
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, că judecătorul Cristi Danileţ se poate pensiona.
„Secţia pentru judecători a CSM a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerilor privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului Vasilică-Cristi Danileţ, judecător la Tribunalul Cluj”, se arată în minuta şedinţei de miercuri.
Tot miercuri, Secţia a hotărât eliberarea din funcţie, prin pensionare, şi a trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba despre Lucian-Cătălin Mihai Zamfir, Csaba Bela Nasz şi Emilia Claudia Vişoiu.
Lucian-Cătălin Mihai Zamfir şi Csaba Bela Nasz au fost repartizaţi la începutul acestui an în unul dintre completurile de cinci judecători în materie civilă ce vor funcţiona în anul 2024 la ICCJ.
Cristi Danileţ a anunţat vineri că iese la pensie, după 25 de ani în magistratură, dar va fi prezent în continuare în spaţiul public „pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar”.
„Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură. Nu spun STOP! celorlalte preocupări ale mele. Voi fi prezent în continuare în spaţiul public pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar. Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi. Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a transmis Danileţ, într-un mesaj publicat pe Facebook.
În vârstă de 48 de ani, Cristi Danileţ a fost membru al CSM în perioada 2011 – 2017, după care a activat la Tribunalul Cluj.
În decembrie 2021, el a fost suspendat din funcţie, după ce CSM a dat trei decizii de excludere din magistratură, pe mai multe motive, printre care faptul că a postat două filmuleţe pe TikTok sau că a făcut parte din două asociaţii care criticau Guvernul.
A câştigat toate procesele împotriva CSM, iar în aprilie 2023 a fost repus în drepturi, cu plata retroactivă a salariilor.
Între timp, membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat mandatul, iar Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, a ieşit la pensie.
Sa-i stea in gat pensia nesimtita.
unul care il face corupt pe Danielet, ai mai neica o singura dovada? Daca te da in judecata?
Au avut si noi putini oameni si i-am gonit in toata lumea, vrei doar pe toderasul de la Iasi? Dea Dzeu sa te judece un toderas…
iata un aspect pozitiv :
Pensia se acorda nediscritionar tuturor :
talharilor , puscariasilor , tradatorilor de neam si tara , violatorilor , pedofililor , nebunilor , incendiatorilor , si altor scursori componente ale societatii diverse romanesti.
Ar trebuie ca Curtii Constitutionale sa i se abroge dreptul de a se pronunta in problema pensiilor spaciale!
Sau ca deciziile Curtii Constitutionale sa fie anulate cu 2/3 de Parlament. Atunci adio pensii Speciale!. Dar stiu si parlamentarii acesta de accea functioneaza minunat PRESCRIEREA dostarelor de coruptie!
va dati seama spune:
10 ian. 2024 la 20:27
Nu este el de vina ,constitutia si legile tarii au fost prost facute ! Nu vedeti ca acesti sarlatani de politicieni care conduc Romania ,nu vor sa schimbe toate anomaliile care sint in Constitutie ?
Junta militară cleptocrată din colonia bananieră îşi răsplăteşte scump cozile de topor.
Poza face cat o mie de cuvinte. Autorul a reusit sa surprinda perfect postura artificiala/gonflata a acestui personaj de vodevil (vedeti pieptul …de pui!). Astfel, fotografia releva pe deplin frustrarile. Sa te fereasca sfantul de procurorul sau de judecatorul frustrat!
@vinovatii sunt in parlament, corect spus dar ai uitat sa adaugi si USR-ul, cat a fost la putere au avut amnezie cu privire la pensiile speciale, isi amintesc de ele doar cand sunt in opozitie si vor din nou la ciolan, pardon putere!
E si normal sa fie recompensat. Ca TRADATOR de tara, Pt FURTUL arhivei SIPA , impreuna cu o alta tradatoare de tara, Monica Macovei (Folosita pt santajul celor neascultatori din justitie!), trebuia inchis pe viata( atentat la siguranta nationala!) Un produs ardelenesc marca UBB Cluj- clocitoarea de securici a tarii
Nu cautatii vinovatii unde nu sunt ! Sistemul criminal al pensiilor speciale , a fost creat si sustinut constant de psd-pnl ! El este o sursa de imbogatire nedreapta si abuziva pt. beneficiari , dar si o mita electorala pe fata ! Beneficiari – cca 2 mil. de insi cu atirnatorii , voteaza permanent PSD-PNL din start . Prin aceasta mita electorala , votul in Romania este viciat pe fata ! VINOVAT , este PARLAMENTUL Romaniei , dominat de majoritatea PSD-PNL , LASA SI CORUPTA ! Trebuie sa raspunda !
Magistratii au pensie speciala mai mare si decat europarlamentarii si functionarii europeni. Da, Corina Cretu si europarlamentarii romani au si ei pensie speciala dar nu se spune despre asta nimic. Ar trebui introdusa pe agenda publica subiectul, sa se initieze la CE si la PE masuri de eliminare a acestor pensii scandaloase uriase in Euro pentru cativa ani de munca, nu minim 15 cat e la ceilalti. Nu inteleg cum clasa politica de la noi permite CCR si magistratilor sa defineasca ei cat ar fi cuantumul veniturilor de care beneficiaza care ar asigura independenta financiara stabilita (nu e asa, e un fals) de Constitutie. Cat iti trebuie ca sa fii independent financiar stabileste in orice tara Guvernul si nu categoria beneficiara care astfel, prin CCR la sesizarea ICCJ, interzice prin decizii motivate mincinos, micsorarea pensiilor magistratilor. CCR stabileste astfel un trai in OPULENTA si nu independent financiar (independent financiar esti la 10000 lei lunar, nu la 22000 lei pensie MEDIE). Clasa politica de la noi este plina de prosti care nu gandesc, nu gasesc solutii desi ele sunt la indemana. De ce macar presa nu arata, nu dezbate aceste lucruri, poate ii trezeste pe politicieni care sa preia argumentatia si sa aibe initiative legislative corespunzatoare?
CINE A DAT LEGEA PENSIONARILOR LA 40 DE ANI PENTRU SPECIALI? pesedeul lu dracnea
Sărăcuțu, se vede pe el că este rupt de obosit de atâta muncă. Sper că duetul porcin Ciolacu- Iohannis îi dă ceva pensie minimă , ca să-și târească viața în continuare.
Caraghioslacul asta trist de om a avut tupeul sa si dea o motivare aiuritoare a deciziei sale de pensionare timpurie. Trebuie spus ca nu exista nici un argument valid pentru pensionarea timpurie a magistratilor, politistilor, serviciilor secrete, caz unic in NATO si in UE. Nici un om politic nu poate argumenta credibil aceasta decizie politica scandaloasa. Dar securismul si militarismul sunt trasaturi definitorii ale statului roman. Tot unic in NATO si UE este caracterul militarizat si nu militar, al serviciilor secrete care au fost militarizate la infiintarea lor in epoca stalinista, cum era in sfera sovietica. Azi in securismul politic romanesc aceasta masura este inca valabila doar din interesul beneficiarilor, pentru ca desi nu au arme, structura militara, activitate militara, cunostinte si studii militare, tancuri si blindate, avioane de lupta, nave de lupta, tunuri si rachete etc., serviciile de informatii SRI, SIE, STS, SPP, sunt in dispretul cetateanului definite ca militarizate si astfel personalul beneficiaza de beneficiile carierei de militar fara a fi militari (salariul, pensia speciala, varsta de pensionare timpurie desi stau toata viata la birou, pensionare anticipata etc.). Numai in dictaturi intalnesti colonei si generali in serviciile de informatii. CIA, FBI, NSA si omoloagele lor europene si canadiene nu sunt nici militare, nu ies la pensie devreme, nu iau salarii de ofiteri si generali, nu au pensie speciala si anticipata etc. Numai in Romania exista asa ceva. Deci solutia este demilitarizarea serviciilor. In cazul armatei exista state NATO unde exista pensie anticipata (in SUA un maistru militar a iesit recent la pensie cu 2500 USD la 38 de ani) si la toti exista pensie speciala (de serviciu). Solutia este ca Romania sa copieze sistemul din statele democratice, nu ura si populismul USR. Astfel, nu ar exista Danileti.
Este o idiotenie ca cei cu salarii mari , corespunzator ,,importantei,, muncii sa mai primeasca si pensie speciala .Salariile mari DETERMINA o contributie mare pentru pensie , asigurand asfel un nivel confortabil al cuantumului acesteia.
Ce ar fi putut face CSM-ul dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, liber la ‘emigrare’ spre Moldova așa cum se vehiculează în media, deh, ‘muritori de foame’ !
Alo CSM-ul,bă bolșevicilor, în țările cu adevărat democratice nu există pensii nesimțite și magistrații ies la pensie după minimum 35 de ani de activitate iar pensia este stabilită după cåt a contribuit la fondul de pensii, tâlharilor!
Democrația nu este definită prin existența pensiilor speciale.Calculul acestor pensii, este o discriminare, față de calculul pensiilor contributive, și atat !