De ce capitalismul produce anticapitaliști

Nicio altă civilizație în afara acesteia pe care dușmanii săi au numit-o capitalism nu produce mai mulți inamici interni prin simpla ei funcționare.
Oare de ce?
În esență, pentru că această civilizație stă pe un și/și. Și separația puterilor în stat, și separația puterilor în Cosmosul spiritual.

Or, acest și/și nu este la îndemâna minților superficiale. Cele mai superficiale au fost, până acum, cele pe care le-am creditat a fi mai profunde: Marx, de pildă. Care n-a avut acces la principiul separației puterilor în Cosmos (de la care, între altele, vine secularizarea) și a construit premise pentru o religie politică, cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla capitalismului. În oglindă, alt rău decisiv ce se poate întâmpla în capitalism este nerespectarea principiului separației puterilor în stat, ori neducerea acestui principiu spre toate consecințele sale.

Acum, sub ochii minților noastre superficiale, în SUA are manifestări puternice răul neducerii separației puterilor în stat până la constatarea faptului că și societatea are trei puteri ce ar trebui clar separate și echilibrate. Cele trei puteri sociale sunt: politico-juridicul (care a fost deja reglat prin separarea funcțiunilor sale și acest fapt a stat drept temei modernității), economicul (în interiorul căruia financiarul s-a făcut stăpân nelegitim al comercialului și al producției de mărfuri) și cultural-spiritualul (în lumea căruia procesele de comunicare s-au înstăpânit asupra conținuturilor și asupra capacității noastre de înțelegere).

Dar, atenție! Aceste trei puteri din societate își cer legitima lor autonomie, așadar cer un aranjament de separare în urma căruia nicio putere socială să nu poată pune stăpânire pe altă putere socială. E clar, azi, că economicul (puternic financiarizat) călărește nelegitim politico-juridicul, iar cultural-spiritualul se cuibărește tot mai mult în minți superficiale, obediente față de noii „cavaleri”.

Totul stă în ceea ce este civilizația noastră pe cele două principii simultane de separare (în stat și în Cosmos), care, în fapt, sunt trei: în stat, în Cosmos și în societate.
Blocarea minților în stricta analiză corectă a statului n-a mai permis descoperirea treimicului din societate, iar această retardare a lăsat financiar-economicului libertăți pe care n-ar fi putut să le fructifice altfel decât punând șaua pe politico-juridic și cenzura pe cultural-spiritual.

Dușmanii capitalismului (care se cred exponenții lui cei mai fideli) au învins încă din clipa în care banii au fost transformați într-o marfă printre altele. Din clipa aceea (în jurul anului 1971), ceea ce a fost civilizația capitalistă a început a face pași către un amestec de capitalism și de socialism financiar. Socialismul financiar, azi, are aspectul unei hoții din banii contribuabililor spre a salva mamuți bancari care induc crize controlate tocmai prin faptul că se știu salvabili prin hoția aceasta.
Azi, anticapitalismul cel mai radical este această hoție inaparentă. Este inaparentă pentru că sunt furați (fără vreun consimțământ posibil) bani din viitorul capacității noastre de a continua să fim productivi, un viitor care se va desfășura fără noi, prin grija strănepoților noștri și a celui mai mare multiplicator de resurse din fosta civilizație capitalistă: științele tari.

Când Montesquieu spunea că ideea sa despre separarea puterilor în stat n-ar avea precedent, nu era pe deplin onest. Da, nu avea precedent exoteric. Avea, în schimb, precedent ezoteric. Ramura creștină ezoterică în care a fost aprofundată cunoașterea treimilor (în Cosmosul spiritual mai întâi) s-a numit rozicrucianism. Câți mai știu, azi, că fundarea echilibrelor și a separării puterilor vine din creștinismul spusei „Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”?

Câți conștientizăm că abia după 1789 s-a împlinit această spusă hristică? Iată de ce abia după 1789 am avut o nouă civilizație în raport cu aceea medievală, care rămăsese una a nonseparării puterilor. Această civilizație nouă a fost numită de adversarii ei capitalism. La dreapta, nostalgia amestecului putere spirituală – putere temporală. La stânga, utopia unor religii noi călărite de politic (fascism, nazism, comunism).

Axială pentru noua civilizație era percepția puterilor. Unii le vedeau pe verticala ierarhiei (dreapta), alții le vedeau pe orizontala unei pseudoseparări (stânga). Și unii, și alții erau antimoderni (antiseparare). Centrul, adică separarea reală a puterilor, urma să aibă cei mai puțini prieteni și cele mai puține minți profunde și convingătoare. Ceea ce nu a putut împiedica însă libertatea economică să producă o nouă civilizație, una bazată pe resurse ivite din cunoașterea științifică. Abia acum, sub pandemie, vechea dreaptă, în nostalgia ei după verticala pierdută, a găsit o cale de a înlocui Centrul cu un nou amestec: și verticala religie-stat, și orizontala stat-religie.

Grav este că, acum, religiosul este extras din științific. Asta, da, nu are precedent. Și ăsta poate fi începutul sfârșitului civilizației așa-zis capitaliste. Dacă nu cumva elitele vor decide să adopte gândirea antroposofică, singura care a aprofundat căile de mijloc (Centrul), fiind continuatoarea exoterică a rozicrucianismului. Dar asta nu se poate întâmpla prea curând. Iar noi, cei mulți, vom înțelege ce a fost capitalismul abia după ce nu va mai fi. Atunci vom vedea mai clar stâlpii pe care s-a bazat: 1. Statul de drept; 2. Piața liberă; 3. Științele tari; 4. Secularizarea (fapt teologico-politic caracteristic modernității clasice). Cei patru stâlpi fac sistem. Toți patru au derivat din separații ale puterilor în stat. Statul de drept? Separația dintre politic și juridic. Piața liberă? Separația dintre economic și politic. Științele? Separația dintre cunoaștere și religie. Secularizarea? Separația dintre religie și politic. Orice restaurare a nonseparărilor conduce la o formă ori alta de totalitarism, așa cum vedem că se precipită lucrurile din pricina înstăpânirii actuale a economicului asupra politicului. Uluitorul adevăr mincinos al vaccinurilor este, acum, povestea acestei împărății în care politicul se închină în fața comercial-economicului fără nostalgia legitimei sale autonomii. Nici măcar aceea care ar fi putut decide: noi optăm parțial pentru imunizarea naturală prin care am scăpat de gripa spaniolă.

Dacă acțiunea noastră socială a urmat calea unei serii de separări în lumea puterilor, acțiunea noastră științifică a urmat calea inversă: unificarea forțelor din natură a fost constant factorul cel mai important al progreselor cunoașterii.

Din punctul de vedere al acestei polarități, devine plauzibil de ce există, azi, o încercare de a așeza științificul în locul vechiului religios. Atâta doar că a transmuta în social ceva ce este caracteristic științificului nu poate fi o formă de înțelepciune. Chit că poate fi o nouă formă de putere. În fine… Nebunie e înțelepciunea acestei lumi, zice Pavel, față de aceea din lumea care S-a întrupat ca să anunțe, între altele, că aici stăpân e Tatăl Minciunii…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Capitalismul generează trei chestiuni: război, fascism și comunism. Sistemic în capitalism „elita”ce reprezintă 1% din beneficiarii reali ai capitalismului,exploatează restul de 99% , care la rândul lor se canibalizeaza între ei pentru a ajunge cât mai aproape de masa celor 1%.

  2. nonsense, mai bine intreaba de ce comitetul centrat a fost corrupt de capitalisti 10 ani nainte de lovitura de stat 1989. Extrem de simplu, romania trebuia infometata, toata productia tarii pleca spre vest in trenuri marfa zilnic, cu vagoane ce nu se mai teriminau, ca la lovitura de stat 1989 poporului sa i se spune, „da, communismul este rau ca faceti foamea, ce vreti voi e capitalism” care este jaf legalizat. Poporul saracu dorea alungarea clasei privilegiate de la conducere, deci isi dorea communism. Dar can televizia intra pa mana capitalistilor din launtru si din afara, ca lucau pa felie cu aia dinafara, atunci televizia iti spune ce vrei tu. Extrem de simplu. Daia can capitalismu vor sa jefuiasca o tara proasta, acapareaza televizia din prima. Fara propagada capitalista prin televizie, nu exista capitalism, pen ca poporu incepe sa se organizeze in Sindicate, Partide Communiste, Partide Socialiste, Partide Muncitoresti etc etc, iar capitalismu nare nici o sansa. Jos capitalismu din romania si din intreaga lume. Vestul capitalist isi face bani din aer cu care jefuiesc europa de est, de exemplu. Asa au distrus europa estica.

    Da diune sa stiti voi cu dealea, ca voi le dati diplome de bacuri la despartit de cuvinte in linute, o treaba lafel de opresie capitalista. Radio Romania International are periodic cam 2 ore pa zi sai invete pa oameni cum se despart cuvintele correct in liniute, numai daia casa se despart ele. Adica nici aia plecati sa nu scape. Ba tampitilor, in ce hal ati ajuns.

  3. In capotalism nu exista separatia puterilor in stat pentru ca baza functionatii statului este o caracatita in care depind unii de altii si unii si altii se folosesc de orice mijloace pentru manipularea minciunilor crase! Poate din Romania, nu se vad manifestarile grosolane practicate de caposii lacomi si acaparatori in majoritatea tarilor, dar in si din strainatate(depinde de locatie), vezi aproape orice. Traim in Romania o minciuna continua din toate punctele de vedere, si ce minciuni crase! Pot da exemple cu ghiotura! Titlul spune, citez:”de ce capitalismul produce anticapitalisti”? Oare de ce, daca manipularea, excrocheriile, santajul, bulversarea cetateanului, nivelul de trai nu sunt la cote alarmante! Sa nu uitam de alta manipulare imputita:”presa e a 4-a putere in stat”! S-o credeti voi, sunt cam toti spoiti cand de unii cand de altii si tot pentru sustinerea minciunilor manipulatorii si a infractorilor dovediti, la fel sunt mare parte din entitatile de lux financiar care exista in Romania ca in orice tara de pe glob.

  4. domnule buduca iesirea sua din etalonul aur avut loc dupa citeva evenimente ca asasinarea lui jfk , vietnam ,asasinarea lui mlk ,asasinarea lui bobby kennedy, si atacul israelian asupra uss liberty….fortele sioniste si complexul militar industrial noul imperialism si-a stabilit moneda de hirtie ca moneda universala…din abundenta…vietnam a fost razboiul …cu arcanul…cu problemele particulare …de atunci armata sua este …angajata cu salariu…criza din 2008 a fost depasita tiparind bani …anticapitalistii aia de care vorbesti vor razboi cu china comunista …..despre ce vorbesti ?

  5. Atentie, PROGRESISMUL nu este anticapitalist pentru ca elitele sale sunt putred de bogate si niciunul nu vrea nationalizari. Dar este TOTALITAR. Vine cu idei de stanga de fatada pentru a prosti tinerii si fraierii in general. In plus a preluat agresivitatea si intoleranta fata de alte idei de la fascisti. Pe scurt banditii care conduc progresismul au facut un cocktail cu exact ce la convine imprumutand din toate ideologiile. Dar e ca si cand ne-am intreba: „Oare clanul interlop din sectorul 5 ce ideologie are… or fi marxisti sau trotzchisti !!”

  6. Capitalismul se dovedeste in mod constat un sistem esuat care distruge natura si sanatatea oamenilor pentru ca niste indivizi sa aiba mai multe cifre verzi pe un calculator. E bine ca se distruge acest sistem care e fiul legitim al imperialismului britanic si olandez

  7. Fie el capitalism ori comunism (ambele „izme” cim zice Ike D ) au nevoie si de fraieri care să producă prin munca si mintea lor papa și alte bunuri, altfel toti (justiție, armata, politici, bancheri,etc.) au să mănînce la meniul zilei felul unu ciorbă de hîrtie și felul doi fulgi de aur în sos de argint.

  8. Păi simplu bre.. Pentru că educația, moralitatea societății au scăzut. Boul, care ce vrea capitalist, nu mai știe de disciplină și respect. Are impresia că poate orice și cu bani ajunge să-și răscumpere infracțiunile, imbecilitățile.. Deci aici e hiba mare. Lipsa de disciplină.. De nu crezi vezi un pic țări cum e Japonia, Coreea, sau China mai ales..Pricepi diferențele față de o americă sau europa occidentală ?? Românu in speță e incă in evul mediu timpuriu,. Încă pupă moaște și se inchină la o mafie numită BOR,. E clar o lipsă casă de educație, e cultură primitivă..Religia trebuie să te invețe altceva, disciplină, sacrificiu, respect reciproc.. Iar de românu a făcut comunismul de cacao, acu la fel face și cu așa numitul capitalism, pe care evident nu le pricepe

  9. Capitalismul in teorie este la fel de utopic precum comunismul,iar in practica,capitalismul cu lozincile libertatii de sanse,a statului de drept cu zicerea ca nimeni nu este mai presus de lege,cu drepturile omului acelesi pentru toti,libertate de exprimare si protest si alte d’astea care s-au dovedit,pas cu pas,a fi doar basme,s-a apropiat cel mai mult de modelul teoretic atata vreme cat regimurile si capeteniile tarilor Occidentale aveau teama de regimul socialist.Cand acesta nu mai a reprezentat un pericol important, capitalismul a luat-o spre dreapta salbateca cu aspecte naziste si bolsevice tot mai pronuntate si cu partide tzinute de fatzada,unele mai de asazisa stanga,sau mai tari in minciuni si cu propaganda pe masura cele de dreapta,toate dirijate de state paralele finantzate de tagma jefuitorilor cotizanti,dar si beneficiari de privilegii care tagma finanteaza ce o avantajeaza si legile care le convin,adica politica de dreapta chiar cu nazism si bolsevism cu tot,iar stanga inseamna poporul care nu are bani sa intretina practic niciun partid politic cu adevarat in avantajul sau,ca nici sindicatele angajatilor nu mai pot sa finanteze partide, imbuibatii facand tot posibilul ca nici sindicatele,libere si independente alta data,sa nu mai existe.Iar alegerile se refera numai la ce li se ofera cetatenilor pe buletinele de vot in campaniile celor plini de bani,bani trasi din munca altora,adica partide gasti mincinoase,care sunt alese si alea cu tableta si care,cu cat se declara gasca mai de dreapta,cu atat fac intotdeauna altceva fatza de ce promit,sau fac tampenii contra poporului lor dintre cele ce le dicteaza clientela si stapanii lor mondiali.

  10. Ne-am dorit foarte multi capitalismul.Parintii nostrii ,care au trait in capitalism,aveau indoieli cu privinta la viitorul nostru dupa revolutie,, e maica ,nu va bucuratii ,ca nu stiti ce va asteapta,, Bunicul nostru spuneachiar inainte de 1989 :
    1.Sa nu va angajati niciodata la patroni; 2.Sa nu va imprumutati niciodata de la banci;3.Meseriile cautate tot timpul vor fi medic si inginer silvic >Nu l-am crezut
    Am crezut in libertate,in dremocatie,in dreptate,in obtinerea unor conditii de trai mai bune in functie de munca si calitati.Nu este asa.Ai muncit.Degeaba.Cei care au taiat frunze la caini,nu au muncit,nu s-au trezit la ora 5 sa mearga pe viscol la servici,au mai multi bani ca tine,se plimba prin toate tarile,au masini scumpe,au vile,se trateaza in strainatate.Tot ce a partinut poporului,nu mai este.toata munca noastra nu mai este.Ni s-a aratat un pic de libertate ,ca dreptul de a vorbii liber,dreptul de a calatorii,in schimbul gazelor,petrolului,apei electricitatii etc.Acum nu mai avem nici dreptul asta.

  11. Cu rare exceptii, in toate vremurile egoistii, hraparetii si sarlatanii din Romania au fost in cardasie cu egoistii, hraparetii si sarlatanii mondiali. Sarlatanii au stiut si stiu ca, cine are averea, resursele de existenta, are puterea in Tara si in Lume. „Separarea puterii” este o cardasie subterana, perversa pentru a pacali pe naivi. Cei care detin averea, resursele de existenta, pot sa santajeze, sa corupa, sa sanctioneze, sa pedepsesca pe cei care nu detin. Cei care detin averea si resursele de existenta pot plati :politicieni, juristi, jurnalisti,ingineri, oameni de stiinta…pentru a-i elimina pe cei care le stau in cale. Faptul ca egoistii si hraparetii au condus prost si rau intentionat Lumea, se vede acum mai mult ca niciodata. Cei saraci nu mai au pentru respirat nici oxigen suficient in aer, nu mai au apa buna de baut(panza freatica a fost infectata}, ploile sunt acide, toate fructele, legumele si celelalte produse naturale sunt toxice, pasarile salbatice, pestii… sunt pe cale de disparitie, au crescut fenomenele naturale extreme. Doar conflictele si razboaiele au continuat intr-un lant neintrerupt. Mereu in istorie nu s-a terminat un razboi si deja a inceput altul!

  12. nu va mai avea nevoie de capitalishti,
    Capitalul se va intrupa,
    asa scrie marx in Capitalul.
    -sau satana,sheful lor,cum vrei.

  13. ba narozilor, capitalismul nu e „ideologie”, so pui in comparatie cu orice altceva. Capitalismu e la fundu groapii de chachat. Nu poate cadea mai jos. Ce da la fraieri o aluzie de stabilitate a instabilitatii. Criza in capitalism e permanenta offset, cu crize extreme periodice la fiecare 4-7 ani. Baga capitalism in sahara si nisipul va disparea. Au bagat la capitalism la apa, si apa, cea mai abundenta treaba pa planeta asta, si apa potabila va disparea, tre so cumperi la pret de aur, de ex pa o autostrada. Al doua treaba abundenta pa planeta asta e tzitzeiu, uleiul crud.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.