De vasis luminarium – Câteva cuvinte despre lumină în antichitatea romană

articol scris de Dr. Alina Streinu, Muzeul George Severeanu – Muzeul Municipiului Bucuresti

Lămpile au apărut în timpul mileniului III a. Chr. în orientul apropiat, posibil in Levant, folosind ulei și bitum drept combustibil. Prin termenii lucerna și lychnus înțelegem toate produsele de iluminat antice care produceau lumina prin combustia unui fitil îmbibat în ulei sau grăsime. Pentru realizarea lor se foloseau trei metode: modelarea manuală, modelarea la roată și modelarea în tipar. În perioada romană se folosește cu preponderență ulei de măsline drept combustibil, cu o textură mai lejeră și inodor. Se puteau folosi și alte uleiuri vegetale, seu în lămpile deschise, iar uneori se adăuga sare pentru a elimina apa din compoziție. Fitilele se fabricau din fibre vegetale de in, rogoz sau ricin. S-a presupus că lămpile lucrate manual și la roată erau realizate de aceeași olari responsabili de producția ceramicii uzuale, înainte de dezvoltarea unor producători specializați. În epoca romană se atinge apogeul producției lichnologice, folosind preponderent tipare, cu numeroase forme și motive iconografice – de la motive vegetale, zoomorfe, la scene mitologice, de luptă sau chiar erotice, produse în mari centre cu ateliere de olărit consacrate, dar și în mici ateliere locale.

Opera lui Isidor din Sevilla (560-636), Etymologiae, după cum spune și titlul, s-a concentrat pe etimologia termenilor latini, printre care a inclus și lămpile. Textul lui Isidor ne oferă cele mai numeroase informații despre aceste piese uzuale – lychnium/lucerna/lampas, lacunarium (lampa agățată), dedicând un întreg subcapitol vaselor de iluminat : De vasis luminarium. De aici aflăm că cel mai bun tip de ulei pentru foc era cel de măsline – lycinia (XVII.vii.61) iar cele mai bune fitile se realizau din herba lucernalis–verbascum (XVII.ix.73). Autorul creștin face chiar o referire la templul zeiței Venus, unde se spunea că ar fi ars perpetuu un foc într-o lampă ce folosea un material cu proprietăți nocive, azbestul (XVI.iv.5.

Fiind vorba de piese extrem de comune, este lesne de înțeles de ce nu apar menționate în surse decât trecător, cel mai adesea ca o referire la lăsarea întunericului. Unul dintre primii autori creștini, Clement din Alexandria (c. 150-215), asemăna sfântul duh cu o lampă cu care privim către interior. Același autor, scriind de data aceasta despre epoca greacă, notează cum lampa era unul dintre simbolurile zeiței pământului, Ge Themis / Demetre și Cybele (II.19), dar menționează și lampa de aur a Atenei (II.80; Pausanias I.XXVI.6-7): fabricată de Callimachus, era umplută cu ulei la aceeași dată o dată pe an, cu fitil din fibre (probabil din azbest) și cu o palmetă din bronz ce urca până la acoperiș pentru a elimina fumul. Lămpi de aur mai sunt menționate ca proprietate a templelor egiptene, obținute în urma ofrandelor în perioada 213-217 p. Chr, pline cu pucioasă.

Spre desosebire de perioada romană timpurie, când a existat o mare varietate de forme și motive decorative, lămpile romane târzii includ mai puține tipuri și restrâng opțiunile decorative. În secolul al IV-lea, prețul lămpilor scade, ceea ce ar reprezenta și un indicator al scăderii calității și concentrării pe producții locale. Cu toate acestea, producțiile atelierelor africane se răspândesc în întreg imperiul, atât în așezări civile cât și militare, dar inspiră și numeroase variante locale. Din perioada secolului al IV-lea avem informații și despre prețuri: 10 lămpi de lut ars ar fi costat 10 denari, în timp ce 0,5 l ulei de măsline, din prima stoarcere, costa 40 de denari, conform Edictului lui Dioclețian. Această sursă stabilește un preț maximal pentru a garanta accesibilitatea, fără a lua în considerare efectele asupra producției și distribuției. O singură mențiune se remarcă în textele legislative, mai precis în normele referitoare la îndatoririle guvernatorilor. Ulpian, preluat apoi în Digesta lui Iustinian, recomandă ca guvernatorii să se asigure ca sărmanilor să nu li se confiște singura lampă sau piese de mobilier, sub pretextul acomodării nou veniților demnitari sau soldați.

Colecția Maria și Dr. George Severeanu cuprinde numeroase lămpi din epoca greacă și romană timpurie, dar doar 14 lămpi din perioada Antichității târzii. Majoritatea pieselor au fost descoperite la Tomis, una la Callatis și o alta la Olbia. Ca zone de producție, o lampă are origine tunisiană, două au fost realizate în nordul Mării Negre, două în Asia Mică (posibil chiar la Efes), iar celelalte în ateliere de pe coasta de vest a Mării Negre. Lămpile care înconjoară piesa centrală, tunisiană, sunt atât importuri cât și imitații. Două dintre dintre ele sunt produse în Asia Mică, (lampa a doua registrul stâng și cea din registrul inferior), piesa din dreapta sus este un model specific nordului Mării Negre, iar cele două din registrul drept sunt foarte probabil produse locale, tomitane, decorate cu simbolul crucii.

Lampa centrală este un produs african, decorată cu imaginea a doi pești pe disc. O analogie perfectă pentru piesa din colecția Severeanu se păstrează la British Museum. Lămpile din atelierele tunisiene, cu decor ștampilat, au fost produse și distribuite începând cu al doilea sfert al secolului al V-lea p. Chr. În perioada antichității târzii, popularitatea acestor piese a dat naștere numeroaselor imitații în centre din tot imperiul.

Imitațiile după modele africane se realizau prin tehnica surmulajului, tiparele fiind cel mai probabil importate. Astfel de tipare au fost descoperite la Tomis, în interiorul Edificiului cu Mozaic, ascunse într-o nișă. S-a presupus că tiparele au fost ascunse pentru a fi protejate în timpul atacului care a determinat distrugerea și părăsirea edificiului. Mai interesantă este întrebarea de ce erau acolo. Cel mai probabil au fost comandate de către un artizan local pentru a dezvolta o producție proprie. Este la fel de posibil ca tiparele să fi fost comandate de un negustor care intenționa să le pună la vânzare, poate chiar în interiorul Edificiului cu Mozaic. În perioada romană timpurie, în secolele II-III, la Tomis s-a remarcat producătorul Euctemon, care a fabricat și distribuit numeroase lămpi, pe care le-a și marcat cu numele atelierului său. În secolele următoare nu avem informații despre producători și atelierele lor, dar numeroasele produse locale descoperite atestă continuitatea producerii intrumentelor de iluminat.

Lămpile, principalele surse de iluminat a antichității, nu serveau doar rolului de iluminare, ci erau frecvent folosite în ceremonii religioase, numeroase astfel de piese fiind descoperite și în contexte funerare. Utilizarea în spațiul funerar este confirmată și de textul lui Cassius Dio, din care aflăm că lămpi de mici dimensiuni se agățau în morminte (LXVII.2.), practică semnalată și de Petroniu (Sat. 111) și confirmată de numeroasele descoperiri de lămpi ca parte a inventarului funerar. Un astfel de exemplu este mormântului de la Callatis, descoperit în anul 1922, aparținând unei femei din epoca împăratului Antoninus Pius. Întreg inventarul funerar a fost achiziționat de George Severeanu, din care fac parte trei lămpi, două din ceramică și una din bronz cu trepied.

Varietatea formelor și bogata iconografie a acestor piese aduc un plus de informații despre viața cotidiană în epoca romană. Din sursele scrise știm că până și cele mai sărace case aveau o lampă, iar descoperirile arheologice confirmă răspândirea și larga utilizare a acestor piese. Motivele decorative ne transmit preferințele dominante din perioada când au fost fabricate și distribuite anumite tipuri. În epoca romană timpurie domină reprezentări ale miturilor clasice, decoruri elaborate și simboluri sociale, pe când în perioada antichității târzii, devine evidentă răspândirea creștinismului prin adoptarea simbolurilor specifice, în detrimetrul vechilor culte. Nu în ultimul rând, studiul acestor materiale oferă informații despre economia antică, despre marile centre de producție care exportau produsele în întreg imperiul, cât și despre centrele locale și regionale, care imitau modele marilor centre, dar care puteau ajunge să dezvolte și creații proprii pentru piața locală.

Piesele ilustrate fac parte din colecția Maria și Dr. George Severeanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.