Panaramele din energie și de ce Basescu e aproape de adevăr
Panarame, pluralul de la panarama. În argou: tip ridicol, care se dă în spectacol cu o conduită aberantă. Sau, peiorativ, femeie de moravuri ușoare.
Traian Băsescu a folosit cuvântul exact în acest sens când a vorbit despre oamenii care s-au perindat pe fotoliul de ministru al energiei. Și, din păcate, a nimerit-o.
Dincolo de performanța individuală a fiecăruia, indicatorul care contează e brutal: România a pierdut mii de MW de capacități dispecerizabile – cărbune și gaze – în timp ce noile capacități au fost amânate ani de zile, cu o consecvență care miroase a sabotaj institutionalizat.
Dar să vedem, totuși, cine au fost miniștrii. Unii au avut minister dedicat, alții au prins energia ca pe un apendice într-un portofoliu umflat.
Părerea mea e alta: „panaramele” adevărate din energie nu sunt neapărat cei pe care i-ar fi putul nominaliza Băsescu. Și despre ei o să vorbim.
Bilanțul: plusuri de fațadă, minusuri de mii de MW
Cine e cu plus și cine e cu minus. Hai să facem socoteala, neuitându-ne la discursurile oficialilor.
În mandatul lui Varujan Vosganian a fost dat în folosință Reactorul 2 de la Cernavodă. Plus 720 MW pe nuclear. Frumos pe hârtie. Doar că o astfel de investiție se întinde pe zeci de ani și a fost începută pe vremea „împușcatului”. Dacă trecem punerea în funcțiune în dreptul cuiva, atunci meritul e al tuturor miniștrilor care s-au perindat până în ziua în care s-a aprins becul. Vosganian a tăiat panglica. Atât.
La Adriean Videanu apare plusul privat: 860 MW de la termocentrala OMV Petrom de la Brazi. Dacă putem vorbi de „merit”, acesta este că doar nu i-au încurcat pe austrieci. Au lăsat capitalul privat să muncească. Restul sistemului, însă, a continuat să se topească.
Pentru că problema reală nu e ce s-a mai adăugat, ci ce s-a scos. Capacități pe cărbune și gaze au fost retrase din funcțiune cu o consecvență de demolare controlată, iar în locul lor – aproape nimic. Documentele de pe site-urile Ministerului Energiei și, mai ales, ale ANRE sunt o harababură instituțională. Există un portal din care trebuie să deduci datele. Dacă nu ai memorie instituțională și ceva cunoștințe tehnice, rămâi cu ochii-n soare. Exemplu: astăzi sunt 542 de producători licențiați de energie electrică. Nu ți se spune ce capacități au, nici pe ce combustibil merge. Majoritatea sunt regenerabili – fotovoltaic și eolian. Dar marii producători, cei care țin peste 70% din consum, sunt tot ai statului sau cu stat majoritar. Și tocmai ăia se topesc.
Cifrele pierderilor:
- 2012, Chiscani–Brăila: două grupuri (437 MW) plus CET-ul de 75 MW → 510 MW scoși din priză.
- 2019: CET Galați – 165 MW.
- După 2020: CET Progresul (Elcen) – 50 MW.
- Centrala veche de la Iernut – 600 MW disparuți.
- CET-uri mici dezafectate: Bacău, Arad, Oradea, Constanța și altele.
- Iași și Govora: CET-uri pe cărbune scoase din funcțiune.
- Combinatul Energetic Hunedoara: Mintia Deva – 1.285 MW.
- Combinatul Energetic Oltenia: 1.275 MW închiși.
Adună. Nu e „restructurare”. E evacuare sistematică de MW dispecerizabili.
Pe regenerabile au fost două valuri ”cu plus”. Primul a pornit în perioada Videanu și miniștrii care au urmat n-au băgat bețe în roate investitorilor privați. Al doilea val, din 2023 încoace, e ținut în viață de PNRR. Ambele valuri se referă la invetiții private. Statul, în schimb, a excelat la închis, nu la deschis. Statul în schimb nu s-a gandit ca la toate aceste regenerabile sunt necesare capacități de stocare.
Asta e bilanțul. Plusuri care nu contează (și se vede) din regenerabile. Minusuri clare, consistente și greu de iertat.
Am încercat sa fac un tabel al ”plusurilor si minusurilor” de capacități care să fie cât mai aproape de realitate. Sigur sunt greșeli de atribuire dar nu sunt multe. Problema este că în timpul ministeriatelor lui Virgil Popescu și Sebastian Burduja au fost retrase licențele de la ANRE (ghinionul lor!).
Acesta arată așa:

Calendarul ”morții” cărbunelui nu a venit din strategie. A venit din negociere!
Hai să tăiem din confuzie. Și din minciună.
Prima versiune a PNIESC (2019–2030 – Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice), trimisă la Bruxelles de guvernul Viorica Dăncilă, se referea la scoaterea cărbunelui din mixul electroenergetic dar nu conținea niciun calendar explicit de eliminare a producției pe cărbune. Adică Viorica Dăncilă făcea ”o românească”. Documentul vorbea frumos despre reducerea emisiilor, creșterea regenerabilelor și modernizare. Zero dată-limită pentru lignit și huilă. Zero obligație de închidere forțată.
Angajamentul concret, cu termene și etape, a apărut abia în 2021. În timpul negocierilor pe PNRR. Guvernul Florin Cîțu. Ministru al energiei: Virgil Popescu. Atunci s-a bătut în cuie retragerea etapizată a cărbunelui. Apoi a fost transpusă în lege prin OUG 108/2022 privind decarbonizarea, care fixează termenul final: 31 decembrie 2032.
În spațiul public cele două documente se amestecă voit. Greșit. PNIESC e strategia energetică și climatică a României până în 2030. E proastă, condamnabilă și trebuie schimbată și renegociată. PNRR e instrumentul financiar: reforme și investiții în schimbul banilor europeni. Prima versiune a PNIESC nu obliga la nimic legat de calendarul cărbunelui. Tipic românesc. Calendarul a venit din negocierea PNRR, coordonată de Cristian Ghinea (Investiții și Proiecte Europene), care s-a lăsat dus de nas cu partea energetică pe mâna lui Virgil Popescu. S-a văzut că nu a avut cine să-l consilieze pe ministrul energiei! (sau poate nu a fost nevoie!)
Deci obligația României de a scoate din producție grupurile pe lignit și huilă putem considera că își are originea în PNIESC-ul lui Dăncilă, care de fapt crea o obligație dar nu spunea cand se va înfăptui. Obligația își are originea în angajamentele asumate prin PNRR și legiferate ulterior de Parlament. Distincția nu e academică. E politică. Mută responsabilitatea din zona unei strategii generale, în zona unui angajament ferm, negociat concret și acceptat de un guvern în fața Comisiei Europene.
Capul plecat. Negocierea PNRR și prețul plătit de români în MW
Greșeala nu e a documentelor. E a oamenilor care au negociat în orb.
„Niște băieți” de capul lor, puși să rezolve o problemă la care nu se pricepeau. Au semnat retragerea capacităților pe cărbune fără să se întrebe, măcar o secundă, ce pui în locul lor. Zero plan de înlocuire. Zero gândire pe termen mediu. Doar calendar de închidere și bife pentru Bruxelles.
Ministrul energiei trebuia să știe. Ăsta e jobul lui. Nu putem pretinde ca ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene sau primului ministrul să stăpânească cabala sistemului electroenergetic. Dar ei l-au crezut pe ministrul energiei, că se pricepe, că e minsitru, că e la energie!
Comisia Europeană a luat de bune toate datele și poveștile aduse de partea română. A zis „ok”. Și gata. Așa s-a bătut în cuie prelungirea pe perfuzii a industriei energetice românești. Moarte lentă, cu termene frumoase și fonduri europene pe masă.
Nu înțeleg cum miniștrii negociatori nu au chemat profesioniști. Cum au înghițit toate gogoșile fără să ceară o a doua opinie tehnică serioasă. Au luat totul de-a gata.
Bilanțul final: ”panaramele” reale și factura pe care o plătim
Concluzia e simplă și urâtă. Băsescu a arătat cu degetul spre miniștri. Avea dreptate pe jumătate. Au fost incompetenți, au fost nepregătiți, au fost uneori pure decoruri. Au negociat în orb, au înghițit calendarul, au bifat reformele și au lăsat sistemul energetic românesc pe perfuzii. MW-ii dispecerizabili au dispărut cu miile. În locul lor au venit promisiuni, regenerabile care funționează cand se poate, care sunt private și un termen frumos: 2032, atunci când închidem lumina.
Acum factura e pe masă. O plătesc consumatorii, industria și, mai devreme sau mai târziu, stabilitatea întregului sistem. Când lumina o să clipească sau prețul o să sară, să ne amintim cine a semnat și cine a tăcut. Panaramele nu sunt doar cei care s-au dat în spectacol. Sunt și cei care au tăcut.
PS: Să știți că nu m-am gândit niciodată la sensul peiorativ al cuvântului ”panaramă” …
Aceste nulitati nu au stiut macar sa se uite la ceea ce au facut alte tari foste socialiste. Care nu au distrus tot ce au avut. Cei vinovati merita parnaie si confiscarea averilor. Iar ceea ce nu se spune este ca energia eoliana si solara nu este una ieftina.
baterii de stocare a energie ce capacitate a fost instalata……sau nu e voie ca e chinezesti si banii e tiparitzi la bruxelles..haida deh…trebe se se intoarca lovelele la aia care i-au tiparit, nu-i asa :) evoliene si fotovoltaice e plin…si e plin de bani luati moca de cei stabiliti pe certificate verzi…cite stele sunt pe cer…numai generali sri si politicieni printre ei
”ce-i” ”verde” intra in nota de plata, daca 0,45 lei este oferta hidro, iar restul pana la 1,2 lei sunt birurile pt Bolojan si platile pt ”energie verde”…ca si ei trebuie sa faca profit…
De ce nu mă mir că lista e deschisă de PD. Ăștia au plecat din PSD ca să fure mai mult.
Cu teroristii, fie ei si economici, nu se negociaza! Pur si simplu trebuie sa ignoram directivele distrugatoare care vin de la Bruxelles, iar cozile de topor romanesti care au facut posibil dezastrul actual trebuie sa faca puscarie pe viata.