De ce nu am votat?

Numai în 1990 am mai asistat la o asemenea isterie electorală. Şi acum președintele Iohannis a ieșit la rampă ca un propagandist electoral de cele mai banale trăsături, premierul, la fel, încercînd să acopere faptul că a uitat să-și facă mutația în buletin, iar televiziunile, toate într-un extaz de parcă ar fi fost chemate să pună umărul la producerea unei minuni pe pămîntul României, au cîntat ”Hai, români, la vot!”. Toată suflarea politică mai răsărită a defilat pe micile ecrane să ne spună cu ce gînduri a strecurat buletinul în urne. Şi toți îi dădeau zor cu votul pentru viitor, pentru schimbare, pentru prosperitate. Actorie curată! Toți politicienii răspundeau cu privirea țintită în cameră, dar cu gîndul la ei înșiși, la nevasta și la copiii lor. Se vedea după lejeritatea cu care băteau cîmpii.

Eu nu mai votez pentru că n-am văzut pe nimeni ieșind din politică mai sărac. Şi pentru că mai aștept să văd unul care să plece împăcat. A intrat pentru cutare lucru, a rezolvat și ”la revedere”.

Nu mai votez pentru că nu vreau să contribui la validarea scrutinului. Toată povestea cu schimbarea este o iluzie. Mută avantajele și prerogativele de la o tabără la alta. Va face DNA-ul mai multă sau mai puțină anticorupție din moment ce sub umbrela tuturor mahărilor din România un client a scos în cash 120 de milioane de euro din bănci? N-a aflat Laura Codruța Kövesi de cele 120 de milioane de euro și că au fost scoase pentru a fi cărate la o ușă sau la alta? N-a aflat SRI-ul, care păzește Constituția și amenințarea teroristă, la cine s-au dus sacoșele cu bani scoase de Stelu?

Să merg la vot ca lucrurile să se schimbe pe ici, pe colo, dar marile fraude să rămînă așa cum au fost? Şi la Băsescu, și la Elena Udrea, și la Florian Coldea, și la Sorin Blejnar și la toți interpușii lor? De ce să merg la vot? Ca să se laude șmecherii cu iluzia de democrație? Schimbarea nu se arată a fi decît la principalii titulari de posturi. Asta și urmăresc cînd ne toacă la cap cu schimbare și iar schimbare. Să se care ceilalți și să vină ei. Eu și alții care am susține o schimbare cu votul nostru să-i batem în cuie pe posturile rîvnite. Adică să votez ca să-mi comunice a doua zi cu ce rezultat vor conduce ei sau ceilalți și cine va primi șpaga la marile atribuiri de contracte? Cu cîteva zile înaintea alegerilor, ministrul Sorin Bușe, de la Transporturi, fost pe la Renault, pe la Toyota și emigrant în Canada, a anunțat adjudecarea licitației pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Gurasada-Simeria. Tehnocratul în agricultură Cioloș l-a schimbat pe tehnocratul în transporturi Costescu și l-a pus pe Sorin Bușe, sub a cărui inexplicabilă domnie s-a comunicat adjudecarea tronsonului de cale ferată Gurasada-Simeria cu 2,5 miliarde de lei, adică 685 de milioane de euro. Şi ca în plină dispută electorală să nu vedem manțocăria, în fapt fiind vorba despre cea mai scumpă.

Să votez ca să validez un asemenea tun dat pe piața românească numai de firme străine (românii nu au acces la aceste licitații, ei fiind constant numai clienți DNA)? De ce să-i validez eu fie și cu un vot doctoratul doamnei Kövesi (voi adăuga la finalul acestui editorial cumplita și descalificanta concluzie a comisiei de analiză în legătură cu încropeala intelectuală a Laurei Codruţa Kövesi, numită și Teză de doctorat numai pe la Timișoara). De ce să validez eu banii scoși de Stelu din ANRP și cărați cu sacoșa la cei care ar fi trebuit să dispună stoparea operațiunii? De ce să dau un vot nu contează cui din moment ce un tun de 200 de milioane de euro se poate da pe teritoriul României și pe un proiect din România, iar SRI și DNA fugăresc diverse partide și cînd n-au ce face se uită la lună?

Numai așa, ca să rezulte o participare impresionantă la vot?

Mai bine nu votez!

Post-scriptum: Concluziile comisiei de expertiză a doctoratului:

”Ţinând cont de toate cele de mai sus, Comisia de lucru care a analizat sesizarea de plagiat ce face obiectul acestui Raport, înaintează preşedintelui Comisiei Ştiinţe juridice a CNATDCU următoarele propuneri:
1. Menţinerea titlului de doctor al dnei. Codruţa Laura Kövesi, retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancţiune excesivă şi neadaptată; 2. publicarea Raportului comun al Comisiei noastre şi anexarea acestuia la toate exemplarele din teza dnei. Kövesi prezente în toate bibliotecile din ţară – mai ales, în Universitatea de Vest din Timişoara,unde teza a fost susţinută. 3. Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când – deşi nu se poate reţine plagiatul – în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat.

Prof. Claudia Ghica-Lemarchand, Prof. Vlad Constantinesco
Conf. Radu Chiriţă”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.