Motivul pentru care cancelarul austriac vine la Bucureşti

In perioada 6-7 martie, lideri europeni se vor la Bucureşti pentru Congresul Partidului Popular European. Unul dintre liderii care vor fi în capitala României va fi cancearul austriac Karl Nehammer, principalul opozant al intrării României în Schengen.

Incercăm să obţinem o negociere, dacă tot vine Karl Nehammer, a spus Rareş Bogdan întrebat, sâmbătă, la Antena 3, despre intrarea României în Schengen şi cu graniţele terestre, după intrarea cu graniţele aeriene şi maritime.

”Sigur că mi-ar place foarte mult ca, în momentul când veţi face emisiuni, probabil, cu toţi cei 13 şefi de stat şi de guvern care vin la Bucureşti între 6 şi 8 (…) să putem să avem şi un anunţ excepţional. Nu ştiu dacă se va reuşi acest lucru. Nu ascund că lucrăm la asta, încercăm să obţinem o negociere, că, dacă tot vine Karl Nehammer şi îl vedem la faţă, măcar să vină şi cu un anunţ, să nu vină doar cu ideea de a-l înjura”, a răspuns Bogdan.

Va mai fi posibila intrarea definitive în Schengen se poate obţine în acest an? ”Da, da, poate fi 2024 cu un anunţ prietenos făcut de liderii partidului de guvernământ din Austria, chiar la congresul de la Bucureşti (…) Nu vreau să creez aşteptare”, a mai zis Rareş Bogdan.

Congresul PPE va reuni peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care  se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European,  şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

28 de Comentarii

  1. Cancelarul austriac vine pentru Congresul Partidului Popular European! LIMBRICUL RAREŞ BOGDAN MINTE CU NERUŞINARE! POLITICIENII ŞI NEMERNICUL DE LA COTROCENI MINT CU NERUŞINARE! ROMÂNIA NU INTRA IN SCHENGEN!

  2. Minciună pe toată linia! PPE afară din ”șparlamentu” UE la, muncă cu voi ! În rest gargară politică ieftină , marcă dâmbovițeană cu is de SRI.

  3. Altă scursură made în colonie!…nu cancelarul,nu…ci rujatul Ur sulei…poate se nimerește din întâmplare o rachetă de tenis…

  4. Odată cu înmormântarea lui Navalnai și revolta rusnacilor, a început teroarea pentru intimidare și înfricoșare prin atacuri in diferite zone ale Rusiei și tot de ruși! Nu are cum sa ajungă atacurile ukraineenilor tocmai in Sankt Petersburg! https://youtu.be/ftn_ouqvM3o?si=QdUtgbSrikyphufj
    Exista pe YouTube și înregistrări video rusnace care bănuiesc intimidarea rușilor să îl voteze doar pe tătucul Putin.

  5. … ii intereseaza si vor sa afle cine plateste pentru Congresul Partidului Popular European; cine suporta costurile?

  6. Bună!
    „Incercăm să obţinem o negociere, dacă tot vine Karl Nehammer, a spus Rareş Bogdan întrebat, sâmbătă, la Antena 3, despre intrarea României în Schengen şi cu graniţele terestre, după intrarea cu graniţele aeriene şi maritime”.
    SUNTEȚI FĂRĂ PIC DE DEMNITATE SI INTELIGENȚĂ! NU ATI ÎNȚELES NICI ACUM CĂ AUSTRIA ISI BATE JOC DE ROMÂNIA? NU E NIMIC DE NEGOCIAT! RÂDE DE VOI CA SUNTETI SLUGI UMILE ȘI…P
    De ce face Austria bataia asta de joc? Nu ati aflat? Aveti servicii de informatii , consilieri, diplomati , specialiști, etc. CHIAR NU ȘTIȚI DE CE ? E legat de cedări de ordin economico -financiar? O face la ordinul unor puteri? Sau și una și cealalta ? Spuneți voi deștepții care ati pus ROMÂNIA in genunchi!
    PS.
    Pentru ce vreți votul cetățenilor ?
    Ati pus țara in coada Europei cu statut de COLONIE DEVALIZATA .
    E deajuns! Ati reușit!
    Locul la multi dintre voi e dupa gratii!
    CE ATI FACUT CU ROSIA MONTANA?
    CU PETROLUL, GAZELE, PADURILE TARII?
    UNDE E PETROCHIMIA? UNDE SUNT COMBINATELE DE INGRASAMINTE PENTRU AGRICULTURA? O TARA RUINATA DE HOTI SI TRĂDĂTORI!

  7. Bună!
    Sosește Nehammer la București?
    Pt atitudinea si faptele lui repetate de umilire României trebuie tratat cu titala indiferența, nici buna ziua,doar sa i se intoarca spatele ca si cum nu ar fi prezent! O MIZERIE DE OM CU APUCATURI, REFLXE IMPERIALE ! AU FOST IMPERIU SI SUNT ACUM IN RAPORT CU papagalii nostri.

  8. Daca Romania ar fi fost condusa de patrioti, cancelarului i s-ar fi refuzat intrarea pe teritoriul Romaniei. Daca.

  9. După ce că suntem săraci, striviți de lipsuri și nevoi, v-ați hotărât ca să veniți să vă-mbuibați la noi, lifte spurcate ce sunteți ?!
    Ați ales Bucureștiul de frică , deoarece în alte capitale ați fi fost huiduiți și alungați cu pietre, de peste tot ?
    V-ați prins că românii sunt buni, răbdători și iertători și profitați de ocazie, după ce ne umiliți cu tot felul de decizii cretine luate la nivel UE și veniți aici cu aerele voastre de neam prost și sfidător, batjocoritor și disprețuitor, mai ales pentru faptul că suntem un Popor creștin, ortodox și nu aplicăm întocmai toate directivele voastre bune de șters la coor, partea anatomică pe care o folosiți pentru plăcerile voastre bolnăvicioase !
    Vă dați seama cât ne costă această paranghelie cu peste 2000 de mâncători de rahat doar prin ședințe și congrese, că-n rest sunt ahtiați după toate bunătățile de la caviar , la vită Kobe, nu ca ei 😉 și băuturi de mii de euro, că are balta pește și românii bani de îngrășat porcii în Ajunul ce nu pare a fi prea departe ! 😎
    Siktir, nemernicilor !

  10. Ne bucuram ca fraierii avind impresia ca acest Congres al Partidului Popular European ,ne-ar avantaja cu ceva pe noi.Nu uitati ca toata cheltuiala pt. circoteca asta ,o platesc fraierii de romani.Cit despre ce spune doamna rujata si fardata ,Rares Bogdan ,sint doar povesti si minciuni .Refuzul de a intra in Schenghen este dirijat din cu totul alt loc ,austriecii sint doar excutantii.Este trist pt. ca noi inca nu am sesizat asta si ne-am lasat dusi cu presul.La inceput a fost Olanda ,dupa care a predat stafeta Austriei si cind nu va mai fi nici Austria, stafeta o va prelua alta tara occidentala .

  11. @ Probabil că este un spectacol grandios cu 2000 de reprezentanți din 40 de țări, ? Îl dau și la TV sau este sau este doar persoane cu bilete și invitații, ?

  12. & În aceeași perioadă au și bulgarii un festival de muzică la Ruse, deci au și concurență la așa spectacol popular grandios, ?

  13. În perioada 6-7 martie ar trebui să fie toți românii pe străzi, blocându-le în toate felurile posibile. Dac-ar scanda și ceva cu plăcuțe suedeze ar fi și mai frumos. Dar asta s-ar întâmpla într-o altă Românie. În care mânie chiar înseamnă ceva.

  14. Raresica – Batistuta voi ardelenii v-ati obisnuit sclavii austriecilor, in rest joci un teatru ordinar prin care jupuiti tara cu acel Grup de la Cluj ! Cine nu s-a prins inca cum e tara sa mearga ca oile sa voteze !

  15. ”Nu ascund că lucrăm la asta,”

    De 34 de ani ”lucreaza” guvernantii la strategii pt prosperitate, inflorirea economiei, iar tara merge din ce in ce mai rau. Acum este apogeul raului a celor 34 de ani. Cum ”omul sfinteste locul” ma intreb cu ce tupeu mai fac acesti politicieni campanie electorala?! Ei au adus tara in asa hal ! Oare ce rezultate asteapta acestia de la noi-votantii?!

  16. Fotografia arata dintzii de rozator. Luna trecuta fiind in tzara am vazut ca pentru un € primesc 5 lei, mi-a vanit gandul ca pentru un € Austria platea mai mult de 13 shilingi, Germania mai mult de 7 marci. Romania este bogata. Bogata shi in coruptzie shi furt, de aproape 35 de ani! Pacat!

  17. Pentru neamul lui Batistuță, infinitivul lung este plăcere, nu placere, așa că se zice MI-AR PLĂCEA! Ca de exemplu în propoziția ce urmează: mie mi-ar plăcea să rămâi pe drumuri, cum se cuvine oricărui demagog!

  18. M-coiauxul si Chilotatul pling cu lacrimi de crocodil .Sefi de stat si de guverne din 40 de tari democratice vin la Bucuresti avind drept reper numele doamnei Ursula .Ca si model de comparatie Sosoaca se da in „barcile” divortului iar Simion face fotografii cu afisele in spate vadit deranjat de costumul la trei nasturi ramas olecuta in urma vremurilor ca si partidul dealtfel cit despre USR el este chiar inexistent mergind pe mina lui Barna,Orban ,Kelemen si Tomac .

  19. Rareș Bogdan și limba română:”Sigur că mi-ar place foarte mult…”
    Așa se întâmplă atunci când incultura iese din ceasul „Vacheron Constantin” de 25 000 euro…

  20. Credeți ca LICHELELE acestea sunt populare ? În loc de caviar lichelele populare să mănânce larve gândaci lăcuste călătoare ( și așa călătoresc lăcustele populare foarte mult ) La hotel fără apă caldă program scurt de două ore cu apă călduță obligatoriu la dușuri doi câte doi. Popularii trebuie să ne demonstreze ca sunt în stare să transpună în viața propriile lor directive.

  21. Cine au fost primii europeni , membrii in PPE din romania, care au dat și recomandare pentru admiterea altora borfași romîni,. E, cine a fost ?? Evident UDMR bre, Maghiarii au fost primii in PPE..Ar trebui să pună pe gînduri pe unii care eventual judecă..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.