc simplu, deplasarea la Gaziantep, fiind una foarte dificilă. Mai ales în condițiile în care pe lângă indisponibilitatea lui Silviu Lung, a mai intervenit și cea a lui Alibec, dar și a altor 3 jucători de bază.

Elevii lui Petrescu au și început cu stângul, marcându-și un autogol, în minutul 30 al partidei. La 16 minute după pauză, Kolovetsios a reușit egalarea (1-1, min. 61).

Dan Petrescu a fost însă „trădat” de un alt român, Alexandru Maxim, care a transformat o lovitură de pedeapsă cu care gazdele au preluat conducerea (2-1, min. 77).

Antrenorul român a încercat să fie mai ofensiv pe final, efectuând toate schimbările după primirea golului, dar Keyserispor nu a mai reușit să egaleze.

Echipa lui Dan Petrescu rămâne cu 16 puncte pe locul 18, dar poate fi depășită în această etapă de alte două urmăritoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.