De la 1 iulie anul acesta, Președintele-Director General al TVR Dan Turturică și-a mărit salariul brut la 42.000 lei/lună (cca 25.000 luna net), susține Robert Turcescu. Este mult peste salariul primului-ministru sau al președintelui republicii in conditiile in care televiziunea are probleme.
„Vechiul salariu era de cca 18000 lei net. Evident cei 42.000 de lei brut includ și sporul de vechime. Este mult peste salariul primului ministru sau al președintelui republicii. Legea 41/1994 modificată și republicată spune ca președintele TVR este asimilat poziției de ministru, deci și salariul ar trebui să fie la fel. Salariul ministrului este potrivit legii de până în 20000 de lei brut pe lună.
Automat și membrii CA al TVR, care au indemnizație de 25% din salariul președintelui director-general, câștigă acum circa 7000 de lei net/luna față de 3600 cat a fost indemnizația lor până acum.
Toate acestea in condițiile în care TVR a terminat 2023 pe minus conform raportului anual depus la Parlament. În condițiile în care audiențele sunt zero, iar următoarele două ediții ale CM de fotbal au fost luate de grupul Intact…”, a mai scris Turcescu pe pagina sa de Facebook.
Comentariile sunt închise.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Ce cauta pasaretul asta basist acolo ? Doar Turcescu era mai slab pregatit ca asta.
Și eu dacă aș putea face asta as face … iar omul are creier iar creierul este cel mai „pervers” orice ii dai se obișnuiește și întotdeauna vrea mai mult … așa că acest domn nu a făcut nimic greșit din punct de vedere uman …iar din punct de vedere moral este ceva relativ ….
bravos, mey pasarica !
De la anul, Turturica va schimba instrumentul la care canta. De la basul (basist) va trece la trompeta (trumpista).
Chiar, nu se gasea in toata tara unul mai prost ca asta ?
Turturică, turturea un borfaș.
Turcescu prietenul lui Banciu, alt borfaș.
unii au radunele, unii au stoluri, altii au struti dar
doar putini au turturici la creier ! 🙁
Vorba Editat:
– la TVR, „astia” au gugushtiuci(=turturici) !
🙁 (am o invidie pe „capra lu Turturica” de vreau sa-i moara, desi nu i-s vecin !)
In ce hal a ajuns ‘colonul’de rosiori Turcescu,ii tine socoteala lui Turturica..acoperitul deconspirat la joaca cu acoperitul decopertat
Turcescu asta nu a fost deconspirat ca Secaturist activ? crapa de invidie ca ala ia mai multi bani de la stat decat primeste el de la secaturi?
Turturica este abil raptor financiar. Ia si el niste firimituri. Se consoleaza cum poate pentru karma si numele sau. Sa nu iti muti cuibul!
Turturica director de decor invizibil se vrea îmbogățit peste noapte pupând bugetul statului prin entitatea TVR. Exista cumva lege pentru propria creștere salarială, gen ‘eu îmi dau mie directorul’?
Cu toate acestea TVR nu este primul în audiențe.
Cu bhugetharul Thur Thu Rikha la mansha TVR-ul a ajuns un fel TAROM cu decolare pe invers din picaj in falihment
TVR o vaca de muls pentru fff multi borfasi,amante,sotii,copiii politicienilor si securistilor,de ce draku nu o privatizati sa se intretina singuri ci nu de la stat !